Galerie Foto Cum l-a salutat Joe Biden pe prințul conducător al Arabiei Saudite, țară pe care președintele SUA a numit-o stat „paria”

Data actualizării: Data publicării:
Saudi Crown Prince Mohammed bin Salman, right, greets President Joe Biden, with a fist bump after his arrival in Jeddah
Joe Biden și prințul Mohammed bin Salman s-au salutat „bătând pumnul”. Foto: Profimedia

Președintele american Joe Biden și prințul saudit Mohammed bin Salman s-au salutat „bătând pumnul” - genul de salut care presupune un contact fizic minim, adoptat în timpul pandemiei de coronavirus -, în loc să-și strângă mâna, vineri, în timpul vizitei pe care liderul de la Casa Albă o face în Arabia Saudită. Vizita lui Joe Biden este urmărită cu mare interes, atât din punct de vedere al limbajului corporal, cât și al retoricii, în contextul în care Statele Unite vor să reseteze relațiile cu Arabia Saudită, stat pe care președintele american l-a numit „paria”, după asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, despre care serviciile de informații americane afirmă că a avut loc cu aprobarea prințului saudit.

Oficialii de la Casa Albă au muncit mult la aranjarea întâlnirii dintre Joe Biden și prințul saudit, cunoscut sub acronimul MbS, pe care președintele SUA l-a criticat pentru rolul său în uciderea jurnalistului și opozantului politic Jamal Khashoggi, scrie Reuters.

În cele din urmă, întâlnirea celor doi a început printr-un salut cu pumnul strâns în fața palatului regal din Jeddah, ceea ce - comentează Reuters - va rămâne probabil imaginea definitorie a vizitei președintelui american, care promisese odată să transforme Arabia Saudită într-un stat „paria”.

În schimb, Joe Biden i-a strâns mâna regelui Salman bin Abdulaziz al Arabiei Saudite, potrivit Reuters, care citează agenția de stat SPA.

Casa Albă anunțase că Joe Biden va încerca să reducă contactul direct, cum ar fi strânsul mâinii, în timpul vizitei sale în Isael și Arabia Saudită, din cauza riscurilor de Covid-19. Însă președintele american, un politician căruia îi place să-și bată interlocutorii pe spate și este cunoscut pentru stilul său natural, a fost văzut în repetate rânduri strângând mâini în timpul vizitei din Israel, de la președinte și prim-ministru, până la oficiali de rang mai mic cu care s-a întâlnit.

Joe Biden și prințul Mohammed bin Salman s-au salutat „bătând pumnul”. Foto: Profimedia Images
Joe Biden și prințul Mohammed bin Salman s-au salutat „bătând pumnul”. Foto: Profimedia Images

La sosirea pe aeroportul din orașul-port Jeddah, Joe Biden a fost întâmpinat de prințul Khalid al-Faisal, guvernatorul provinciei Mecca, nu de prințul bin Salman, conducătorul de facto al regatului.

În mod normal, Casa Albă anunță înainte de aterizare numele oficialilor care îl întâmpină pe președinte, dar de data aceasta detaliile au venit după ce Joe Biden părăsise aeroportul.

Când fostul președinte Donald Trump, care avea relații strânse cu Mohammed bin Salman, a vizitat Arabia Saudită în 2017, a fost întâmpinat de regele Salman, care a avut foarte puține apariții publice în ultima vreme.

Ce vor discuta Biden și bin Salman

În timpul vizitei sale în Arabia Saudită, Joe Biden este așteptat să discute despre drepturile omului, unul din capitolele care au dus la răcirea relațiilor după ce serviciile americane de informații au ajuns la concluzia că prințul saudit bin Salman a aprobat în mod direct în 2018 asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi de la Washington Post. Prințul saudit neagă orice legătură cu uciderea jurnalistului, care a avut loc la consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul.

Preşedintele american Joe Biden doreşte să „recalibreze” relaţiile SUA cu Arabia Saudită, nu să le rupă, şi va discuta cu prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman despre drepturile omului şi petrol, afirmă principalul consilier politic şi militar al Casei Albe, Jake Sullivan.

Consilierul Casei Albe nu a lămurit însă dacă Joe Biden va aborda în întrevederea cu Mohammed bin Salman cazul asasinării jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, crimă pentru care serviciile secrete americane îl consideră direct responsabil pe prinţul moştenitor saudit.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensionarii vizați de noile modificări legislative. Situații în care vor fi obligați să returneze pensiile...
Digi FM
Livia Eftimie, fosta soție a lui Bordea, reacție după ce s-a spus că ea și Spike s-au despărțit: „Nu sunt...
Pro FM
Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu decolteu adânc. La aproape 54 de ani, face...
Film Now
Cum și-a început Charlie Chaplin cariera la Hollywood. Fascinanta poveste a actorului
Adevarul
Care a fost adevărata cauză a morții lui Iisus Hristos. Teoriile conspiraționiste privind Învierea...
Newsweek
Ce le transmite Casa de Pensii pensionarilor de Paște: „Aveți încredere în noi. Mult respect”
Digi FM
Ricky Martin, imagini rare cu cei doi copii ai săi, în vârstă de 15 ani: „Soarele strălucește mereu cu acești...
Digi World
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...