Corupție la nivel înalt în Ucraina, în domeniul energiei: șapte persoane puse sub acuzare

Data actualizării: Data publicării:
Image: 1016891253, License: Royalty-free, Restrictions: , Model Release: no
Kiev. Foto Profimedia

Autorităţile ucrainene au formulat marţi acuzaţii împotriva a şapte persoane, într-un dosar privind un presupus sistem ilegal de comisioane cu încasări estimate la 100 de milioane de dolari şi în care sunt implicați înalţi oficiali din domeniul energiei, caz care a provocat furia publică şi a atras atenţia asupra luptei Kievului împotriva corupţiei, relatează Reuters.

Ucraina este presată să combată corupţia, în contextul în care cere aderarea la Uniunea Europeană şi sprijin financiar din partea partenerilor occidentali, confruntată fiind totodată cu atacuri masive ale Rusiei asupra sistemului său energetic. Acuzaţiile de corupţie în sectorul energetic sunt deosebit de sensibile pentru publicul larg, care se confruntă cu lungi întreruperi zilnice de curent în mare parte a ţării, în pragul instalării temperaturilor scăzute de iarnă.

Biroul naţional anticorupţie din Ucraina (NABU) a făcut cunoscut într-un comunicat că a reţinut cinci suspecţi şi a identificat alţi doi într-un complot vizând controlul asupra achiziţiilor la întreprinderi de stat, în special la agenţia nucleară Energoatom.

Între suspecţi se numără un om de afaceri proeminent, un fost consilier al ministrului energiei, şeful securităţii Energoatom şi patru aşa-numiţi angajaţi „din back office”. Niciunul nu a fost numit, scrie Agerpres.

Ministrul justiţiei, Gherman Galuşcenko, care anterior a ocupat funcţia de ministru al energiei, face obiectul unei anchete, a indicat ministerul său marţi, fără a specifica dacă acest lucru are legătură cu ancheta NABU.

Vocea lui Galuşcenko apare într-o convorbire înregistrată cu unii dintre suspecţii din dosar, publicată de NABU, potrivit unei surse familiarizate cu situaţia.

Galuşcenko nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

NABU a menţionat luni că lucrul la acest caz a durat 15 luni şi că au fost efectuate peste 70 de percheziţii în toată ţara.

Citește și:

Cine este Timur Mindich, asociatul secret al lui Zelenski, aflat în centrul unei anchete majore de corupție

Prima reacție a lui Volodimir Zelenski după ce fostul său partener de afaceri a fugit din țară pentru a scăpa de arest

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Cum a ajuns Messi să se pozeze cu bebelușul Lamine Yamal în 2007. Cei doi se înfruntă acum în finala CM 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bănică se mândrește cu felul în care arată în costum de baie la 48 de ani: "Nu încerc să păcălesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
Cazul care a divizat Italia: bijutier condamnat „pe viață” pentru că a împușcat doi tâlhari după un jaf. Apel...
Newsweek
CCR sare în ajutorul pensionarilor. Procesele de recalculare a pensiilor nu pot fi oprite cum a cerut guvernul
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...