Analiză Criza migranților. Cum a trecut Europa de la sloganul „Putem face asta” al lui Merkel la „ridicarea podului mobil” (BBC)

În ziua în care au apărut, abia putea să-și creadă ochilor: barcă după barcă mică, venind din partea turcă. „Atât de multe amintiri îmi revin acum în minte”, spune Paris Louamis, 50 de ani, hotelier pe insula greacă Lesbos. „Erau oameni din Siria, Afganistan, din multe țări”, scrie jurnalistul Fergal Keane de la BBC în debutul unei ample analize a celor zece ani de la momentul 2015, când Angela Merkel, cea mai puternică figură politică a Europei la acel moment, spunea că „Putem face asta”,  o replică devenită un slogan pentru cei care susțineau rezolvarea crizei migranților prin primirea cu brațele deschise a tuturor celor care traversau Mediterana pentru a scăpa de război și sărăcie.

Era august 2015, iar Europa era martora celei mai mari mișcări de populație de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Peste un milion de oameni urmau să sosească în UE în următoarele câteva luni, împinși de violențele din Siria, Afganistan, Irak și alte părți.

Kean relatează că a fost el însuși m fost martor la sosirile migranților pe Lesbos, unde l-a întâlnit pe Paris Laoumis în timp ce era ocupat să ajute solicitanții de azil epuizați în apropierea hotelului său. „Sunt mândru de ceea ce am făcut atunci”, spune Laoumis. Împreună cu voluntari internaționali, bărbatul a oferit hrană și îmbrăcăminte celor care soseau.

Astăzi, plaja este liniștită. Nu mai sunt solicitanți de azil. Dar Paris este îngrijorat. El crede că este posibilă o altă criză. Având în vedere creșterea numărului de sosiri în lunile de vară, ministrul migrației de la Atena a avertizat asupra riscului unei „invazii”, cu mii de persoane sosind din țări precum Sudan, Egipt, Bangladesh și Yemen.

„Desigur că sunt îngrijorat. Văd suferința oamenilor. Ei nu vin aici, dar vedem asta în Creta (cea mai mare insulă a Greciei), unde au ajuns oamenii. Deci, este posibil ca, odată cu războaiele, să vină mai mulți oameni aici.”

În 2015, jurnalistul BBC i-a urmărit pe solicitanții de azil urcând pe feriboturi, mergând cu greutate în căldură de-a lungul liniilor de cale ferată, prin lanuri de porumb, pe drumuri de țară și de-a lungul autostrăzilor, îndreptându-se spre Balcani și mai departe spre Germania și Scandinavia.

Numărul celor care au intrat în Germania a crescut de la 76.000 în iulie la 170.000 în luna următoare. În ultima zi a lunii august, cancelarul de la acea vreme, Angela Merkel,  a declarat „wir schaffen das” – Putem face asta – interpretat de mulți ca o primire cu brațele deschise a solicitanților de azil.

„Germania este o țară puternică”, a spus Merkel atunci. „Motivația cu care abordăm aceste lucruri trebuie să fie: am realizat atât de multe – putem să o facem! Putem să o facem, iar dacă ceva ne stă în cale, trebuie să depășim obstacolul, trebuie să lucrăm la asta.”

Dar emoțiile intense din acea vară, când mulțimile îi întâmpinau pe solicitanții de azil de-a lungul drumurilor spre nord, par să aparțină unei perioade foarte diferite.

Această declarație optimistă a devenit curând o povară politică pentru Merkel. Oponenții politici și unii lideri europeni au considerat că aceste cuvinte au acționat ca un magnet pentru solicitanții de azil către UE. În două săptămâni, cancelarul a fost nevoit să impună controale la frontierele Germaniei din cauza afluxului de solicitanți de azil.

Și, după un deceniu, preocupările legate de migrație au devenit o problemă politică majoră în multe țări europene. Cauzele sunt complexe și variază de la o țară la alta, dar preocupările legate de securitate, economiile în dificultate și deziluzia față de partidele de guvernământ au jucat un rol important în formarea atitudinii față de cei care sosesc fugind de război, foamete și disperare economică.

Acest lucru a alimentat ascensiunea partidelor de extremă dreapta și a determinat partidele de centru și chiar de stânga să se grăbească să impună controale asupra migrației, temându-se de o înfrângere electorală în fața populiștilor de dreapta. Datele Institutului Atlas pentru Afaceri Internaționale arată că sprijinul pentru partidele de extremă dreapta din Europa aproape s-a dublat în decursul a două cicluri electorale, ajungând la 27,6%.

Din 2015, când, potrivit UNHCR, peste un milion de persoane au intrat în Europa pe rutele de azil, s-a înregistrat o scădere dramatică a numărului de sosiri. Însă, din 2016, numărul mediu de persoane care intră în Europa a rămas în jur de 200.000 pe an. Până în prezent, în acest an, au fost înregistrați 96.200 de solicitanți de azil. Pot noile controale stricte să reducă într-adevăr numărul celor care încearcă să vină în Europa? Sau conflictele globale și disperarea economică fac ca fluxul continuu al acestora să fie inevitabil, cu fluctuații în ceea ce privește numărul? - se întreabă jurnalistul BBC.

