Criza coronavirusului pune probleme dictaturii chineze. Xi Jinping, criticat în public: Guvernarea din această ţară este putredă

Data publicării:
Liderul chinez Xi Jinping
Xi Jinping Foto: GettyImages

Un proeminent intelectual chinez, cu o mare notorietate în societatea chineză a acuzat, marţi, guvernul chinez de incompetenţă în gestionarea crizei coronavirusului şi spune că principalul vinovat este liderul autoritar al ţării, Xi Jinping, relatează The Guardian.

Xu Zhangrun, profesor de drept la una dintre universităţile chineze de top, spune că temutul virus a arătat „cât de putredă este guvernarea în China”. Într-un eseu intitulat „Alarma virală. Atunci când furia copleşeşte frica”, Xu Zhangrun învinuieşte guvernul chinez şi pe Xi Jinping pentru criza coronavirusului, argumentând că tipul de societate şi cultură promovată de liderul chinez sunt unele ale „suprimării” şi „incompetenţei sistemice”.

„Cauza acestei crize este Xi Jinping şi toată camarila care se află în jurul său. Este un sistem care transformă orice dezastru natural într-un dezastru uman şi mai mare. Epidemia de coronavirus a arătat cât de putredă este guvernarea chineză, edificiul statului a fost arătat tuturor în toată fragilitatea şi goliciunea lui internă”, mai scrie Xu.

Profesorul descrie epidemia drept o „calamitate naţională” care întrepătrunde probleme legate de politică, economică şi „structura etică a naţiunii”, fapt ce o face „mai periculoasă decât un război total”.

Astfel de critici directe şi publice faţă de Xi sau de Partidul Comunist Chinez sunt aproape nemaivăzute în China, unul dintre cele mai autoritare state de pe planetă. În acest timp, China se străduieşte să revină la normalitate, redeschizând mai multe fabrici pentru ca criză de sănătate să nu se transforme şi în una economică. Peste 40.000 de persoane au fost infectate, iar alte 1000 au murit.

După mai multe săptămâni în care a dispărut din spaţiul public, Xi Jinping a reapărut luni, în vizită la un spital din Beijing, purtând o mască şi intrând în conversaţie cu muncitori din Wuhan. Furia publicului fără precedent din China a crescut semnificativ după moartea doctorului care a avertizat iniţial că virusul ar putea deveni o mare problemă, însă a fost redus la tăcere şi ridiculizat de autorităţile de la Beijing.

Editor: Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri