Relaţiile dintre Statele Unite şi Europa au traversat în 2025 poate cel mai tensionat an din ultimele decenii, pe fondul revenirii lui Donald Trump la Casa Albă şi al unei serii de decizii şi episoade care au pus sub presiune parteneriatul transatlantic. Pe parcursul anului, declaraţii politice, poziţionări strategice şi conflicte economice şi diplomatice au contribuit la erodarea încrederii dintre cele două părţi, iar Ucraina a fost unul dintre principalele subiecte care au arătat că vechii aliaţi transatlantici s-au îndepărtat, scrie News.ro.
Discursul de la München şi schimbarea de ton
Unul dintre primele semnale ale acestei evoluţii a venit în februarie, la Conferinţa de Securitate de la München, unde vicepreşedintele JD Vance i-a criticat pe liderii europeni, acuzându-i de ipocrizie în materie de standarde democratice şi de restrângerea libertăţii de exprimare, dând ca exemplu inclusiv anularea alegerilor prezidenţiale din România.
Tonul discursului, care a surprins numeroase delegaţii europene, a fost interpretat de diplomaţi ca un semn al unei distanţări ideologice faţă de partenerii tradiţionali ai Statelor Unite şi ca parte a unei retorici critice mai ample la adresa Uniunii Europene.
Groenlanda şi tensiunile transatlantice
Declaraţiile preşedintelui Trump despre posibilitatea anexării Groenlandei, teritoriu autonom danez, au generat tensiuni suplimentare cu Europa. Deşi ideea fusese menţionată şi anterior, în primul mandat al lui Trump, reluarea ei într-un context geopolitic sensibil a fost percepută la Copenhaga şi la Bruxelles ca un semnal al disponibilităţii Washingtonului de a exercita presiuni hegemoniste, inclusiv asupra aliaţilor săi.
Ultimele zile ale anului au readus în prim-plan acest subiect. Preşedintele Donald Trump a reafirmat că Statele Unite au nevoie de Groenlanda pentru securitatea naţională şi a numit un trimis special pentru insula arctică, însărcinându-l să „conducă ofensiva”.
Ucraina şi marginalizarea Europei în negocieri
Pe parcursul anului, administraţia Trump a discutat public posibile soluţii pentru încheierea războiului din Ucraina fără consultări directe substanţiale cu liderii europeni.
Un moment care a declanşat alarmă în capitalele europene a avut loc în februarie, când preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost primit în Biroul Oval într-un mod neobişnuit de dur, fiind admonestat în public că Ucraina nu este suficient de recunoscătoare Statelor Unite şi apoi fiind practic dat afară de la Casa Albă. Episodul a alimentat temerile că abordarea Washingtonului faţă de războiul din Ucraina se va schimba radical, spre satisfacţia Moscovei, iar decizii cu impact major asupra securităţii europene ar putea fi luate fără implicarea directă a aliaţilor de pe continent, ceea ce s-a confirmat ulterior.
Washingtonul a discutat direct cu Kremlinul despre un acord de pace în Ucraina, iar consultările ulterioare cu europenii au fost mai degrabă un efort pompieristic de a atenua condiţii care, în cele din urmă, i-ar afecta direct.
Strategia de securitate şi schimbarea percepţiei asupra Europei
Spre sfârşitul anului, la Casa Albă a apărut noua Strategie de Securitate Naţională a Statelor Unite (NSS), care a consolidat aceste percepţii, prezentând Europa într-o lumină critică şi punând accent pe o abordare mai tranzacţională a relaţiilor internaţionale. Documentul a fost interpretat de oficiali europeni drept un indiciu al schimbării modului în care Washingtonul îşi defineşte relaţia cu Uniunea Europeană, şi nu neapărat ca pe un partener strategic indispensabil.
În document, administraţia a adoptat o poziţie severă faţă de aliaţii săi tradiţionali din Europa, avertizând că se confruntă cu „dispariţia civilizaţiei” şi că trebuie să-şi schimbe cursul în materie de imigraţie dacă doresc să rămână de încredere pentru Statele Unite.
„Pe termen lung, este mai mult decât plauzibil ca, în cel mult câteva decenii, anumiţi membri ai NATO să devină în majoritate neeuropeni”, se arată în document.
Vicepreşedintele J.D. Vance a accentuat şi mai mult această idee într-un interviu recent, în care şi-a exprimat temerea că, în 15 ani, armamentul nuclear francez şi britanic ar putea ajunge pe mâna unui lider „apropiat islamismului”.
De aceea, administraţia Trump susţine că doreşte să restabilească „identitatea occidentală” în Europa. Unii comentatori europeni au afirmat că NSS reflectă punctele de vedere ale partidelor politice europene de extremă dreapta, care sunt susţinute de mişcarea MAGA a lui Trump şi au crescut până au devenit principala opoziţie pentru guvernele din Germania, Franţa şi alţi aliaţi tradiţionali ai Statelor Unite.
