Coreea de Sud anunţă modificări la pistele de aterizare în mai multe aeroporturi, după tragedia Jeju Air în care 179 de oameni au murit

Data publicării:
Avion prăbuşit în Coreea de Sud.
Avion prăbuşit în Coreea de Sud. Foto: Profimedia Images

Autorităţile sud-coreene au anunţat miercuri că vor modifica barierele de beton folosite în unele dintre aeroporturi, după accidentul Jeju Air, în care au murit 179 de persoane la sfârşitul lunii decembrie la Muan, în sud-vestul ţării, relatează AFP, preluat de Agerpres. 

Pe 29 decembrie 2024, un Boeing 737-800 al companiei Jeju Air care transporta 181 de pasageri şi care venea din Bangkok a aterizat pe burtă la Muan, cu câteva secunde înainte de a se izbi de un perete de la capătul pistei şi de a lua foc. Doar doi membri ai echipajului au supravieţuit. Este cel mai grav dezastru aerian din Coreea de Sud.

Atenţia s-a concentrat pe mai multe cauze posibile. Dar au fost ridicate întrebări cu privire la motivul pentru care la capătul pistei se afla o structură de beton, pe care era instalat un dispozitiv de localizare (un instrument care permite avioanelor să se orienteze singure în timp ce aterizează).

Ministerul Amenajării Teritoriului, Infrastructurii şi Transporturilor a anunţat într-un comunicat că „o inspecţie specială de securitate a arătat că sunt necesare îmbunătăţiri pentru dispozitivele de localizare în şapte aeroporturi din ţară”, inclusiv Muan şi Insula Jeju, un punct turistic şi al doilea aeroport ca mărime al ţării după Incheon, care deserveşte capitala Seul.

Aceste „îmbunătăţiri” ar include „mutarea fundaţiilor pentru a le înlocui cu structuri uşoare din oţel”.

Conform Institutului Naţional de Resurse Biologice din Coreea de Sud, „în ambele motoare” ale avionului Boeing al Jeju Air „au fost găsite pene”. Înainte de accident, pilotul a trimis un mesaj de avertizare despre o ciocnire cu păsări şi a anulat prima sa încercare de aterizare. La a doua încercare, trenul de aterizare nu a ieşit.

Anchetatorul şef Lee Seung-yeol a declarat în fața presei că „au fost găsite pene într-unul dintre motoare”, dar a avertizat că o coliziune cu o pasăre nu provoacă imediat o defecţiune a motorului.

O altă dificultate pentru anchetatori: cele două cutii negre au încetat să mai înregistreze cu patru minute înainte de accident.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat sâmbătă că perioada de închidere a aeroportului Muan a fost prelungită cu trei luni, până pe 18 aprilie.

Citește și: Cum reușesc unii oameni să supraviețuiască în accidente aviatice în care aproape toți cei aflați la bord mor 

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce face bani Adrian Veștea şi ce meserie are la bază premierul desemnat. Averea, proprietățile și...
Digi FM
Ce spunea Adrian Veștea, acum un an, despre Nicușor Dan: "Un activist care știe doar să blocheze, să dea în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața ei: „Îmi detestam corpul, nu mă mai puteam uita...
Film Now
Russell Crowe, dezvăluiri despre „Gladiator”. De ce a refuzat scenele intime cu Connie Nielsen: „Ar fi...
Adevarul
Cristian Păun, despre riscul ca România să fie retrogradată în categoria „junk”: „Va fi lovitura fatală”
Newsweek
PSD l-a obligat pe premierul desemnat să crească pensiile cu 330 lei. Ce a răspuns Adrian Veștea?
Digi FM
Simona Halep își ia rămas-bun de la tenis și anunță ce urmează: "Pentru prima dată, simt că vreau pur și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Ce se știe până acum despre "Top Gun 3", unul dintre cele mai așteptate filme. Tom Cruise se întoarce în...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani