Curtea de Conturi Europeană: Companiile aeriene au încălcat drepturile pasagerilor prin sistemul de vouchere, fapt tolerat de guverne

Data actualizării: Data publicării:
barabt suparat sta pe scaun in aeroport
Companiile aeriene europene au încălcat constant drepturile pasagerilor în timpul pandemiei, atrage atenția Curtea de Conturi Europeană. FOTO: Getty Images

Companiile aeriene europene au încălcat constant drepturile pasagerilor în timpul pandemiei, atrage atenția Curtea de Conturi Europeană, care arată că statele au tolerat această situație. 

Reproșul principal este legat de nerambursarea curselor plătite și anulate și de folosirea unui sistem de vouchere. Guvernele au acceptat acest sistem pentru că, altfel, companiile rămâneau fără bani rapid, se decapitalizau, iar unele ajungeau în pragul falimentului chiar și cu ajutoarele de stat primite, ceea ce ar fi dus la falimente, pierderi de joburi, cu industrii afectate pe verticală și orizontală.  

Zeci de milioane de pasageri şi-au văzut planurile de călătorie distruse de la începutul pandemiei. Între martie 2020 şi martie 2021 circa 70% dintre zborurile din Uniunea Europeană au fost anulate ca urmare a restricţiilor impuse de state.

În cazul anulării zborurilor, companiile aeriene din Uniunea Europeană sunt obligate să le restituie pasagerilor banii. Dar, în timpul pandemiei de coronavirus, mulți transportatori aerieni i-au forțat pe pasageri să accepte vouchere în locul rambursărilor. La aceasta a contribuit şi faptul că foarte mulţi pasageri nu-şi cunosc drepturile, se arată într-un raport al Curții de Conturi Europene, citat de Agerpres.

Însă, în timp ce mulţi pasageri nu şi-au primit banii înapoi pentru zborurile anulate, companiile aeriene europene au primit ajutoare de stat care însumează aproape 35 de miliarde de euro.

Raportul Curţii de Conturi Europene arată că statele membre nu au condiţionat explicit ajutoarele de stat acordate companiilor aeriene de rambursarea biletelor anulate, deşi Comisia Europeană le-a dat voie s-o facă.

Practic, guvernele europene au depus toate eforturile pentru a susține companiile aeriene și touroperatorii, dau au făcut prea puțin pentru a respecta drepturile a milioane de persoane din Uniunea Europeană, spune un auditor european.

Acesta susține că cel puţin 15 state membre ale blocului comunitar au încălcat legislaţia europeană prin neimpunerea companiilor aeriene şi turoperatorilor să-şi respecte obligaţia juridică de a rambursa contravaloarea zborurilor anulate.

În privinţa neregulilor constate în cazul principalelor companii aeriene din România, raportul menţionează că un pasager care a acceptat un voucher nu mai are dreptul de a cere o rambursare şi odată trecut termenul de 12 luni, un voucher neutilizat nu mai poate fi rambursat, transmite Agerpres.

Înaintea publicării acestui raport, Comisia Europeană a cerut companiilor aeriene să gestioneze mai bine anularea zborurilor, incluzând aici compensarea pasagerilor ale căror bilete nu au fost încă rambursate, amintindu-le totodată obligaţia efectuării acestei rambursări în termen de şapte zile de la anularea zborului.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri