Cum este produs fentanilul în laboratoarele secrete ale cartelului Sinaloa. Un kilogram poate ucide o jumătate de milion de oameni

Data actualizării: Data publicării:
laborator de producere a fentanilului
Cei care produc fentanil trebuie să poarte măști de gaze și mânuși de cauciuc, care îi protejează de fumul toxic emanat în timpul producerii drogurilor. Foto: Profimedia Images

Un laborator secret de fentanil ascuns într-o pădure din nordul Mexicului care aparține cartelului Sinaloa produce până la 50 de kilograme de fentanil pe săptămână - o cantitate care ar putea ucide întreaga populație a Londrei și Los Angelesului, relatează Sky News. Acesta este doar unul dintre sutele de laboratoare improvizate în care membrii cartelului produc drogurile, care mai apoi ajung peste tot în lume. Este o afacere de multe milioane de dolari care alimentează o epidemie de fentanil în SUA ce a răpus mii de consumatori.

Laboratorul arată ca orice alt adăpost improvizat acoperit cu o prelată camuflată cu ramuri și frunze. De la distanță, este aproape invizibil, ascuns de ochiul publicului și de elicopterele și dronele armatei mexicane care străbat dintr-o parte în alta țara în căutarea laboratoarelor ilegale de droguri.

Cei care produc fentanil trebuie să poarte măști de gaze și mânuși de cauciuc, care îi protejează de fumul toxic emanat în timpul producerii drogurilor.

Un singur kilogram de fentanil poate ucide o jumătate de milion de oameni. „Este periculos și mă sperie, dar asta e munca mea”, a spus unul dintre gangsterii intervievați de Sky News. „Știm că alții au murit producând [drogul], dar se merită pentru bani”.

Producătorul de fentanil nu consideră că face ceva rău, chiar dacă mii de oameni mor dincolo de graniță. „Toată lumea folosește asta voluntar și mai mulți oameni mor din cauza armelor produse de SUA decât de la fentanil.”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Procesul foarte toxic al preparării drogurilor. O singură greșeală poate fi letală

Substanța este atât de acidă încât ar distruge instrumentele folosite în producerea fentanilului dacă ar fi folosite pe întreaga durată a producerii drogului. Procesul durează până la trei ore și este împărțit în trei faze, una mai periculoasă decât cealaltă.

Fiecare etapă implică amestecarea de acid, apă și alte substanțe chimice pe care membrii cartelului nu au vrut să le identifice. Rezultă un amestec ca un terci, care este apoi rediluat și amestecat din nou.

La finalul fiecărei etape, apa este scursă printr-o cârpă albă de bumbac, iar fentanilul care se formează lent este învârtit cu mare viteză pentru a elimina fiecare picătură de apă toxică.

Preparatorii lucrează la unison. Ca niște bucătari de restaurant, aceștia prepară amestecul din instinct. Dacă greșesc rețeta, investiția cartelului, în special în ceea ce privește chimicalele precursoare, este pierdută.

Preparatorii suferă consecințele greșelilor pe care le fac - și nu este vorba de o plată în bani.

Fentanilul, „de 150 de ori mai tare decât morfina”

Tentaculele cartelurilor mexicane au cuprins toată planeta. Substanțele primare sunt fabricate în cantități uriașe în China. Folosindu-se de rețeaua lor de infractori, cartelul Sinaloa susține că este constant aprovizionat cu ingredientele de care are nevoie ca să producă droguri.

Substanțele sunt împachetate și scoase ilegal din China, membrii cartelului urmând să le recupereze apoi din ocean.

Liderul cartelului Sinaloa, Joaquin „El Chapo” Guzman, ispășește o pedeapsă de închisoare pe viață în SUA. Unul dintre acoliții săi explică de ce fentanilul este preferat de atât de mulți dependenți de droguri.

„Este de 150 de ori mai potent decât morfina și de 50 de ori mai tare decât 'chiva negra' (opium de joasă calitate)”, a spus el. „Este mai puternic datorită precursoarelor pe care le aducem din China ca să îl modificăm”.

Tot ceea ce procesăm aici este trimis în SUA sau în Australia, Spania, Rusia, Anglia - peste tot în lume, în orice direcție.

Cartelurile nu au nicio problemă să vândă orice se cere pe piață, iar, în acest moment, piața nu cere nici heroină, nici cocaină, ci fentanil.

O afacere mortală de neoprit

Mulți dintre membrii cartelului care prepară drogurile sunt foarte tineri - unii dintre ei au doar 18 ani. În ciuda faptului că joacă un rol foarte important în procesul de producție al fentanilului, ei nu sunt plătiți foarte bine.

Traficanții de droguri care își vând marfa direct consumatorilor amestecă fentanilul cu alte substanțe, precum formula de lapte praf. Astfel, un kilogram de fentanil poate deveni 10 kilograme, iar profiturile se multiplică. 

Cât timp există cerere, aceasta va fi satisfăcută. Afacerea mortală cu fentanil pare să fie de neoprit în acest moment.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Județul care a dispărut de pe harta României. Cu o istorie bogată și o populație însemnată, acum regiunea...
Digi FM
Cea mai mare iubire a Papei Francisc. Amalia, femeia care ar fi putut schimba istoria: „Mi-a spus că dacă nu...
Pro FM
Katy Perry, imaginile care i-au adus din nou critici din partea fanilor: „O altă încercare disperată de a...
Film Now
Penn Badgley, afectat de moartea lui Michelle Trachtenberg, colega lui din Gossip Girl: „Avea un râs...
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi...
Newsweek
Ministrul Muncii spune cât muncești pentru o pensie de 5.000 lei. „Suntem peste Ungaria și Bulgaria”
Digi FM
Cum arată actrița Sophie Marceau la 58 de ani. În anii '90, franțuzoaica impresiona cu frumusețea ei naturală
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Dolph Lundgren, secretul căsniciei fericite cu soția sa, mai tânără cu 39 de ani decât el: „E ciudat, dar...
UTV
Mira s-a mutat cu Levi Elekes într-o casă luminoasă: „În sfârșit mă trezesc cu chef de viață”