Criză la frontiera dintre Texas şi Mexic. Oficial american: Nu mai e niciun migrant sub podul din Del Rio

migranti sub podul din Del Rio

Şeful Departamentului pentru Securitate Internă (DHS), Alejandro Mayorkas, a declarat că "nu se mai află migranţi" în tabăra în care se aflau mii de persoane, în condiţii mizere, sub podul din Del Rio, la graniţa dintre Texas şi Mexic, relatează AFP, citată de Agerpres.

El a precizat că, în total, Statele Unite au expulzat aproximativ 2.000 de persoane cu avionul spre Haiti, într-un moment în care tratamentul aplicat migranţilor la Del Rio a adus o avalanşă de critici administraţiei Biden.

Preşedintele american Joe Biden a anunţat în urmă cu o săptămână că va fi accelerat ritmul expulzărilor cu avionul a aproape 15.000 de migranţi, în majoritate haitieni, masaţi de mai multe zile sub un pod în Texas, la frontiera cu Mexic.

Citește și: 11 țări într-o lună, jefuit, pus în lanțuri. Călătoria de coșmar a unui haitian care a căutat salvarea în SUA, dar a fost expulzat

Expulzările de haitieni fuseseră suspendate temporar în urma seismului care le-a devastat acestora ţara luna trecută.

Citește și: GALERIE FOTO Mii de migranți haitieni se adăpostesc sub un pod din Texas. ONU spune că expulzările acestora din SUA încalcă dreptul internațional

SUA, ținta unui val de critici după expulzările de haitieni

Valuri de emigranţi proveniţi din Haiti dar şi din alte ţări precum Cuba, Nicaragua sau Venezuela au luat cu asalt graniţa Statelor Unite cu Mexicul. Migranţii au trecut râul Rio Grande în Texas cu ajutorul unui dig.

Autorităţile nu au intervenit imediat şi s-au rezumat să declare că poliţia de frontieră îi va prinde ulterior pe cei care au trecut ilegal graniţa.

Imaginile surprinse din dronă au arătat cum unii aşteptau sub un pod în timp ce alţii traversau digul spre Texas.

Emisarul Administraţiei Joseph Biden responsabil de statul Haiti, Daniel Foote, a demisionat, joi, în semn de protest faţă de expulzarea "inumană" a mii de imigranţi haitieni.

Daniel Foote fusese numit în funcţie în iulie, imediat după atacul în care a fost asasinat preşedintele statului Haiti, Jovenel Moise. Înainte de expulzarea imigranţilor din orăşelul texan Del Rio, Daniel Foote, diplomat de carieră, era profund nemulţumit de lipsa de măsuri urgente pentru îmbunătăţirea situaţiei umanitare din Haiti.

Daniel Foote i-a scris joi secretarului de Stat american, Antony Blinken, anunţându-l că demisionează cu efect imediat.

"Nu voi fi asociat cu decizia inumană şi contraproductivă a Statelor Unite de a deporta mii de refugiaţi şi imigranţi clandestini în Haiti, o ţară în care oficialii americani stau în locaţii securizate din cauza pericolului generat zilnic de grupurile infracţionale", a afirmat Daniel Foote.

"Abordarea noastră politică faţă de Haiti rămâne profund viciată, iar recomandările mele politice au fost ignorate sau respinse, iar în alte cazuri au fost elaborate în mod diferit de ceea ce am propus", a argumentat Daniel Foote.

Demisia lui Daniel Foote intervine după cea a ambasadorului SUA în Haiti, Michele Sison, care va deveni asistent al secretarului de Stat pentru Afaceri Internaţionale.

ONU: Expulzările de haitieni de către Statele Unite ar putea încălca dreptul internaţional

Administraţia Joseph Biden este criticată dur din cauza expulzării a mii de imigranţi haitieni. Naţiunile Unite şi-au exprimat profunda îngrijorare faţă de expulzările masive de migranţi haitieni la care procedează Statele Unite şi care ar putea să contravină dreptului internaţional.

Expulzările masive şi sumare care se desfăşoară în prezent invocându-se Titlul 42 (un regulament sanitar la care fac referire autorităţile americane pentru a justifica expulzările, n.red.), fără a se încerca să se determine nevoile de protecţie, sunt contrare normei internaţionale şi ar putea fi asimilate returnării, care este condamnată de dreptul internaţional, a subliniat marţi Înaltul Comisar ONU pentru refugiaţi, Filippo Grandi, într-un comunicat.

"Suntem profund îngrijoraţi de faptul că nu a existat nicio examinare individuală în cazul haitienilor. Poate că unele dintre aceste persoane nu au beneficiat de protecţia de care aveau nevoie", a declarat Marta Hurtado, o purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisar pentru drepturile omului, într-un briefing de presă la Geneva.

La rândul său, Shabia Mantoo, purtătoare de cuvânt a UNHCR, a subliniat cu acelaşi prilej că a cere azil este un drept fundamental al omului. "Facem apel ca aceste drepturi să fie respectate", a insistat ea.

 

Editor : Georgiana Marina

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate