Un ofiţer al armatei nord-coreene a dezertat în Coreea de Sud

Data publicării:
militari coreea de nord
Foto: Guliver/GettyImages

Un ofiţer al armatei nord-coreene, însoţit de un civil, a dezertat în Coreea de Sud, trecând prin Marea Galbenă, a anunţat presa sud-coreeană.

militari coreea de nord
Foto: Guliver/GettyImages

„O barcă a fost detectată în ape, la nord de Baengnyeong”, o insulă din apropierea frontierei maritime intercoreene, a anunţat o sursă guvernamentală, citat de agenţia Yonhap.

Ofiţerul, un comandant al armatei nord-coreene, era însoţit de un civil şi şi-a „exprimat dorinţa de a dezerta”.

Este a 14-a dezertare nord-coreeană după 2000, prima implicând un ofiţer militar după 2008, conform canalului sud-coreean YTN.

În noiembrie 2017, un soldat din Nord a mers cu maşina până la graniţă, extrem de păzită, după care a fugit în Sud sub focurile de armă ale militarilor nord-coreeni care l-au atins de mai multe ori. În iunie 2017, doi dintre cei patru membri ai echipajului unui vas de pescuit nord-coreean în derivă au refuzat să se întoarcă acasă şi au primit permisiunea de a se stabili în Sud. O lună mai târziu cinci persoane de pe un alt vas au imitat gestul lor.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri