Phenianul califică drept un „atac terorist” raidul împotriva ambasadei sale de la Madrid

Data actualizării: Data publicării:
kim jong un gettyimages
Foto: Guliver/GettyImages

Phenianul a denunţat, duminică, raidul efectuat luna trecută împotriva ambasadei sale de la Madrid şi care a fost revendicat de un misterios grup de opozanţi, drept un „grav atac terorist”, potrivit News.ro.

kim jong un gettyimages
Foto: Guliver/GettyImages

Reprezentanţa diplomatică nord-coreeană a fost atacată pe 22 februarie de un comando, cu câteva zile înainte de sumitul care a avut loc la Hanoi între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un. 

După săptămâni de tăcere totală, un judecător de investigare spaniol a dezvăluit, marţi, o serie de detalii despre acest asalt şi comando-ul care l-a comis, ai cărui membri au primit mandat internaţional de arestare. 

Gruparea de apărare civilă Cheollima (DCC) a revendicat acest raid explicând faptul că a vrut să semnaleze activităţile "ilegale" ale reprezentanţelor diplomative ale Phenianului în străinătate. 

În prima reacţie oficială, Coreea de Nord evocă duminică o posibilă implicare a Statelor Unite în acest raid şi cere autorităţilor spaniole să-i aducă în faţa justiţiei pe terorişti şi pe cei implicaţi.  

„Un grav atac terorist s-a produs pe 22 februarie, în cursul căruia un grup armat a atacat ambasada Republicii Populare Coreea de Nord în Spania”, a declarat într-un comunicat transmis agenţiei oficiale KCNA un purtător de cuvânt al ministerului nord-coreean al Afacerilor Externe. 

„Ne aşteptăm ca autorităţile competente din Spania că conducă o anchetă în cazul acestui incident până la capăt şi de manieră respinsabilă”, a continuat sursa citată. 

Justiţia spaniolă a precizat că presupusul şef al comando-ului este un anume Adrian Hong Chang, de naţionalitate mexicană, dar rezident în Statele Unite.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri