Criză diplomatică între China și SUA, după doborârea balonului spion. Vizita lui Antony Blinken a fost anulată în ultimul moment

Data publicării:
balon spion alb al chinei fotografiat pe cer
Distrugerea balonului chinez de către SUA a dus la o criză diplomatică între cele două țări. Foto: Profimedia Images

Ordinul președintelui american Joe Biden de a fi doborât balonul chinez care survola teritoriul SUA a "afectat serios şi a deteriorat" relaţiile dintre cele două ţări, a afirmat luni guvernul chinez, notează AFP, citat de Agerpres. Incidentul a dus la anularea în ultimul moment a unei vizite în China a şefului diplomaţiei americane, Antony Blinken.

"Acţiunile americane au afectat serios şi deteriorat eforturile şi progresele celor două părţi de a stabiliza relaţiile chino-americane de după întâlnirea din Bali" dintre preşedinţii Joe Biden şi Xi Jinping în noiembrie, a declarat într-un comunicat viceministrul de externe Xie Feng.

Armata americană a doborât sâmbătă, în largul coastei Carolinei de Sud, în sud-estul ţării, acest balon chinezesc considerat de Pentagon drept un balon de spionaj, destinat să colecteze informaţii sensibile.

Incidentul a provocat o criză diplomatică între Beijing şi Washington, cu anularea în ultimul moment a unei vizite în China a şefului diplomaţiei americane, Antony Blinken.

Beijingul, care la rândul său susţine că era o aeronavă civilă, a acuzat Statele Unite că au "reacţionat exagerat" prin folosirea forţei.

Guvernul chinez "urmăreşte îndeaproape evoluţia situaţiei" şi "îşi rezervă dreptul de a lua măsurile necesare", a indicat luni ministerul.

Balonul a intrat pentru prima dată în spaţiul aerian american pe 28 ianuarie, la nord de Insulele Aleutine (Alaska). Ulterior a pătruns în spaţiul aerian canadian pe 30 ianuarie, apoi s-a întors de partea americană, deasupra statului Idaho din nord-vestul SUA, marţi, 31 ianuarie.

Publicul larg a aflat de existenţa sa abia joi, când era deasupra statului Montana. Apoi şi-a continuat călătoria spre est până a ajuns la coasta Atlanticului.

Columbia a anunţat în weekend că un balon a survolat teritoriul său înainte de a părăsi spaţiul său aerian. Ea a spus că efectuează "verificări (...) pentru a stabili originea obiectului".

Vineri, Pentagonul a declarat că un al doilea balon chinez a fost văzut zburând deasupra Americii Latine, reaminteşte AFP.

 

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Cine e viitoarea soție a lui Alexandru Nazare. E cu 16 ani mai mică decât el și nu e străină de lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
Noua atracție din Grecia. Turiștii au ocazia să înoate cu porcii
Newsweek
Puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut cu 15% în doi ani. Pensionarii au pierdut 425 lei la pensie
Digi FM
Văduva și copiii lui Steve Irwin îi duc dorul: "Familia noastră și-a pierdut supereroul". 20 de ani de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță