Câtă încredere putem avea în anunțul de pace al celor două Corei?

Data publicării:
Inter-Korean Summit 2018
Foto: Guliver/GettyImages

Imaginile cu cei doi lideri coreeni care se îmbrățișează, se țin de mână, râd și par să se înțeleagă bine de o viață, deși s-au întâlnit prima oară, au făcut înconjurul planetei. La prima vedere, gesturile dintre Kim Jong-un și Moon Jae-in par să asigure că planurile de pace pe care le-au anunțat vor fi puse neîndoios în aplicare. Totuși, reacțiile care au venit de la Washington și Moscova par să pună o notă de ponderație acestui entuziasm. Cât de fiabile sunt declarațiile făcute la summitul intercoreean, primul care are loc în 11 ani? 

Oana Popescu, analist de politică externă, a declarat la Digi24 că deși cele două țări erau formal în război, în realitate relațiile avansau de ceva ani, dacă ne gândim fie numai la parcul tehnologic care se află pe teritoriul Coreei de Nord, dar unde lucrează oameni din Coreea de Sud. Zilnic se face naveta acolo, deci existau deja proiecte comune.

Chiar și fosta președintă a Coreei de Sud își făcuse oarecum o misiune din a dezgheța lucrurile pe calea unificării. Cu o Chină din ce în ce mai amenințătoare și mai problematică în regiune, Coreea de Sud, dacă ne uităm pe hartă, vedem că este complet izolată într-un vârf de peninsulă, fără acces terestru, pe continent, iar asta în condițiile în care depinde foarte mult de comerț, așa încât Coreea de Sud are un interes în primul rând în a deschide căile de comunicație terestră, de infrastructură, cu vecinul de la nord, în ideea de a se asigura că nu rămâne izolată, a arăat Oana Popescu.

Iar Coreea de Nord are interesul să speculeze orice moment de deschidere pentru a negocia noi concesii. „Asta nu înseamnă că trebuie să ne entuziasmăm excesiv încă de acum, pentru că au existat și anterior momente de dezgheț, au existat gesturi diplomatice, dar Coreea de Nord are o lungă istorie de a combina gesturile de concesie cu șantajul, cu amenințările, cu escaladarea, așa încât doar timpul va spune în ce măsură sau cât din intențiile de acum sunt serioase, cât se vor materializa și cât este un show menit să asigure o poziție de negociere Coreei de Nord”, spune Oana Popescu.

„Trebuie să vedem dacă sunt implementate obligațiile reciproce, să vedem dacă așa cum a fost cazul Iranului, de pildă, se fac progrese reale în materie de denuclearizare, pentru că acesta este unul dintre scopurile anunțate, să vedem cum decurg și dacă (vor avea loc) întâlnirile cu partea americană, cred că trebuie să ne uităm de asemenea la relațiile dintre China și Coreea de Nord, pentru că acolo vom avea niște indicii semnificative. Pentru că în același timp în care profesează o deschidere la dialog, Coreea de Nord mizează foarte mult pe China pentru a-i susține o poziție contrară intereselor americane și sud-coreene. Deci e un joc la două capete, în care este foarte greu să spunem de-acum și doar gradual vom ști care dintre capete prevalează în momentul de față”, a conchis Oana Popescu, analist de politică externă.

Citiți și: 

Imagini de la un summit istoric. Anunțul liderilor coreeni

Ce au spus Trump și Putin de „împăcarea” coreenilor

FOTO. Fapt inedit: Primele-doamne, prezente la summitul intercoreean

Mai multe știri pe această temă citiți aici

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri