Criza migranţilor din Ceuta. Marocul susține că a alertat Spania privind consecințele unei decizii a justiţiei spaniole

Data actualizării: Data publicării:
mii de migranți la granița dintre Ceuta, Spania, și Maroc
În doar două zile, între 50.000 și 60.000 de migranți au trecut ilegal granița dintre Maroc și exclava spaniolă Ceuta din nordul Africii. Foto: Profimedia Images

Marocul avertizase Spania, înainte de criza migranţilor din Ceuta, cu privire la riscul reprezentat de o recentă hotărâre a justiţiei spaniole, a declarat pentru AFP un înalt oficial marocan, respingând orice deficienţe ale sistemului de securitate al ţării sale.

În ultimele zile, aproape 60.000 de persoane, majoritatea marocani, au ajuns sau au încercat să ajungă în exclava spaniolă Ceuta pe jos sau înot din oraşul vecin Fnideq. Acest aflux de migranţi fără precedent a copleşit rapid exclava spaniolă înainte de a avea loc mii de returnări către Maroc.

Potrivit acestui oficial de rang înalt, care a făcut declaraţii sub rezerva anonimatului pentru AFP şi alte câteva mass-media luni seara, autorităţile marocane au alertat Madridul cu privire la riscul reprezentat de o recentă hotărâre a Curţii Supreme spaniole conform căreia returnarea imediată a migranţilor nu se va aplica celor care sosesc pe mare.

„Am explicat că această hotărâre ne-ar crea o problemă. Şi a creat o problemă”, a spus el, potrivit Agerpres.

Premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat vineri că actuala criză a migranţilor din Ceuta este legată de un zvon răspândit de reţelele de trafic de persoane, prin care a fost dată o interpretare distorsionată a acestei decizii judecătoreşti.

Potrivit înaltului oficial marocan, discuţiile cu partea spaniolă au început în jurul perioadei de „22-23 iulie, când zvonurile despre aceasta nouă decizie au început să circule online”.

El a susţinut că nu a existat nicio problemă legată de aparatul de securitate marocan.

„Este simplist să spunem că Marocul ar fi trebuit pur şi simplu să folosească forţa pentru a-i opri. Aceasta arată o lipsă completă de înţelegere a acestui fenomen”, a afirmat el, precizând că forţele de ordine nu se pot confrunta cu un număr atât de mare de persoane.

„Nu este responsabilitatea exclusivă a Marocului să gestioneze acest fenomen”, a insistat el, afirmând că costul gestionarii migraţiei pentru regat a ajuns la aproximativ 500 de milioane de euro pe an.

Cu toate acestea, el a afirmat că Rabatul şi Madridul au acţionat „ca parteneri de încredere” şi au continuat să lucreze „în perfectă coordonare” în problemele legate de migraţie.

„Acum depinde de Spania să găsească răspunsuri la provocările reprezentate de această hotărâre”, a concluzionat el.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate Poliția să stea cu radarul ascuns după un copac sau un panou? Ce spune Codul Rutier
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi...
Newsweek
Care pensionari au dreptul la pensie suplimentară? Trebuie depusă cerere să o primești? Despre ce sume vorbim?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă...
Film Now
Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine