Cum reacționează NATO și UE la propunerea chineză de încetare a războiului din Ucraina. „Beijingul nu are prea multă credibilitate”

Data publicării:
European Union Commission
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg și preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen. Foto: Profimedia Images

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a reacţionat rezervat vineri la o propunere chineză de încetare a focului în Ucraina, spunând că Beijingul nu are prea multă credibilitate ca mediator, notează Reuters.

China nu are prea multă credibilitate pentru că ei nu au fost în stare să condamne invazia ilegală a Ucrainei", a declarat Jens Stoltenberg reporterilor la Tallinn, în Estonia, adăugând că Beijingul a semnat un acord cu preşedintele rus Vladimir Putin cu doar câteva zile înainte de invazie.

„Sprijinul militar de astăzi este calea de a ajunge la un acord pașnic mâine”, a mai spus șeful NATO. În plus, Jens Stoltenberg a avertizat China să nu furnizeze arme Rusiei, spunând că o astfel de măsură ar echiva cu sprijinirea războiului ilegal de agresiune al Rusiei și ar încălca astfel Carta ONU. „Monitorizăm îndeaproape ceea ce face China și am văzut semne că ar putea lua în considerare trimiterea de ajutor letal în Rusia. Asta ar fi o mare greșeală”, a mai spus secretarul general al NATO, citat de The Guardian

La rândul ei, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a considerat că China nu a venit cu un plan de pace, ci cu nişte principii. „Trebuie să le vedem într-un anumit context şi acesta este contextul pe care China şi l-a asumat deja, alegând de partea cui este, prin semnarea, de exemplu, a unei prietenii nelimitate (cu Rusia) chiar înainte de invazie", a notat Ursula von der Leyen, citată de Agerpres.

Aşa că ne vom uita la principii, desigur, dar o vom face în contextul în care China s-a poziţionat deja de o parte, a adăugat șefa executivului comunitar.

Separat, Marea Britanie este încrezătoare că Beijingul dorește rezolvarea conflictului din Ucraina, a declarat vineri secretarul britanic al apărării, Ben Wallace.

„Dacă va aproviziona în mod efectiv singura națiune care a încălcat dreptul internațional privind suveranitatea Ucrainei și a provocat crime de război, China nu va ajuta pacea", a declarat Wallace vineri pentru Sky News, întrebat despre speculațiile potrivit cărora China ar putea furniza arme Rusiei. „Dar sunt, de asemenea, încrezător că Beijingul spune destul de clar că vrea ca acest război să înceteze”, a adăugat oficialul britanic.

Citește și: China a făcut public un plan de pace în Ucraina într-un document cu 12 puncte: dialog pentru soluții pașnice și fără arme nucleare

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Jobul bine plătit pe care mulți îl ignoră. Câți bani face un instalator în România. Leafa ajunge și la de...
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Pro FM
Katy Perry lipsește de la evenimentul anului! Orlando Bloom participă singur la nunta lui Jeff Bezos în Italia
Film Now
Zâmbet șarmant, ruj roșu și atitudine senzuală. Scarlett Johansson, în fustă mini la ședința foto pentru...
Adevarul
Reînarmarea poate aduce prosperitate României. Expert: „Cândva am aplicat cu succes asta”
Newsweek
Pensie specială de 25.000 lei la 45 ani. Pensionari cu zeci de ani de muncă iau 1.281 lei. De ce?
Digi FM
Andreea Bălan, în costum de baie roșu și sandale cu toc, pe marginea piscinei. Distracție în prima vacanță a...
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău când stai pe scaun opt ore pe zi. Ce poți face: soluții simple care contează
Digi Animal World
Momentul în care un urs negru urmărește o femeie în vârstă pe o stradă din Connecticut. Imaginile sunt virale
Film Now
Will Smith regretă că a refuzat două dintre cele mai mari filme SF din istorie: "N-am mai spus asta...
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills