Criza din Orientul Mijlociu grăbește statele să ia măsuri energetice. Cipru vrea să exporte gaze naturale din 2028

Data publicării:
gaze naturale
Imagine sugestivă cu o conductă care transportă gaze naturale. Foto: Profimedia Images

Pe fondul conflictelor din Golf, care au afectat tranzitul energiei prin puncte strategice precum Strâmtoarea Ormuz, Cipru ia în calcul exportul de gaze naturale începând cu anul 2028. Ministrul cipriot al Energiei, Michael Damianos, a declarat că, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, statele nu pot depinde doar „de zone specifice”, potrivit News.ro, care citează ekathimerini.com.

„Sperăm că vom avea gaze până în 2028. Cred că, în general, criza din Orientul Mijlociu arată că ar trebui să ne exploatăm rezervele, în special pe cele din afara regiunii Golfului. (...) A avea rezerve exploatabile în estul Mediteranei ar trebui să fie o prioritate, nu doar pentru Cipru, ci în general pentru UE”, a declarat Michael Damianos într-un interviu pentru Reuters.

Exportul de gaze naturale ar putea consilida eforturile Europei de a-și diversifica sursele de energie, mai ales că, în contextul războiului din Orientul Mijlociu, preocuparea privind aprovizionare este tot mai mare. Conflictul din Iran a ridicat îngrijorări cu privire la tranzitul energiei prin Strâmtoarea Ormuz, un coridor responsabil pentru aproximativ o cincime din comerţul mondial cu petrol. Acesta aproape că a ajuns în impas după ce Statele Unite ale Americii şi Israelul au început atacurile asupra Iranului pe 28 februarie.

Cipru a descoperit rezerve estimate între 15 și 18 trilioane de metri cubi de gaze naturale în șase perimetre din zona sa economică exclusivă. Exploatarea acestora a avansat însă lent, deoarece zăcămintele sunt dispersate în mai multe blocuri offshore și necesită decizii separate de investiții.

Unul dintre cele mai importante este zăcământul Cronos, descoperit de companiile Eni (Italia) și TotalEnergies (Franța), care ar conține peste trei trilioane de metri cubi de gaze. Cantitatea ar putea asigura consumul Ciprului pentru decenii sau ar putea susține exporturi către piețele regionale.

Cipru ia în calcul exportul gazelor către Europa prin Egipt

Zăcământul ar urma să fie dezvoltat folosind infrastructura existentă din Egipt, unde gazul ar fi procesat și lichefiat înainte de a fi exportat către piețele europene.  Ministrul Energiei, Michael Damianos, a declarat că varianta construirii unui terminal de export de gaze naturale lichefiate în Cipru nu este exclusă, însă aceasta ar depinde de descoperirea unor rezerve mai mari.

În paralel cu dezvoltarea sectorului gazelor, Cipru are în vedere și proiecte majore în energie, cum ar fi Marele Interconector Maritim (GSI), care ar urma să lege Grecia, Cipru și Israel. Michael Damianos a declarat că „este un proiect important pentru securitatea aprovizionării”, asta pentru că, potrivit ministrului Energiei, cablul submarin are ca principal obiectiv consolidarea sistemului energetic al insulei și reducerea izolării acesteia față de rețelele energetice europene.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Ce se știe despre influencerul cu „cap de pasăre” care cucerește internetul: „Medicii nu se așteptau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Delia când renunță la hainele largi. Fanii, impresionați de apariția artistei: „Ești o păpușă!”
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Cine e bărbatul care a lăsat pacienții fără oxigen la Spitalul Pantelimon: s-a întors să fure a doua oară în...
Newsweek
Casa de Pensii anunță dacă crește pensia celor cu grupe de muncă. „Stagiu suplimentar - contributiv sau nu?”
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...