Poziția dură a Ungariei

În Ungaria, guvernul de extremă dreapta al prim-ministrului Viktor Orban a adoptat una dintre cele mai dure abordări în materie de migrație. În septembrie 2015, a fost ridicat primul gard al Ungariei de-a lungul frontierei cu Serbia. Fergal Keane scrie că a văzut sute de oameni care se înghesuiau să treacă în UE înainte de a fi blocați.

Săptămâna aceasta, la Budapesta, ministrul pentru UE Unagriei, János Bóka, a declarat pentru BBC că abordarea Ungariei a fost justificată de măsurile restrictive propuse în prezent în Regatul Unit – unde guvernul intenționează să îngreuneze aducerea membrilor familiei în UK de către refugiați – precum și în țări precum Irlanda, Danemarca și Suedia.

„Ne simțim justificați nu numai din cauza a ceea ce se întâmplă în alte țări din Europa. Acest lucru este, desigur, și un semn că am ales calea corectă acum 10 ani, că acum vedem că majoritatea țărilor fac ceea ce noi facem de 10 ani.”

Ungaria returnează imediat persoanele care sosesc la frontieră fără permisiune de intrare. Acestea pot solicita azil doar în capitala Serbiei, Belgrad, sau în Kiev, în Ucraina devastată de război.

Avocata pentru drepturile omului Timea Kovács afirmă că acest lucru face practic imposibilă intrarea în UE prin Ungaria. „Practic, nu există nicio modalitate legală de a intra pe teritoriul Ungariei ca refugiat”, afirmă ea.

Ca urmare, Ungaria este amendată cu un milion de euro pe zi pentru încălcarea responsabilităților sale față de solicitanții de azil în conformitate cu legislația UE. Ministrul UE Bóka spune că țara nu are de gând să-și schimbe politica. „Dacă acesta este prețul pe care îl plătim pentru protejarea frontierelor noastre și menținerea păcii și stabilității în Ungaria, atunci este un preț care merită plătit.”

Dar nici măcar aceste măsuri restrictive nu au reușit să oprească complet intrarea solicitanților de azil.

Poliția austriacă a declarat pentru BBC că în fiecare zi sunt detectate între 20 și 50 de persoane care încearcă să intre ilegal în țara lor din Ungaria. Aceasta este doar cifra celor detectați.

O avalanșă de abuzuri

Odată cu creșterea traficului criminal, a apărut o avalanșă de abuzuri ale drepturilor omului, potrivit Organizației Națiunilor Unite. Traficanții de persoane abandonează oamenii în deșertul Sahara; alții îi înghesuie pe bărci nesigure. Unii dintre cei care reușesc să treacă se trezesc forțați să se întoarcă în deșert de către forțele de securitate locale.

Peste 32.000 de persoane au murit încercând să ajungă în Europa în ultimii 10 ani, dintre care 1.300 au murit sau au dispărut în acest an.

Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație a ONU, „multe dintre aceste lucruri se întâmplă într-o situație de impunitate aproape totală”.

Vara anului 2015 nu a fost doar o vară a brațelor deschise. Ea a determinat schimbări imediate în abordarea mai multor state europene. Nu doar prin ridicarea gardului în Ungaria, ci și, printre alte exemple, prin desfășurarea forțelor de ordine în Croația și reținerea migranților în Slovenia, csrfie BBC.

Până în martie 2016 – la șase luni după declarația doamnei Merkel – UE a ajuns la un acord cu Turcia pentru a împiedica migranții să treacă în Grecia și Bulgaria.

De atunci, UE a încheiat acorduri cu țări precum Maroc, Tunisia, Libia și Egipt pentru a împiedica utilizarea acestora ca puncte de plecare către Europa.

În prezent, există numeroase cazuri bine documentate de solicitanți de azil respinși la frontierele UE de către poliție și paza de coastă. În ianuarie anul trecut, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a găsit Grecia vinovată de respingerea ilegală și „sistematică” a solicitanților de azil către Turcia.

Gerasimos Tsourapa, profesor de relații internaționale la Universitatea din Birmingham, descrie politica de externalizare a problemei azilului ca o schimbare dramatică pentru Europa. „Ideea că migrația poate fi folosită pentru a obține bani, ajutor sau alte concesii, care era destul de excepțională pentru Europa în 2016, a devenit acum un model.

„Diplomația migrației este contagioasă. Odată ce acordul este încheiat, logica se răspândește.”

Există și un paradox aici, spune el. „Restricționăm azilul, menținem frontierele închise, dar trebuie să găsim și migranți pentru a acoperi deficitul de forță de muncă și a ajuta economia națională.”

