Criză în sistemul de sănătate din UK: Pacienții mor pe holuri sau ajung să fie tratați în toalete din cauza supraaglomerării spitalelor

Data publicării:
pacient aflat pe un pat lăsat pe coridorul unui spital din Marea Britanie
Acordarea de îngrijiri „pe coridor” sau „pe scaun” este pe cale să devină practică curentă în Marea Britanie. Foto: Profimedia Images

Spitalele britanice sunt atât de supraaglomerate, încât există pacienţi care mor aşteptând pe coridoare sau care ajung să fie îngrijiţi în toalete sau chiar în parcările departamentelor de urgenţe, a tras un semnal de alarmă joi principalul sindicat al asistenţilor medicali, într-un raport, informează AFP, preluată de Agerpres.

„Pacienţii sunt privaţi de demnitatea lor şi viaţa le este pusă în pericol”, a declarat Nicola Ranger, secretar general al Royal College of Nursing (RCN), subliniind că mărturiile strânse trebuie să servească drept „semnal de alarmă”.

Acordarea de îngrijiri „pe coridor” sau „pe scaun” este pe cale să devină practică curentă în Marea Britanie, a prevenit ea, punându-şi întrebări cu privire la capacitatea sistemului spitalicesc de a face faţă iernii.

Raportul se bazează pe mărturiile culese de la 5.000 de asistenţi medicali. Unii vorbesc despre pacienţi care au intrat în stop cardiac sau despre femei care au făcut avort spontan pe aceste coridoare.

Alţi pacienţi ajung să fie îngrijiţi în toalete sau săli de baie, vestiare sau în parcări, ceea ce le pune viaţa în pericol din lipsa accesului la monitoare cardiace, la oxigen sau la locuri pentru resuscitare.

„Nu oferim nimic mai bun decât într-o țară în curs de dezvoltare”

Ministrul sănătăţii, laburistul Wes Streeting, a apreciat miercuri în parlament că această situaţie este intolerabilă, dând vina pe „14 ani de eşec” al NHS, sistemul public de sănătate, sub guvernele conservatoare.

„Nu pot să promit şi nu voi promite că nu vor mai exista pacienţi îngrijiţi pe culoare anul viitor, întrucât va fi nevoie de timp pentru a repara pagubele”, a admis el.

„Au murit pacienţi pe paturi de spital sau pe scaune, pe culoare şi în săli de aşteptate. Toate principiile de bază ale îngrijirii s-au prăbuşit, noi nu oferim nimic mai bun decât într-o ţară în curs de dezvoltare”, a declarat o asistentă citată în raportul RCN.

Săptămâna trecută a fost cea mai încărcată din această iarnă pentru NHS, mai ales din cauza unui val de frig şi a circulaţiei unui virus gripal, a afirmat joi directorul pentru îngrijiri clinice de urgenţă al NHS, Julian Redhead.

Rata de ocupare a paturilor în spital era de 96% în Anglia, iar 20 de spitale au raportat „incidente grave” la urgenţe.

Duncan Burton, şeful pentru îngrijiri medicale al NHS Anglia, a descris această iarnă ca fiind „una din cele mai dificile” pe care le-a cunoscut sistemul public de sănătate.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Ce se face în a doua zi de Paște și ce tradiții respectă românii în Lunea Albă. Obiceiuri care se păstrează...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Dakota Johnson iubește din nou. Cine este bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de Chris Martin
Adevarul
Misterul avioanelor sovietice în care petreceau românii. Cum au ajuns „avio-baruri” în două orașe din Timiș
Newsweek
Vechimea din străinătate contează la pensie. Cum să-ți crești pensia chiar dacă nu mai lucrezi în țară
Digi FM
Cine e Peter Magyar, fostul colaborator al lui Viktor Orban, devenit principalul lui adversar. A promis o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela din Dallas, mai senină ca oricând. Victoria Principal are 76 de ani, o viață liniștită departe de...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...