Cum recunoști un dictator? Cine sunt despoții de secol XXI

Data actualizării: Data publicării:
dictatori

E vremea dictaturilor pe stil nou. Poate vi se pare un termen prea dur pentru direcţia în care se îndreaptă ţări precum Rusia, Turcia, Ungaria, Filipine. Dar realitatea ne arată că liderii acestor state, deşi democratic aleşi, au ca unic scop consolidarea dominaţiei lor pe termen nedeterminat. Îngrijorător este că această tendinţă este alimentată din ţara care a fost până acum doi ani farul democraţiei: Statele Unite.

Când ne gândim la liderii autoritari de modă nouă, primul nume este Vladimir Putin. Dar cu toate eforturile de a reinstitui influenţa Rusiei după model sovietic, tot n-a reuşit să exporte modelul autocrat în toată sfera lui de influenţă. Cu instituţii subjugate, o opoziţie ce priveşte mereu peste umăr şi o presă redusă la stadiul de instrument de propagandă, preşedintele rus şi-a consolidat imaginea liderului autoritar de secol XXI.

Dar avântul populist despre care tot vorbim de patru ani încoace şi-a găsit resurse în discursul unui alt preşedinte, unul la care ne-ar fi fost greu să ne gândim înainte de 2016 - Donald Trump. Ieşiţi din criza economică, într-o perioadă de schimbări sociale şi violenţă urbană, americanii au văzut în vedeta TV convertită la politică justiţiarul de care aveau nevoie. Noi pe primul loc, noi împotriva tuturor au intrat în manualul de retorică al autocratului modern şi au fost învăţate pe dinafară de Trump din Filipine şi, mai nou, de Trump din Brazilia.

Diferenţa este că asaltul permanent pe care Trump americanul îl dă la adresa presei şi a justiţiei e combătut cu o rigoare de fier. Donald Trump nu face acasă ceea ce imitatorii lui fac în alte ţări, pentru că democraţia este adânc ancorată în instituţiile americane.

Dar Ungaria şi Turcia, spre exemplu, cândva mari speranţe ale liberalismului, au plonjat în negura autocraţiei pentru că instituţiile care protejează statul de drept nu au avut timp să se consolideze şi n-au rezistat asaltului.

Dictatori pe stil nou

Chiar dacă resping termenul de dictatori, liderii din Rusia, Ungaria, Turcia sau Venezuela se conformează tot mai mult profilului.

A patra cea mai mare democraţie a lumii, Brazilia, este condusă de la începutul acestui an de un președinte extremist. O ţară vecină, Venezuela, a ajuns într-o situație disperată după şase ani sub conducerea unui extremist.

Președintele brazilian Jair Bolsonaro se alătură unui club al autocraților unde îi regăseşte, cu aceleași ambiții ca el, pe Vladimir Putin, Recep Tayyip Erdogan, Viktor Orban şi...Donald Trump.

Ce au in comun aceşti lideri?

Naționalism amestecat cu un cult al personalităţii, un discurs al urii şi un dezgust faţă de tot ceea ce reprezintă valorile liberale: o presă neîngrădită, instituţii democratice consolidate, principiul separării puterilor în stat. Saltul la putere al acestui politician care se laudă că spune lucrurilor pe nume - parcă am mai auzit undeva replica asta - are la bază preocupări legitime ale oamenilor.

Corupţia şi violenţa sunt două dintre cele mai mari probleme. E o criză de soluţii din partea politicienilor moderaţi.

În lipsa unui numitor comun al democraţiei la Washington, liderii europeni sunt vârful de lance în apărarea valorilor liberale. Dar Angela Merkel se retrage după acest mandat, Theresa May e prinsă în vâltoarea Brexitului, Emmanuel Macron e slăbit de protestele vestelor galbene. Aşadar, cine a mai rămas? 

Cum recunoști un lider autocrat

Un lider autocrat va încerca mereu să-şi etaleze forţa cât mai ostentativ. Îi hrăneşte orgoliul şi faima, atât acasă, cât şi în străinătate. Uneori această expunere publică vine sub forma unor sesiuni foto prin sălbăticie, cum a fost cazul cu Vladimir Putin, alteori prin uriaşe manifestaţii de susţinere, cum a făcut președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, în august 2016.  Sau, de ce nu, prin ridicarea unei bare din aur? Este cazul liderului din Turkmenistan, Gurbangulî Berdîmuhamedov.

