Cum a poleit Trump cu aur Biroul Oval. Mini Versailles-ul de la Casa Albă

Data publicării:
NATO Secretary Rutte Meets Trump at White House
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, primit de Donald Trump în Biroul Oval. Foto: Profimedia

La revenirea sa la Casa Albă, preşedintele american Donald Trump s-a străduit să schimbe radical cursul politicii americane şi să anuleze tot ceea ce a făcut predecesorul său, democratul Joe Biden, lăsând o amprentă aurită pe pereţii Biroului Oval şi acoperind cu asfalt emblematica Grădină de Trandafiri a fostei Prime Doamne a SUA, Jackie Kennedy, constată EFE, preluată de Agerpres.

La mai puţin de şase luni de la învestirea în funcţie a lui Trump, recognoscibilul biroul prezidenţial arată total diferit, amintind din ce în ce mai mult de pompoasa reşedinţă Mar-a-Lago din Florida a republicanului şi mai puţin de centrul sobru al puterii reflectat în fotografiile foştilor preşedinţi.

Un mini Versailles în Biroul Oval

Trump nu şi-a ascuns niciodată fascinaţia pentru aur. Stilul său grandios este imediat evident pentru oricine vizitează refugiul newyorkezului din Florida, care a fost comparat cu Versailles-ul lui Ludovic al XIV-lea pentru decorul său bogat ornamentat.

Spre deosebire de primul său mandat (2017-2021), când a instalat un covor nou şi a înlocuit perdelele roşii folosite de Barack Obama (2009-2017) cu unele aurii pe care Biden le-a păstrat, acum Trump a mers mult mai departe, notează EFE.

De la întoarcerea sa la Casa Albă, în ianuarie, a dublat numărul de tablouri din Biroul Oval şi a adăugat oglinzi cu rame grele şi aurii, precum şi detalii aurii pe şemineu, pe blaturi de masă şi chiar pe pereţi.

Lună după lună, ornamentele par să se înmulţească, iar acolo unde la prima vedere părea că nu mai este loc nici măcar pentru un filigran, apare un nou ornament.

Diferenţa este izbitoare atunci când se compară două fotografii, una cu Trump şi Biden la o întâlnire de la Casa Albă din noiembrie, şi alta, mai recentă, în timpul întâlnirii din această săptămână dintre republican şi secretarul general al NATO, Mark Rutte.

United States President Joe Biden, right, and US President-elect Donald Trump during a meeting in the Oval Office of the White House in Washington, DC, US, on Wednesday, November 13, 2024. Biden will argue in favor of continued US aid to Ukraine during th
Trump și Biden în Biroul Oval. Foto: Profimedia

 



Iedera care a servit drept fundal pentru evenimente importante din Biroul Oval timp de mai bine de o jumătate de secol a dispărut de pe şemineu. În locul ei, Trump a ales ceea ce par a fi trofee aurite, la care a adăugat recent un ceas, şi acesta tot auriu.

Alte completări notabile: la intrarea în Biroul Oval, atârnă - într-o ramă aurită - prima pagină a ziarului New York Post, care prezintă fotografia de cazier a lui Trump făcută în august 2023 în Georgia (sud). În acel an, Trump a fost fotografiat şi amprentat de autorităţi, pentru presupusa sa tentativă de a anula rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 din acel stat.

Adio, Grădină a Trandafirilor!

Schimbările nu se limitează la celebrul Birou Oval. Într-una dintre cele mai controversate redecorări, Trump a ordonat ca Grădina Trandafirilor din jurul Biroului Oval, proiectată în 1962 de Prima Doamnă de atunci, Jacqueline Kennedy, să fie pavată.

Intenţia republicanului este de a facilita desfăşurarea de evenimente în acest spaţiu emblematic, de circa 40x20 metri, înconjurat de ronduri de trandafiri.

La ordinul său, au fost instalate şi două catarge înalte de 30 de metri pentru a ridica steaguri americane de mari dimensiuni, finanţate din propriul buzunar.

De asemenea, Trump a ordonat tăierea unei magnolii emblematice plantate în timpul mandatului celui de-al şaptelea preşedinte, Andrew Jackson (1829-1837), susţinând că arborele era bolnav.

Într-o decizie care a luat populaţia prin surprindere, preşedintele american şi-a agăţat un portret pe peretele unde până de curând fusese amplasat un portret al fostei Prime Doamne a SUA, Hillary Clinton, ca parte a colecţiei de tablouri cu soţii de preşedinţi.

Trump a anunţat că vrea să construiască o sală de bal la Casa Albă, similară cu cea pe care o are la Mar-a-Lago, cu un cost estimat la aproximativ 100 de milioane de dolari.

Controverse privind redecorările

Aceste controverse nu sunt o noutate, potrivit lui Stewart McLaurin, preşedintele Asociaţiei Istorice a Casei Albe, care notează în eseul său "O Casă Albă în continuă schimbare" că edificiul a suferit modificări majore de la construcţia sa din 1792.

Renovările ordonate de preşedinţii Thomas Jefferson (1801-1809) şi Andrew Jackson, care au adăugat colonadele şi veranda nordică - acum emblematică - a clădirii, au fost criticate pentru extravaganţa şi costul lor.

Ca o ironie, redecorarea gândită de Jackie Kennedy a fost considerată elitistă la vremea sa. Nu a scăpat de acuzaţii nici fostul preşedinte Richard Nixon (1969-1974), care a transformat piscina interioară a lui Franklin D. Roosevelt (1933-1945) în ceea ce este acum sala de presă a Casei Albe.

În ciuda criticilor, "multe dintre aceste modificări au devenit parte integrantă a identităţii Casei Albe", "pe care ne-ar fi greu să ne-o imaginăm astăzi fără aceste extinderi şi completări", conchide McLaurin.

 

 

 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Cum și-a câștigat Elena Udrea primii bani. Colegii îi spuneau „coana mare”: „Eram din provincie!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan și Victor Cornea sunt oficial soț și soție. Primele imagini de la cununia civilă
Film Now
Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas, mesaje emoționante de ziua fiicei lor. Carys a împlinit 23 de ani și...
Adevarul
„Portavionul de uscat” al Chinei sau tehnologia care încarcă dronele în zbor, direct de la sol
Newsweek
România crește cu o lună vârsta la care ieși la pensie, în timp ce Republica Moldova refuză. Cine e afectat?
Digi FM
Premierul Bolojan, în şedinţa PNL: „E greu să fii credibil, dacă ţii de cutiile de pantofi, penthouse-uri şi...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
Christina Applegate, prima reacție după zvonurile privind internarea în spital: „Problemele de sănătate sunt...
UTV
Mihaela Rădulescu rupe tăcerea despre relația cu Felix Baumgartner în plin scandal cu familia lui. „Doi...