Curtea Supremă a SUA îi ordonă lui Trump să aducă înapoi în țară un bărbat deportat din greșeală în mega-închisoarea din El Salvador

Data publicării:
președintele american donadl trump si steagul sua in spate
Președintele american Donald Trump. Foto: GettyImages

 Curtea Supremă a Statelor Unite a înfrânt joi administraţia Trump într-un caz extrem de simbolic al fermităţii sale în faţa imigraţiei, ordonând acesteia să „faciliteze" întoarcerea unui imigrant salvadorian deportat „din greşeală" pe 15 martie în mega-închisoarea Cecot (Centro de Confinamiento del Terrorismo/Centrul de Detenție al Terorismului) din El Salvador.

Kilmar Abrego Garcia, un imigrant salvadorian care a trăit în Maryland şi este căsătorit cu o americancă, a fost arestat pe 12 martie de poliţie pentru imigraţie. El a făcut parte ulterior dintre cele peste 200 de persoane expulzate pe 15 martie de administraţia Trump în El Salvador, majoritatea pentru presupusa apartenenţă la banda venezueleană Tren de Aragua, declarată organizaţie „teroristă" de Washington, notează AFP, potrivit Agerpres. 

Administraţia Trump a recunoscut apoi în instanţă că deportarea sa a fost rezultatul unei „erori administrative", deoarece un ordin de deportare împotriva lui era anulat definitiv de un tribunal federal în 2019.

Dar ea a afirmat că se află în imposibilitatea de a corecta această greşeală, Kilmar Abrego Garcia fiind după gratii într-o închisoare de înaltă securitate din El Salvador, şi a asigurat că face parte din banda salvadoriană MS-13, pe care Statele Unite au clasificat-o, de asemenea, drept grup „terorist" în februarie.

Curtea Supremă, sesizată de urgenţă 

O judecătoare federală, Paula Xinis, a respins argumentele administraţiei Trump, declarând că nu vede nicio dovadă a afilierii lui la o bandă şi a cerut executivului să „faciliteze şi să efectueze" repatrierea lui pe teritoriul american până pe 7 aprilie, înainte de ora 23.59 locală (8 aprilie, 03.59 GMT).

Curtea Supremă, sesizată de urgenţă de administraţia Trump, suspendase luni această decizie până la noi ordine şi le-a cerut avocaţilor lui Abrego Garcia să îşi formuleze răspunsul scris.

„Această decizie - şi cererea ei de a realiza în grabă negocieri internaţionale sensibile şi de a asigura întoarcerea lui Abrego Garcia în această seară - este fără precedent şi de neapărat", a afirmat administraţia Trump în recursul său, acuzând încă o dată judecătorii că interferează cu prerogativele executivului.

În unanimitate, cei nouă judecători ai Curţii Supreme au aprobat decizia instanţei inferioare în măsura în care a cerut puterii executive să „faciliteze" transferul custodiei lui Abrego Garcia din El Salvador către autorităţile americane „şi să garanteze că situaţia lui este gestionată aşa cum ar fi fost dacă nu ar fi fost trimis din greşeală în El Salvador".

Prin urmare, Curtea restabileşte decizia judecătoarei de primă instanţă, dar îi cere acesteia „să o clarifice cu consideraţia cuvenită puterii executive în conducerea afacerilor externe".

„La rândul său, guvernul trebuie să fie pregătit să împărtăşească ceea ce poate cu privire la acţiunile pe care le-a întreprins şi în perspectiva unor acţiuni viitoare" pentru a remedia această situaţie, a subliniat Curtea Supremă.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Transferurile între rude, în vizorul ANAF? Ce trebuie să știe românii despre banii primiți în cont
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nu-ți dau această piesă!”. De ce Linda Perry nu a vrut ca celebra Christina Aguilera să cânte melodia...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Mizele din spatele desemnării lui Adrian Veștea. Cum vrea Nicușor Dan să blocheze anticipatele și să izoleze...
Newsweek
Pensie scăzută cu 900 lei la recalculare și indexarea anulată. De ce sute de mii de pensionari pot păți la fel
Digi FM
Cine este Adrian Veștea, noul premier desemnat al României. A construit Aeroportul Brașov și a gestionat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme