Donald Trump și Kim Jong Un s-ar putea întâlni la toamnă, potrivit unui fost oficial american

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump și Kim Jong-un se privesc în ochi în timpul întâlnirii celor doi lideri la Zona Demilitarizată dintre cele două Corei.
Donald Trump și Kim Jong-un în timpul întâlnirii celor doi lideri la Zona Demilitarizată dintre cele două Corei, în 2019. Foto: Profimedia Images

Un fost oficial al administraţiei preşedintelui american Donald Trump a prezis miercuri că republicanul s-ar putea întâlni cu liderul nord-coreean Kim Jong Un pentru un summit în această toamnă, scrie Agerpres, care citează agenția sud-coreeană de știri Yonhap.

Fred Fleitz, fost şef de personal al Consiliului Naţional de Securitate în timpul primului mandat al lui Trump, a făcut aceste remarci în contextul în care persistă speculaţiile conform cărora Trump şi Kim ar putea relua dialogul în perioada în care republicanul va vizita China pentru convorbiri cu preşedintele chinez Xi Jinping, în luna mai.

„Cred că există şanse mari pentru un summit Trump-Kim în această toamnă”, a declarat vicepreşedintele Institutului de Politici America First la un eveniment de presă în marja unui forum găzduit de Institutul de Studii Politice Asan.

„Preşedintele Trump a indicat adesea că doreşte să reia o diplomaţie personală de succes... Este ceva în care Trump crede, că acesta a fost un mare succes pe ale cărui temelii trebuie să construiască”, a apreciat el.

Fleitz a subliniat că, deşi Trump este deschis să se întâlnească din nou cu Kim, nu va renunţa la cererea SUA de denuclearizare a Phenianului.

„Administraţia Trump s-ar putea alătura discuţiilor cu Coreea de Nord, dar va insista asupra denuclearizării”, a insistat fostul oficial american. „Aş recomanda insistent administraţiei Trump ca un alt progres să fie acela ca RPDC să înceteze să trimită arme (Rusiei pentru războiul său) în Ucraina. Ele contribuie la un război extrem de sângeros şi nu cred că este mult să-i ceri lui Trump să-i spună asta lui Kim Jong Un”, a adăugat Fleitz.

În aceeaşi ordine de idei, Victor Cha, preşedintele pentru Coreea la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale, a oferit un pronostic „de peste 50% şanse” ca Trump să se întâlnească cu Kim, după ce se vede cu Xi la Beijing.

„Nu cred că Xi Jinping va dori o întâlnire (între Trump şi Kim) înainte de summitul său cu Trump”, a spus el. „Există o şansă mai mare de 50% ca ei (Trump şi Kim) să se poată întâlni după reuniunea (dintre Trump şi Xi) de la Beijing”, a afirmat Cha.

Totodată, Cha a remarcat că, spre deosebire de abordarea faţă de China, Rusia sau Iran, Trump demonstrează că pune Coreea de Nord într-un „alt coş” în ceea ce priveşte potenţialul său angajament cu Kim.

„Cred că vrea în mod clar să interacţioneze cu el, ceea ce este pur şi simplu fascinant”, a comentat Cha.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți ieși din țară cu mașina pe numele părinților, dar fără procură? Mulți șoferi se află în această situație
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, noi declarații despre despărțirea de Gerard Pique: „Trebuie să râzi de viață înainte ca viața să...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Decese și dispariții misterioase în rândul savanților legați de programe clasificate ale SUA. Al nouălea om...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț surpriză de Paște: Pensiile cresc cu 300 lei pentru 4.000.000 pensionari. De când?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...