Politicienii şi oficialii europeni s-au arătat indignaţi de tonul adoptat de Washington în NSS, în timp ce Kremlinul a salutat faptul că documentul nu mai menţionează „ameninţarea rusă” şi este, în mare măsură, „în concordanţă” cu vederile sale.
Reducerea prezenţei militare americane în Europa
În paralel, deciziile Washingtonului de a reduce numărul de trupe americane staţionate în Europa, inclusiv în Europa de Est şi în România, au stârnit îngrijorări în rândul unor state aliate. Oficial, măsurile au fost justificate de Washington prin nevoia de reorientare strategică, însă unii diplomaţi europeni şi chiar voci americane au interpretat aceste decizii ca un posibil semnal al diminuării rolului Europei în priorităţile de securitate ale Statelor Unite.
Congresul american a încercat să contracareze întrucâtva politica administraţiei Trump în această privinţă şi a adoptat textul strategiei naţionale de apărare (National Defense Authorization Act, NDAA) pentru 2026, reafirmând alianţa Statelor Unite cu Europa.
Legea împiedică Pentagonul să reducă numărul militarilor americani desfăşuraţi în Europa sub pragul de 76.000 fără o justificare în Congres.
NATO şi incertitudinile privind angajamentele de securitate
În acest context, NATO a devenit un alt teren de tensiune. Administraţia Trump a reluat criticile privind nivelul cheltuielilor militare ale statelor europene şi a transmis mesaje ambigue în legătură cu angajamentul SUA faţă de apărarea colectivă. Aceste poziţionări, combinate cu reducerea prezenţei militare americane în Europa şi cu semnale de deschidere faţă de Rusia, au alimentat îngrijorările legate de viitorul coeziunii Alianţei Nord-Atlantice.
Trump a făcut presiuni şi a obţinut la summitul NATO din vară ca aliaţii să-şi crească cheltuielile de apărare la 5 la sută şi să facă achiziţii masive de armament din SUA.
Spania, care nu şi-a asumat un angajament ferm în această privinţă, „merită să fie dată afară din NATO”, a afirmat Donald Trump.
Tarife şi tensiuni comerciale între SUA şi Europa
Primele luni ale anului au fost marcate de relansarea unor tensiuni comerciale între SUA şi Europa, după ce administraţia Trump a impus sau a ameninţat cu noi tarife vamale asupra importurilor europene.
Deşi măsurile au avut un caracter global, iar ulterior s-a ajuns la un acord, oficiali europeni au avertizat că aceste tarife riscă să afecteze relaţia economică transatlantică, una dintre cele mai importante la nivel mondial.
Un alt punct de fricţiune a fost reprezentat de divergenţele legate de reglementarea şi sancţionarea marilor companii tehnologice americane în Europa. Uniunea Europeană a aplicat amenzi şi reguli stricte în domeniul concurenţei şi al conţinutului online, în virtutea legii DSA, decizii criticate de oficiali americani, care au acuzat Bruxelles-ul de discriminare împotriva firmelor din Statele Unite. Disputa a depăşit rapid cadrul tehnic şi a căpătat o dimensiune politică, cel mai vehement critic fiind Elon Musk, aliatul lui Donald Trump.
Administraţia Trump vede în aceste reglementări ale conţinutului online o formă de cenzură şi de limitare a libertăţii de exprimare, în timp ce europenii spun că ele sunt menite să combată manipularea, dezinformarea şi alte forme de conţinut ilegal sau dăunător, inclusiv materiale care pot afecta minorii.
Restricţii de viză pe final de an
Spre finalul anului, decizia Statelor Unite de a impune restricţii de viză pentru mai mulţi cetăţeni europeni, inclusiv fostul comisar Thierry Breton, unul dintre promotorii DSA, a generat reacţii critice din partea unor guverne europene şi a Comisiei Europene. Episodul a evidenţiat încă o dată nivelul ridicat de tensiune existent în relaţiile transatlantice.
Privite în ansamblu, toate aceste evoluţii arată că 2025 a fost un an dificil pentru relaţiile dintre Statele Unite şi Europa. Deşi nu a existat o ruptură formală a alianţei transatlantice, conflictele politice, economice şi de securitate au contribuit la o deteriorare a încrederii reciproce. În acelaşi timp, aceste tensiuni au accelerat în Europa dezbaterile privind autonomia strategică, inclusiv necesitatea consolidării capacităţilor proprii de apărare şi reducerea dependenţei de garanţiile americane.
La final de an, relaţia SUA–Europa rămâne funcţională, dar marcată de incertitudini şi de o redefinire a priorităţilor, cu posibile implicaţii pe termen lung.
Editor : Ș.A.