Suedia în schimbare

Preocuparea persistentă a opiniei publice a dus la o creștere a sprijinului pentru partidele de extremă dreapta în întreaga UE, chiar și în locuri precum Suedia, care se mândrea istoric cu faptul că era o națiune primitoare pentru cei care fugeau de persecuție. Partidul de extremă dreapta Democrații Suedezi a obținut 20,5% din voturi la alegerile generale din 2022, devenind al doilea partid ca mărime din țară. În schimbul sprijinului acordat unui guvern de coaliție minoritar, o mare parte din platforma lor antimigrație a influențat politica guvernamentală.

Reunificarea familiilor pentru migranți a devenit mai dificilă, la fel și condițiile pentru obținerea rezidenței permanente, iar cotele de azil au fost reduse substanțial.

Refugiatul sirian Abdulmenem Alsatouf, în vârstă de 44 de ani, își amintește primirea pe care a avut-o în 2015 în orașul Karlstad, din vestul Suediei, un loc de poveste situat pe malurile râului Klarälven, cea mai lungă cale navigabilă din Scandinavia.

Acum lucrurile s-au schimbat, spune el. „La început, oamenii ne-au tratat foarte bine. Dar după câțiva ani – și după schimbarea guvernului – lucrurile s-au schimbat. Au devenit mai rasiști.” El citează incidente de abuz rasist, inclusiv unul în care un vecin a lăsat o jucărie în formă de porc în fața casei unei familii de musulmani practicanți.

Abdulmenem și familia sa au vorbit cu jurnalistul BBC pentru prima dată acum zece ani, când încercau să ajungă în Europa din Turcia. Atunci sperau la o nouă viață. Acum, soția lui, Nour, spune că ar prefera să fie în Siria.

Ne privesc de parcă am venit aici doar pentru a le lua banii sau pentru a trăi din ajutorul lor. Dar nu este adevărat. Când am ajuns, am studiat suedeza timp de doi ani, am învățat limba, am terminat școala. Apoi m-am angajat – curățenie, bucătărie, îngrijirea copiilor. Plătesc impozite aici, la fel ca oricine altcineva. Fac parte din această societate.

De ce opinia publică suedeză s-a orientat spre dreapta în ceea ce privește migrația? Unul dintre motivele cel mai des invocate în mass-media locală și de politicieni este infracționalitatea, în special creșterea criminalității organizate, cu tineri infractori care comit acte de violență extremă. Din 2013, rata infracțiunilor cu arme de foc în țară s-a dublat.

Persoanele născute în străinătate și copiii lor născuți în Suedia sunt supra-reprezentați în statisticile privind criminalitatea. Dar Ministerul Afacerilor Externe al Suediei avertizează împotriva unei analize simpliste a cifrelor. Acesta afirmă că nivelurile scăzute de educație, șomajul, segregarea socială și traumele de război ale refugiaților sunt toate cauze – nu faptul de a fi migrant.

 „Vedem statisticile privind criminalitatea, cine comite infracțiuni și așa mai departe. Așadar, iată răspunsul. Înainte nu aveam așa ceva în Suedia”, spune Daniel Hessarp, în vârstă de 46 de ani, care, alături de un ucenic, vopsește pereții clădirii muzeului local. Daniel e unul dintre cei 60% dintre suedezi care, potrivit sondajelor de opinie, sunt îngrijorați de criminalitate.

Ucenicul, Theo Bergsten, în vârstă de 20 de ani, a spus că nu se opune imigrației, deoarece „tu înveți de la ei, ei învață de la tine... așa că este foarte frumos”. Tânărul consideră că creșterea criminalității este „partea tristă” a poveștii.

Maria Moberg Stephenson, conferențiar în asistență socială la Universitatea Karlstad, spune că rețelele sociale au permis mesajului extremei drepte să se răspândească și să găsească noi susținători printre cei care se simt excluși din societate.

„Democrații suedezi sunt foarte deschiși cu [noi] – nu vor niciun solicitant de azil. De fapt, vor ca oamenii să părăsească Suedia. Și întregul guvern stabilește într-un fel agenda pentru a fi o țară ostilă. Acum este mai acceptabil să nu fii primitor.”

Mormintele marcate cu „Necunoscut”

Înapoi în Lesbos. La aproximativ 30 de minute de mers cu mașina de aeroportul Mytilene, în mijlocul unor livezi de măslini, se află mormintele solicitanților de azil care au murit încercând să ajungă pe insula greacă sau în taberele de refugiați înființate după 2015. Numeroase morminte sunt marcate pur și simplu cu „Necunoscut”, ultimul loc de odihnă al celor care credeau că Europa le va oferi o viață mai bună.

Fergal Keane observă că, atunci când a vizitat locul, erau trei morminte proaspete și un al patrulea deschis, în așteptarea unei înmormântări: „Este o amintire care ne face să reflectăm la faptul că oamenii disperați vor continua să încerce să ajungă în Europa, în ciuda riscurilor enorme”.

Până în prezent, în acest an, numărul solicitanților de azil detectați încercând să ajungă în Europa a scăzut cu 20%. Numărul acestora poate crește și scădea, dar crizele globale care determină migrația nu vor dispărea. Aceasta este provocarea fundamentală pentru politicieni, indiferent de partidul care se află la putere, concluzionează jurnalistul britanic. 

Editor : B.E.