„Cred că a sosit momentul”. Ce îl sfătuiește Lukaşenko pe Zelenski

Data publicării:
alexndr lukasenko la birou
Alexandr Lukașenko. Foto: Profimedia

Preşedintele bielorus Aleksandr Lukaşenko l-a îndemnat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski să negocieze cu Rusia, dacă nu vrea să piardă întreaga Ucraină. Cu cât trece mai mult timp, cu atât îi va fi mai greu să oprească avansul armatei ruse, îi spune Lukașenko lui Zelenski.

„Pe masă există o propunere bună privind Ucraina, care a fost transmisă în Alaska preşedintelui american Donald Trump şi dusă la Washington pentru a fi analizată şi dezbătută. O propunere foarte bună”, a declarat Aleksandr Lukaşenko vineri la televiziunea publică rusă, după întâlnirea cu preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

Lukaşenko, principalul aliat al Kremlinului în război, a adăugat că, dacă Kievul nu acceptă dialogul, lucrurile „vor fi şi mai grave, ei vor pierde Ucraina”.

„Ar fi trebuit să se oprească atunci (în 2022, după negocierile de la Istanbul). Ar fi avut controlul asupra întregii părţi de est, cu excepţia Crimeii. Nu s-au oprit şi au pierdut estul. Dacă nu se opresc acum, în opinia mea, vor pierde întreaga Ucraină”, a adăugat el.

„Volodimir trebuie să se calmeze”

Preşedintele bielorus, care în timpul întâlnirii cu Putin a ascultat un raport al Statului Major al armatei ruse despre evoluţia războiului în Ucraina, a avertizat că „mai târziu, va fi foarte dificil să opreşti armata rusă”.

Lukaşenko a comentat, de asemenea, recentele ameninţări ale lui Zelenski de a bombarda Kremlinul şi de a-i forţa pe liderii ruşi să se ascundă în buncăre, spunând că „se poate spune şi declara orice”.

„Ce s-ar întâmpla dacă Kremlinul ar bombarda Bankovaia (sediul preşedinţiei ucrainene)? Volodimir Oleksandrovici (Zelenski) trebuie să se calmeze”, a avertizat el, adăugând că şi-ar „dori pur şi simplu să vorbească” cu liderul ucrainean.

„Trebuie să vă spun: cred că a sosit momentul să începem consultările”, a mai spus el.

Cu negocierile ruso-ucrainene de la Istanbul în impas şi recenta schimbare de ton a lui Trump cu privire la conflict, şansele de a se pune capăt războiului şi de a se ajunge la un acord între părţi devin extrem de improbabile.

Lukaşenko şi Putin au avut vineri o întâlnire de peste cinci ore, după ce preşedintele bielorus a participat la un forum pe probleme legate de energia atomică la Moscova.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meseriile pe care tinerii le-au ocolit ani la rând sunt acum la mare căutare. Salariile ajung la 7.000 de euro
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Amintirile unui fost șef de far. Cum a fost reparat după cutremurul din ’77 și cum era păzită Constanţa de la...
Newsweek
Care pensionari vor primi totuși bani în plus la pensie în 2026? E vorba de sume între 50 și 200 lei
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Momentul impresionant când un bărbat salvează un câine de pe șinele de tren. Oamenilor nu le-a venit să...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...