Cum îi decimează ucrainenii pe ruși cu drone civile modificate. Creștere spectaculoasă a eficienței loviturilor din aer

Data publicării:
Femeile ucrainene învață să piloteze drone în timp de război
Foto: Getty Images

Armata ucraineană a înregistrat în septembrie o creştere cu 11% a obiectivelor ruse lovite de dronele sale pe linia frontului, comparativ cu luna august, ceea ce dus la creşterea cu 23% a numărului victimelor în rândul trupelor rusești, comparativ cu luna precedentă. Datele au fost făcute publice de şeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski.

Majoritatea atacurilor ucrainene au fost efectuate cu drone de supraveghere, aparate simple, concepute iniţial pentru înregistrări video la distanţe relativ scurte. În război, însă, aparatele au fost adaptate pentru a transporta explozibili, extinzându-li-se și raza de acţiune, a explicat generalul Sîrski, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

În septembrie, dronele ucrainene au lovit 66.500 obiective ruseşti pe front şi au provocat în rândul trupelor inamice peste 18.000 de victime, morţi şi răniţi, a precizat comandantul armatei Ucrainei.

Oleksandr Sîrski a furnizat aceste informaţii într-o reuniune cu comandanţi ai armatei ucrainene responsabili de utilizarea dronelor pe front.

Operaţiunile cu drone terestre s-au dublat în septembrie faţă de luna precedentă, a subliniat generalul ucrainean.

Conform datelor furnizate de platforma ucraineană de analiză a războiului DeepState, Rusia a cucerit în septembrie cu 44% mai puţin teritoriu decât în luna august.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Ce se știe despre influencerul cu „cap de pasăre” care cucerește internetul: „Medicii nu se așteptau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Delia când renunță la hainele largi. Fanii, impresionați de apariția artistei: „Ești o păpușă!”
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Cine e bărbatul care a lăsat pacienții fără oxigen la Spitalul Pantelimon: s-a întors să fure a doua oară în...
Newsweek
Dezamăgire pentru un pensionar care a avut 3.500 lei salariu. Ce pensie infimă primește? Cum se face calculul?
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...