Cum încearcă CIA să stabileacă o prezenţă permanentă a SUA în Venezuela

Data publicării:
The old entrance of the Central Intelligence Agency Headquarters displaying the seal of the CIA on the floor
Foto: Profimedia

Agenția Centrală de Informaţii a SUA (CIA) acţionează discret pentru a stabili o prezenţă permanentă a Statelor Unite în Venezuela, astfel încât Washingtonul să poată exercita influenţă asupra viitorului acestei ţări, conform dispoziţiilor preşedintelui Donald Trump, a relatat marţi canalul de televiziune CNN, preluat de EFE și Agerpres.

Serviciile de informaţii americane lucrează în comun cu Departamentul de Stat la această operaţiune, afirmă canalul de televiziune american, citând surse familiarizate cu dosarul.

Operaţiunea se concentrează pe configurarea prezenţei SUA în Venezuela atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, după capturarea preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro la începutul lunii ianuarie în vederea urmăririi penale la un tribunal din New York.

Deşi în perspectivă Departamentul de Stat va asigura principala prezenţă diplomatică a SUA în Venezuela, este probabil ca administraţia Trump să se bazeze la început pe CIA pentru a iniţia procesul de revenire a diplomaţilor americani la Caracas, pe fondul tranziţiei politice în curs şi a situaţiei actuale instabile de securitate din această ţară latino-americană.

„CIA exercită influenţa reală”

„Departamentul de Stat îşi impune poziţia, dar CIA este cea care exercită influenţa reală”, a declarat pentru CNN o sursă familiarizată cu procesul de planificare, menţionând că obiectivele pe termen scurt ale agenţiei vizează punerea bazelor unor iniţiative diplomatice, inclusiv consolidarea relaţiilor cu populaţia locală şi stabilirea unor sisteme de securitate.

Pe termen scurt, funcţionarii americani ar putea opera dintr-o anexă a CIA, înainte de deschiderea unei ambasade oficiale, ceea ce le-ar permite să înceapă să stabilească contacte informale cu membri ai diferitelor facţiuni ale guvernului venezuelean, precum şi cu figuri ale opoziţiei, mai relatează CNN.

„Crearea unei anexe este prioritatea numărul unu. Înainte de contactele diplomatice, această anexă ar putea să ajute la stabilirea unor canale de legătură, bunăoară cu serviciile de informaţii venezuelene, ceea ce ar permite discuţii pe care diplomaţii nu le pot avea”, a declarat un fost oficial al guvernului american care a interacţionat cu venezuelenii, potrivit CNN.

CIA avea o sursă în guvernul venezuelean

Directorul CIA, John Ratcliffe, a fost primul oficial de rang înalt al lui Trump care a vizitat Venezuela după operaţiunea împotriva lui Maduro, unde s-a întâlnit cu preşedintele interimar Delcy Rodriguez şi cu şefi militari la începutul acestei luni.

Dar responsabili ai CIA erau prezenţi în Venezuela şi în lunile premergătoare operaţiunii împotriva lui Nicolas Maduro.

În august, Agenţia Centrală de Informaţii a SUA şi-a plasat în secret o mică echipă în ţara latino-americană pentru a urmări tiparele, locurile în care se adăposteşte Maduro şi mişcările sale.

Printre agenţi se afla o sursă CIA care opera în cadrul guvernului venezuelean şi a ajutat SUA să urmărească reşedinţele şi mişcările lui Maduro înainte de capturarea sa, a declarat pentru CNN o sursă familiarizată cu operaţiunea.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ionela Năstase, noi declarații despre lecțiile pe care le-a învățat după ce a fost diagnosticată cu cancer...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere are Mihai Trăistariu la 49 de ani. Artistul a spus ce bunuri deține și câți bani câștigă pe an
Film Now
Cum a ajuns Adam Sandler să colaboreze cu celebrul regizor Paul Thomas. Tom Cruise a tras sforile: „A fost...
Adevarul
Deși Rusia dă vina pe Ucraina, unul dintre organizatorii atacului asupra numărului doi al GRU lucra la FSB...
Newsweek
Când nu se va mai plăti CASS și când cresc pensiile cu 13%? Ministrul muncii aduce vești bune pensionarilor.
Digi FM
Nu și-a ascultat soțul și a pus mâna pe o casă de milioane: "El îmi spunea constant să renunț, dar acum...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce au arătat scanările RMN ale unor persoane care făceau mișcare în mod regulat. 150 de minute de sport pe...
Digi Animal World
Panică în rândul fermierilor. Viermele carnivor care amenință culturile și animalele
Film Now
Cine e Anamaria Vartolomei, actrița din România care a cucerit Franța și acum și Hollywood. Primii ani i-a...
UTV
Cele mai tari momente de la Super Bowl 2026. Bad Bunny a făcut spectacol total în Halftime Show