Coreea de Sud și SUA au lansat 8 rachete balistice ca răspuns la cele 8 lansate de Coreea de Nord

Data actualizării: Data publicării:
ATACMS rachete balistice lansare
Coreea de Sud şi Statele Unite au lansat luni opt rachete balistice ca răspuns la lansarea de către Coreea de Nord a aceluiaşi număr de rachete cu o zi înainte. Foto: Profimedia Images

Coreea de Sud şi Statele Unite au lansat luni opt rachete balistice ca răspuns la lansarea de către Coreea de Nord a aceluiaşi număr de rachete cu o zi înainte, a informat armata sud-coreeană, scrie AFP.

Şefii de stat major interarme au declarat că aliaţii au lansat, luni în zori, racheta sol-sol a sistemului de rachete tactice ale armatei (ATACMS) asupra unor ţinte situate în Marea de Est, cunoscută şi sub numele de Marea Japoniei.

Această salvă de 10 minute vine la o zi după ce Phenianul a lansat opt rachete balistice cu rază scurtă de acţiune, în urma unui exerciţiu militar comun între Coreea de Sud şi Statele Unite la care a participat un portavion american, conform Agerpres.

„Armata noastră condamnă cu tărie seria de provocări cu rachete balistice din partea Nordului şi îl îndeamnă ferm să înceteze imediat actele care cresc tensiunile militare în peninsulă”, a adăugat armata sud-coreeană în comunicatul său.

Phenianul şi-a intensificat eforturile în acest an pentru a-şi îmbunătăţi programul de armament, în ciuda unor sancţiuni economice dure. Responsabili şi analişti au avertizat că regimul lui Kim Jong Un se pregăteşte să efectueze un nou test nuclear.

Tirurile de luni constituie a doua demonstraţie comună de forţă a aliaţilor sub conducerea noului preşedinte sud-coreean, Yoon Suk-yeol, care a promis că îşi va înăspri poziţia în faţa provocărilor Phenianului.

Luna trecută, Seulul şi Washingtonul au efectuat lansări combinate, prima lor acţiune comună de acest fel din 2017, după ce Phenianul a tras trei rachete balistice, printre care una presupusă cu rază de acţiune intercontinentală.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri