Video Cum s-ar putea asigura aprovizionarea suficientă a trupelor aliate, în cazul unui viitor conflict cu Rusia. România, posibil beneficiar

Data actualizării: Data publicării:
masura-nato
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia

Un ofiţer militar superior al NATO a cerut Alianţei să-şi extindă reţeaua de conducte de combustibil din epoca Războiului Rece cu sute de kilometri spre est, pentru a asigura aprovizionarea suficientă a trupelor aliate în cazul unui viitor conflict cu Rusia, informează miercuri Reuters, preluată de Agerpres.

"Din punct de vedere operaţional militar, ar avea mult sens să se extindă sistemul de conducte mai spre est", a declarat, într-un interviu pentru agenţia de presă britanică, general-locotenentul Kai Rohrschneider, şeful Comandamentului Aliat Întrunit de Sprijin şi Activare al NATO.

nato pipeline system
Rețeaua de conducte NATO

Extinderi suplimentare, până în România și în sud-est

"Aş spune că este necesar ca sistemul de conducte să ajungă în mod clar în Polonia şi cred că ar trebui să existe o soluţie pentru cele trei state baltice", a spus Rohrschneider, adăugând că sunt necesare extinderi suplimentare către Finlanda, în nord, şi România, în sud-est.

Reţeaua de conducte NATO de 10.000 de kilometri, îngropată la 80 de centimetri sub pământ, a fost construită în timpul Războiului Rece pentru a servi în principal forţele aeriene occidentale într-un conflict cu Uniunea Sovietică de atunci.

În timp de război, se aşteaptă ca forţele aeriene să necesite până la 85% din consumul total de combustibil militar, conform unui studiu realizat de Centrul Polonez pentru Studii Estice.

Rețeaua se întinde în prezent în 12 țări

Combustibilul pentru avioane care circulă prin conductele NATO poate fi folosit şi de vehiculele terestre, deoarece amestecarea lui cu aditivi îl face utilizabil pentru camioane şi tancuri care funcţionează în mod normal cu motorină.

Reţeaua de conducte se întinde în prezent în 12 ţări, dar se termină în vestul Germaniei, unde deserveşte centre militare precum baza aeriană americană Ramstein, dar şi centre civile importante, cum ar fi cel mai mare aeroport al Germaniei, din Frankfurt.

Ţările de pe flancul estic al NATO, inclusiv Polonia, au insistat de mult timp pentru extinderea sistemului de conducte.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Patru capcane din piața construcțiilor în 2026: cum pot ajunge românii să plătească mai mult pentru aceeași...
Newsweek
Expert: Cum ar putea crește rapid pensiile militare? Proiectul de lege e blocat în Parlament
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Mercur retrograd ar putea influența și animalele de companie. 4 semne bizare pe care stăpânii nu trebuie să...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă în costum de baie, în vacanță cu prietenii. Ce s-a întâmplat cu povestea de iubire...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...