Coreea de Nord afirmă că preşedintele sud-coreean este „şeful rebeliunii”, după tentativa eșuată de a impune legea marțială

Data publicării:
Yoon Suk Yeol
Yoon Suk Yeol. Foto: Profimedia Images

Coreea de Nord l-a descris drept „şef al rebeliunii” pe preşedintele sud-coreean demis Yoon Suk Yeol, vizat de o anchetă pentru „rebeliune” după ce a justificat legea marţială prin dorinţa sa de a proteja ţara de „forţele comuniste nord-coreene”. Curtea Constituţională a Coreei de Sud are luni o primă reuniune pentru a discuta calendarul procedurii de destituire a lui Yoon Suk Yeol, după încercarea eşuată a liderului de a impune legea marţială.

„Ancheta asupra marionetei Yoon Suk Yeol, şeful rebeliunii, şi a complicilor săi este în desfăşurare”, a comentat agenţia oficială nord-coreeană KCNA, referindu-se la votul de sâmbătă în favoarea demiterii preşedintelui, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Parlamentul de la Seul a adoptat sâmbătă o moţiune de demitere împotriva preşedintelui Yoon Suk Yeol, ca urmare a încercării sale eşuate de a impune legea marţială în Coreea de Sud pe 3 decembrie.

Invocând în special dificultăţi în adoptarea bugetului său, Yoon Suk Yeol a uimit ţara impunând legea marţială în noaptea de 3 spre 4 decembrie, înainte de a fi obligat să o abroge şase ore mai târziu, sub presiunea parlamentului şi a străzii.

Curtea Constituţională analizează procedura de destituire a preşedintelui

Curtea Constituţională a Coreei de Sud a început luni o primă reuniune pentru a discuta calendarul procedurii de destituire a lui Yoon Suk Yeol, după încercarea eşuată a liderului de a impune legea marţială.

„Prima şedinţă de deliberare asupra moţiunii de destituire a început la ora 10.00 (01.00 GMT)”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Curţii.

Curtea Constituţională are la dispoziţie aproximativ şase luni pentru a se pronunţa cu privire la validitatea moţiunii. Dacă va susţine moţiunea, Yoon va fi demis, iar alegerile prezidenţiale vor trebui organizate în termen de două luni. Câştigătorul va fi învestit în funcţie a doua zi după aflarea rezultatului, fără perioada de tranziţie obişnuită.

O „procedură rapidă şi echitabilă”

În timpul acestei perioade de până la opt luni, prim-ministrul Han Duck-soo va asigura interimatul. În primele sale cuvinte în calitate de lider temporar, acesta s-a angajat să facă tot posibilul pentru a asigura o „guvernare stabilă”.

La scurt timp după vot, preşedintele Curţii, Moon Hyung-bae, a promis o „procedură rapidă şi echitabilă”.

Potrivit majorităţii experţilor, nu există prea multe îndoieli cu privire la rezultat, având în vedere încălcările flagrante ale Constituţiei şi ale legii de care este acuzat Yoon.

Curtea Constituţională are în mod normal nouă judecători, dar trei s-au pensionat în octombrie fără ca în locul lor să fie numiţi alţii, din cauza blocajului politic din ţară. Întrucât sunt necesare şase voturi pentru destituire, va fi nevoie de o decizie unanimă pentru înlăturarea lui Yoon Suk Yeol.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amendă pentru tulburarea liniștii publice. Situaţii clare în care poţi fi sancţionat şi câţi bani trebuie să...
Digi FM
Maioneză de post. Rețeta simplă, rapidă și cremoasă, numai bună de adăugat în salate în Postul Paștelui
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adevărul din spatele scandalului Pussycat Dolls. Motivul pentru care trupa s-a destrămat înainte de marele...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Rusia a deschis un dosar penal împotriva Olandei, pe care o acuză furtul „aurului scitic” din Crimeea. Unde...
Newsweek
Se schimbă data la care vor fi virate pensiile în aprilie. Paștele dă peste cap programul Casei de Pensii
Digi FM
Ținute care au rămas în istoria premiilor Oscar. De la rochia lebădă a lui Bjork și costumul purtat cu fața...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
Corbii sunt mai inteligenţi decât se credea. „Ei stăpânesc cunoştinţe mult mai vaste decât știam noi că este...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică