Foto Cum se trăiește în Enerhodar, orașul de lângă centrala de la Zaporojie: „Chiar și cei care nu cred în Dumnezeu se roagă pentru salvare”

Oleksandr locuiește în Enerhodar. Este orașul în apropierea căruia se află centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa. Oleksandr a lucrat acolo și a povestit pentru „The Guardian” cum decurge viața de zi cu zi într-un oraș care trăiește în permanență cu spaima unui accident nuclear și a bombardamentelor. La centrală se întâmplă „lucruri nebunești”, spune el.

„Mi-am dedicat viața energiei nucleare și am fost întotdeauna mândru că lucrez în acest domeniu. Pentru mulți oameni ca mine, centrala Zaporojie este mândria și destinul nostru. Există șase reactoare puternice, reprezentând aproximativ jumătate din capacitatea tuturor centralelor nucleare ucrainene și un sfert din întregul sector energetic al țării. Înainte de război, aici lucrau 11.000 de oameni.

Mai mult de 50.000 de oameni trăiesc în Enerhodar. Trăim sub ocupație de aproape șase luni. Pentru noi este o dublă ocupație - și orașul, și centrala nucleară au fost capturate”, povestește bărbatul într-un articol-mărturie publicat de „The Guardian” și semnat simplu, doar „Oleksandr”.

Iată ce povestește în continare localnicul din Enerhodar:

„Credința ne este pusă la încercare tot timpul. În urmă cu zece zile, eram siguri că orașul și locuitorii nu vor avea de suferit. Dar există deja răniți în urma bombardamentelor de la centrală. Și există deja victime în oraș.

Centrala și orașul aproape se confundă, sunt locurile unde oamenii lucrează și trăiesc. Centrala luptă pentru supraviețuire. Dar este plină de vehicule militare rusești și de soldați. Doar două unități de alimentare sunt în funcțiune și nu la capacitate maximă. Se plătesc salariile. Mulți angajați lucrează de la distanță.

În industria nucleară, investigăm orice neregulă în funcționarea echipamentelor sau vreo greșeală a personalului. După aceea, trebuie luate măsuri de corecție. Acum, la centrală, se întâmplă lucruri nebunești: în sălile turbinelor sunt aduse materiale militare, echipamentele centralei sunt avariate din cauza bombardamentelor asupra sitului și există chiar informații că ar fi fost minată clădirea. Au fost raportate răpiri de persoane, inclusiv angajați ai centralei. Este greu de descris sentimentul pe care îl ai atunci când citești despre dispariția unei persoane pe care o cunoști personal.

Situația s-a schimbat dramatic în urmă cu 10 zile, când rușii au început să tragă asupra centralei și a periferiilor orașului. Au lovit o linie de înaltă tensiune, clădiri de pe teritoriul stației și depozitul de combustibil nuclear uzat. Orașul a rămas fără electricitate timp de câteva ore. De atunci, în fiecare zi și în fiecare noapte se aude vuietul salvelor de artilerie. Uneori, rușii își aduc artileria atât de aproape, încât se aude ca și cum s-ar trage din curtea vecină. Geamurile ferestrelor zdrăngăne. Se simte ca și cum toată casa se cutremură. Chiar și cei care nu cred în Dumnezeu se roagă pentru salvare. Uneori se întâmplă în miez de noapte. O persoană obișnuită nu poate distinge sunetele unei salve de artilerie de cele ale exploziei unui obuz. De aceea, de fiecare dată pare că este vorba de o explozie și că următorul proiectil îți va lovi casa.

Știm că lovesc malul opus al Niprului - orașele Nikopol și Marganeț. La câteva secunde după prima salvă, pe canalele Telegram este activată o alertă - mergeți la un adăpost! Cineva încearcă să salveze oameni zi și noapte. Dimineața citim câte case au fost distruse și câți oameni au fost uciși și răniți. Timp de mulți ani, aceste orașe s-au uitat la centrala noastră nucleară ca la o eventuală sursă de pericol mortal. Acum, moartea adevărată zboară de la noi către ei. Și nu putem decât să-i compătimim.

Enerhodar este un oraș tânăr. Îl iubim și suntem mândri de el. Acum pare să fie grav bolnav. Grădinițele și școlile au fost închise imediat după invazie. Deși băieții joacă baschet în fiecare zi pe terenul de joacă din fața școlii, vocile copiilor de pe stradă se aud din ce în ce mai puțin. Este un oraș din care dispar copiii.

Autoritățile de ocupație, pe care eu, din fericire, nu le întâlnesc, îi obligă pe oameni să afișeze prețurile în hrivne și ruble. Nu înțeleg de unde vin rublele aici, cu excepția celor care au fost distribuite unor pensionari. Dar poate că asta este o parte importantă de consemnat în rapoartele lor către Moscova.

În oraș există apă rece și caldă și electricitate. În această privință, am fost întotdeauna asigurați de centrala nucleară. În locul celor trei operatori de telefonie mobilă, a apărut unul rusesc, "no name", care folosește echipamente locale. Au fost restabiliți mai mulți furnizori de internet, dar traficul trece prin Rusia, cu toate interdicțiile și restricțiile rusești privind internetul.

Medicii de la spital își primesc salariile, dar, din câte știu, există probleme uriașe cu medicamentele. Este mai bine să nu vă îmbolnăviți în această perioadă.

Avem aici și termocentrala Zaporojie, cea mai mare din Ucraina. Dar aceasta a fost închisă, din cauza avariilor de la podul de cale ferată și a imposibilității de a-i mai fi livrat cărbune.

Toate panourile publicitare din oraș sunt folosite pentru propaganda rusă - au citate din Putin și fraze despre un singur popor, rus și ucrainean. Înainte să apară asta, fuseseră atârnate portrete ale generalilor sovietici din al Doilea Război Mondial și ale eroilor Uniunii Sovietice. Oamenii trec indiferenți pe lângă ele.

La Primărie și în alte părți, atârnă steaguri rusești decolorate.

Oamenii părăsesc orașul. Adesea îmi dau seama că n-am mai văzut de mult timp o anumită persoană care locuia în blocul meu. În orice caz, toată lumea încearcă să-și trimită copiii și soțiile pe teritoriul neocupat sau în străinătate. Acum două zile, vecinul meu nu a mai putut suporta și și-a trimis de acasă copiii. Poți să lupți împotriva propriei tale frici, dar este imposibil să lupți împotriva fricii din ochii copiilor tăi.

Este posibil să ieși din oraș, dar cu doar o săptămână în urmă, la punctul de control din Vasilievka, pe unde trece linia de demarcație, era o coadă de mii de mașini din diferite regiuni ocupate și oamenii au stat acolo timp de câteva zile.

Bărbații rămân. Cei mai mulți dintre ei consideră că munca la centrala nucleară este de datoria lor. Lucrătorii din domeniul energiei nucleare din Ucraina sunt scutiți din punct de vedere legal de serviciul militar, așa că este ca și cum ar fi acum în propria lor armată. Dar, cu toate acestea, membrii personalului pleacă, inclusiv operatorii.

În ciuda a tot ceea ce se întâmplă, continuăm să credem că toate acestea se vor termina în curând. Atât timp cât credem, centrala continuă să funcționeze, iar orașul continuă să trăiască”.

Editor : Luana Pavaluca