Criză politică nebuloasă în Italia. Jumătate dintre cetățenii țării nu o înțeleg

Data publicării:
Prim-ministrul Italiei, Giuseppe Conte, dă o informare Parlamentului de la Roma privind negocierile de la Consiliul European.
Fostul premier italian Giuseppe Conte / Foto: Profimedia Images

Guvernul de coaliție de la Roma este la un pas de cădere, după ce doi miniştri din partidul Italia Viva al fostului prim-ministru Matteo Renzi au demisionat miercuri din cauza unei dispute privind pachetul de asistenţă al Uniunii Europene pentru combaterea efectelor epidemiei de coronavirus.

Tensiunile dintre formaţiunile guvernamentale mocneau de câteva săptămâni, pe fondul neînţelegerilor privind modul de alocare a celor circa 210 miliarde de euro din fondul de reconstrucţie post-pandemie al UE, relatează Agerpres.

Parlamentul Italiei l-a convocat joi pe premierul Giuseppe Conte pentru a-i cere explicaţii despre criza din coaliţia guvernamentală, în condițiile în care un sondaj Ipsos arăta săptămâna aceasta că aproape jumătate din cetăţenii italieni nu înţeleg motivele crizei. 

Legislativul şi-a întrerupt sesiunea din cauza neclarităţii situaţiei, iar preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberto Fico, i-a cerut lui Giuseppe Conte să se prezinte în faţa parlamentarilor.

Italia Viva este o formaţiune mică, dar necesară pentru supravieţuirea coaliţiei din care mai fac parte Democraţii (PD) de centru-stânga şi Mişcarea Cinci Stele (M5S), populistă.

Liderul PD, Nicola Zingaretti, a solicitat o reuniune cu conducerea partidului. El a criticat miercuri decizia Italia Viva, apreciind într-un mesaj pe Twitter că este o „greşeală faţă de Italia”.

Şi conducerea M5S a convocat o şedinţă.

Giuseppe Conte rămâne un premier popular

Presa italiană a speculat că premierul Conte ar dori să evite alegerile anticipate. Termenul normal al scrutinului este în 2023. De aceea, el ar putea solicita Parlamentului un vot de încredere, după care să încerce să configureze o nouă coaliţie. Nu a fost exclusă nici ideea revenirii Italia Viva în formula guvernamentală.

Matteo Renzi, pe care mulți italieni îl percep drept un om politic arogant, stă prost în sondajele de opinie, partidul său fiind creditat cu numai 3% din opţiunile electoratului.

În acelaşi timp, Conte continuă să fie popular. Înaintea crizei, pe reţelele sociale era utilizat frecvent hashtagul #AvantiConte, sub care comentatorii se plângeau de liderul Italia Viva.

Există şi opinii conform cărora slăbirea guvernului ar face jocul Ligii, partidul de dreapta al fostului ministru de interne Matteo Salvini, care a făcut parte din primul guvern condus de Conte până în 2019.

Analistul politic Wolfango Piccoli de la Institutul Teneo consideră că Renzi s-a retras din guvern din cauza dezacordului față de politica economică şi față de pachetul de stimulare a economiei promovat de Conte. Piccoli apreciază că fostul premier „a mizat pe faptul că majoritatea partidelor politice, inclusiv unele din opoziţie, sunt împotriva alegerilor anticipate”.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românul care trăiește sub pământ de 4 ani a muncit 40 de ani la stat. Are 14 copii, 7 pisici și un câine în...
Digi FM
Helmut Duckadam, intervenție la Digi Sport, cu câteva zile înainte să moară. Fusese operat acum câteva luni...
Pro FM
CRBL continuă seria intervențiilor estetice. Artistul are în plan să se transforme total: „Am făcut prima...
Film Now
Fiica lui Paul Walker, mesaj emoționant la 11 ani de la moartea actorului: „Îmi lipsești în fiecare zi!” Ce...
Adevarul
Ce contribuții sociale vor plăti de la 1 ianuarie salariații și cu cât cresc amenzile rutiere
Newsweek
Casa de Pensii pune la cheltuieli mai mari pe acești pensionari din 1 ianuarie. Pe ce se duc banii?
Digi FM
Dorința neîmplinită a lui Helmut Duckadam. S-a stins din viață cu un mare regret în suflet
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Planta pe care nu trebuie să o mănânce niciodată câinele tău. Toți o avem în gospodării și e foarte toxică...
Film Now
Dolph Lundgren, fotografiat alături de soție, în timpul unei discuții tensionate. Actorul a dezvăluit recent...
UTV
Megan Fox a intors toate privirile intr-o rochie transparenta, cu burtica la vedere. Actrita este insarcinata...