Dar uneori nu e suficient să pari puternic, trebuie să ai şi un duşman împotriva căruia să foloseşti această forţă închipuită. Ţinta e, după caz, o categorie vulnerabilă a societăţii:

Jair Bolsonaro: Nouă, brazilienilor, nu ne plac homosexualii.

... sau una demonizată:

Rodrigo Duterte, președintele Filipinelor: Hitler a masacrat 3 milioane de evrei. Noi avem 3 milioane de dependenţi de droguri. Bucuros i-aş ucide pe toţi

Sau când nu există un inamic, el este inventat:

Viktor Orban, premierul Ungariei, în Parlamentul European: Speculatorul american George Soros atacă acum Ungaria.

Slăbirea instituţiilor. Pentru ca intriga ţesută în scopul consolidării puterii să reziste, liderii autoritari trebuie să slăbească ori să înlăture cu totul orice mecanism de verificare sau tragere la răspundere. Presa este, de obicei, prima vizată.

Donald Trump: Sunt false, neadevăruri, false. Am declarat că stirile false sunt dușmanul poporului.

Viktor Orban: Poţi să întrebi ce vrei. Eu nu răspund fabricilor de ştiri false.

Declarațiile șocante ale lui Jair Bolsonaro

Noul preşedinte al Braziliei s-a remarcat prin declaraţii abominabile cu mult înainte să fie ales. Popularitatea lui a explodat după ce cu o lună înaintea scurtinului a fost înjunghiat. Cu promisiunea că va scăpa ţara de violenţă, a cărui victimă abia fusese, şi corupţie a reuşit să şteargă cu buretele din memoria colectivă acele declaraţii. Iată-le:

„Eu sunt pentru folosirea torturii”.

„Parlamentul este inutil. Mai bine lovitură de stat și direct dictatură”.

Jair Bolsonaro, 1999: „Dacă fiul tău dă semne că ar fi homosexual, îi dau o mamă de bătaie și își va schimba comportamentul. Aș prefera ca fiul meu să moară într-un accident decât să-l văd cu un homosexual mustăcios”.

Jair Bolsonaro, într-o dispută cu o femeie:

- Nu te-aș viola niciodată pentru că nu meriți.

- Ai face bine să nu, altfel o să te pocnesc.

- O să te lovesc și eu. Te lovesc și eu. Mi-ai spus că sunt violator. Este imoral. Ești o femeie ușoară.

„Am cinci copii. Patru sunt băieți, apoi, într-un moment de slăbiciune, a venit pe lume o fată”.

„Am fost într-un cartier de foști sclavi. Cei mai slabi dintre ei cântăreau peste 100 de kilograme. Nu fac nimic toată ziua. Nici nu cred că mai pot face copii”.

Statisticile arată că există un recul evident al democrației în lume. Organizația Freedom House care urmărește, de aproape jumătate de secol, evoluția factorilor sociali și politici care definesc un stat liber atrage atenția că în fiecare an sunt tot mai multe țări unde democrația pierde teren și tot mai puține cele unde câștigă. Citiți și:  Democrația, în declin la nivel mondial. Care sunt simptomele și cine profită

Păpușarul Vladimir Putin

Vladimir Putin, acest despot de secol 21, şi-a creat o reţea de influenţă ca o pânză de păianjen. Ţările prinse în ea sunt captive. Uneori la vedere, alteori prin interpuşi preşedintele rus e păpuşarul unor regimuri, se implică militar ori finanţează partide.

Siria - implicare militară de partea regimului Assad din 2015
Ucraina - ocupaţie militară în Donbass din 2014
Muntenegru - implicare în lovitura de stat eşuată 2016
Grecia - implicarea în demonstraţii împotriva Macedoniei 2018
Germania - finanţare politică
Franţa - protestele „vestelor galbene"
Ungaria - implicare economică
Serbia - finanţarea şi influenţă politică
Venezuela - împrumuturi de 17 miliarde de dolari
SUA - implicare în alegerile prezidenţiale din 2016

Urmăriți mai jos o discuție pe tema declinului democrației cu fostul ministru de externe Mircea Geoană și jurnalistul Ion M. Ioniță:

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri