Cum a ajuns seceta să scufunde case în Olanda. Sute de mii de proprietăți sunt în pericol - VIDEO

Data actualizării: Data publicării:
Doi oameni lângă casa lor care se scufundă
Soții Dekker s-au resemnat: în trei ani, casa lor probabil se va prăbuși Foto: captură video Digi24

Soții Pieter și Ellen Dekker și-au îndeplinit visul de-o viață când au reușit să cumpere o casă în nord-estul Olandei. E un cămin primitor înconjurat de verdeață. Dar visul lor se transformă treptat în coșmar, din cauza schimbărilor climatice. Pericolul creșterii nivelului mării și al inundațiilor îi amenință pe olandezi de secole. Mai nou, însă, au o altă provocare - seceta. Lipsa apei o resimt cel mai acut proprietarii de case. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.

Când această fermă din secolul al XIX-lea a fost scoasă la vânzare în nordul Olandei, familia Dekker a profitat de imediat. Pieter și Ellen Dekker se săturaseră de oraș. Și-au dorit ca familia lor să se bucure de viața la țară, cu aer curat și produse naturale. Au cumpărat proprietatea în 2005.

Visul spulberat al unei familii: casa se va prăbuși în următorii trei ani

„Casa aceasta e tot ce am visat. Avem o grădină mare de legume, o livadă, oi și mult spațiu. Ce altceva ne-am putea dori? Viața aici este minunată. Dar din 2008 lucrurile s-au degradat constant”, spune Pieter Dekker.

„Visul nostru a început să se destrame”, adaugă Ellen Dekker.

„Locul e în continuare fabulos. Dar ne putem lua adio de la casă”, crede Pieter Dekker.

„Cel mai probabil se va prăbuși undeva în următorii trei ani”, precizează Ellen Dekker.

Într-o zi, ușa nu s-a mai deschis

Problema cu care se confruntă familia Dekker este că terenul de sub casa lor se scufundă. Are legătură cu apele subterane, al căror nivel este redus de câțiva ani, forțat, din rațiuni agricole: copitele vacilor rămân uscate și utilajele agricole de mare tonaj nu se mai scufundă în noroi.

Dar secetele recente au agravat situația apelor subterane. Mlaștinile au secat și emit cantități mari de dioxid de carbon, ceea ce accelerează și mai mult încălzirea globală. Și astfel s-a format un cerc vicios.

Familia Dekker a observat că ceva nu era în regulă când n-au mai reușit să deschidă una dintre uși. De atunci, casa lor s-a scufundat 12 centimetri.

„Aici puteți vedea ce se întâmplă când pământul cedează. Elementele de susținere au putrezit. Și cărămizile s-au desprins. Le poți scoate pur și simplu”, arată Pieter Dekker.

Reparații de jumătate de milion de euro

Reparațiile i-ar costa cel puțin jumătate de milion de euro.

„Este un proces foarte lent. Mai întâi observi o crăpătură și te gândești că trebuie să o repari. Apoi mai vezi una și deja ți se pare ciudat. După vara secetoasă din 2018, toată tâmplăria a început să scârțâie și să trosnească zgomotos. Așa că am contactat municipalitatea, autoritățile provinciale și compania de apă”, povestește Pieter Dekker.

Dar niciuna dintre instituții nu le-a venit în ajutor. În Olanda, proprietarii sunt singurii responsabili de întreținerea fundațiilor propriilor case - ceea ce înseamnă că ei trebuie să repare fisurile, zidurile înclinate și elementele de rezistență.

Nivelul apelor subterane nu poate fi controlat

Acest lucru este valabil și în orașe. Edwin van der Heide locuiește în Rotterdam și este hotărât să-și salveze casa. A apelat la o echipă de constructori după ce ferestrele sale au început să se blocheze. Pe parcursul a câtorva săptămâni, fundația de lemn veche de secole a casei sale a fost verificată. Concluziile au fost îngrijorătoare:

„Tot ce vedeți are nevoie de un cadru de susținere, altfel se va surpa”, i-a spus inginerul Joep Dingemans.

Pentru stabilizarea casei va construi noi stâlpi de beton și o bază - cam ca o masă de beton - pe care să stea casa. Lucrarea îl va costa Edwin van der Heide 100.000 de euro.

„Contul meu bancar este gol, dar măcar știu că problemele se vor rezolva în câteva luni și nu va trebui să trăiesc cu teama că se va prăbuși casa peste mine”, spune Edwin van der Heide.

Vecinii lui Edwin s-au implicat și ei. E mai bine că au făcut-o acum.

„Acest tip de daune nu este acoperit de asigurători. Este responsabilitatea proprietarilor să-și întrețină fundația caselor. Și nu e deloc simplu, pentru că nu poți controla nivelul apelor subterane”, explică Joep Dingemans, inginer.

400.000 de proprietăți din Olanda, în pericol

Experții în construcții estimează că până la 400.000 de proprietăți din Olanda ar putea avea probleme cu structura de rezistență și asta deoarece 4 milioane de case au fost construite pe fundații din lemn.

Și familia Dekker a angajat un ingineri structurist pentru a face o evaluare a casei.

„Undeva în următorii ani, casa se va prăbuși”, spune Pieter Dekker, împăcat cu ideea.

Iar familia Dekker va fi o victimă a schimbărilor climatice.

„Dacă nu ne ajută nimeni, cel mai probabil vom ajunge să locuim într-o rulotă. Și apoi mai vedem”, spune, resemnată, și Ellen Dekker.

În Olanda, seceta a devenit, la fel ca inundațiile, un pericol existențial.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri