Cu câteva zile înainte de încheierea mandatului, Bolsonaro a grațiat mai mulți polițiști condamnați pentru un masacru

Data actualizării: Data publicării:
Jair Bolsonaro
Jair Bolsonaro, fost președinte al Braziliei. Foto: Profimedia Images

Preşedintele în exerciţiu al Braziliei, Jair Bolsonaro, a graţiat agenţi ai forţelor de securitate condamnaţi pentru crime comise în urmă cu peste 30 de ani, iar decretul său se aplică, potrivit experţilor juridici, celor responsabili de masacrul dintr-o închisoare în 1992.

Decretul prezidenţial acordă tradiţionala graţiere de Crăciun, printre altele, agenţilor condamnaţi pentru infracţiuni în exerciţiul funcţiei în urmă cu mai bine de trei decenii, care „nu au fost considerate ca extrem de grave”, potrivit documentului publicat în jurnalul oficial, relatează AFP, citat de Agerpres.

Potrivit experţilor juridici, printre care Thiago Bottino, profesor de drept la Rio de Janeiro, deşi nu îi menţionează, măsura se aplică celor 74 de poliţişti condamnaţi pentru masacrul de la Carandiru. Pe 2 octombrie 1992, în această închisoare din Sao Paulo, 111 deţinuţi au fost ucişi în cursul unei intervenţii a poliţiei militare vizând să pună capăt unei revolte.

Potrivit acuzării, deţinuţii au fost executaţi, în timp ce apărarea susţine că membrii poliţiei militare au tras în legitimă apărare împotriva prizonierilor revoltaţi. După această crimă, închisoarea Carandiru a fost închisă. În ciuda faptului că agenţii forţelor de securitate au fost judecaţi şi condamnaţi, multiplele apeluri în faţa justiţiei le-au permis până în prezent să rămână liberi, potrivit presei braziliene.

După graţiere, care nu impune automat punerea în libertate, apărarea persoanei condamnate poate cere instanţei anularea procesului său.

Avocatul poliţiştilor care au intervenit la Carandiru, Eliezer Pereira Martins, va cere suspendarea urmăririi penale după această graţiere, potrivit declaraţiilor sale în presa locală.

Mandatul lui Bolsonaro se încheie pe 1 ianuarie 2023, urmând ca în funcție să fie învestit rivalul acestuia, Lula da Silva, care a câștigat alegerile prezidențiale din octombrie.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate primi pensie de invaliditate în 2026 și cum se calculează suma
Digi FM
Ce este Lumina de Înviere și ce trebuie să faci cu ea. Semnificații, tradiții și credințe populare
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kim Kardashian din muzică. Bebe Rexha, într-o rochie ciocolatie din piele atât de mulată încât abia putea...
Film Now
„Blestemul” rolului Iisus. Un actor a fost lovit de fulger. Ce s-a întâmplat cu ceilalți
Adevarul
Care este „cea mai plictisitoare țară” din Europa, potrivit turiștilor. „Nu e nimic în neregulă cu ea, dar...
Newsweek
Cine a ieșit la pensie după 2024 a primit un punctaj mai mic decât cei pensionați înainte. Care e motivul?
Digi FM
Ce este Lumina de Înviere și ce trebuie să faci cu ea. Semnificații, tradiții și credințe populare
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Tom Hardy, la bustul gol pe plaja din Barbados, alături de soție. Burtă în loc de pătrățele pe abdomen și o...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...