Video Cutremur puternic în apropierea oraşului Napoli. A provocat pagube şi pene de curent

Data actualizării: Data publicării:
seismograf
Foto: GettyImages

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 4,7 a lovit vineri zona Campi Flegrei, în apropierea oraşului Napoli, din sudul Italiei, provocând pene de curent, perturbând serviciile de tren şi metrou şi avariind unele clădiri, relatează Reuters.

Cutremurul, înregistrat la ora locală 19:46 (20:46, ora României), a avut epicentrul în zona Campi Flegrei, la vest de Napoli, la o adâncime de aproximativ 3 km, a declarat Institutul Naţional de Geofizică şi Vulcanologie din Italia.

Pompierii italieni au declarat că au fost raportate pagube minore la clădiri din Napoli şi din împrejurimi, dar nu au primit nicio solicitare imediată de ajutor sau de salvare a locuitorilor.

Serviciile locale de tren şi metrou au fost suspendate ca măsură de precauţie, au declarat oficialii locali, notează Reuters, citată de News.ro.

Presa italiană scrie că a fost unul dintre cele mai puternice cutremure înregistrate vreodată în zonă, oamenii din unele cartiere ieşind în fugă în stradă în momentul în care au avut loc primele zguduituri.

Campi Flegrei, o calderă vulcanică dens populată care acoperă o mare parte din vestul oraşului Napoli, a înregistrat o activitate seismică din ce în ce mai frecventă în ultimii ani, ceea ce a determinat guvernul să intensifice monitorizarea.

Cel mai letal cutremur din ultimele decenii a fost unul cu magnitudinea 6,9 care a lovit zona Irpinia din sudul Italiei în 1980

Deşi cutremurele de mică intensitate sunt frecvente în zonă, vibraţiile mai puternice au amplificat temerile privind repetarea crizei seismice care a lovit Campi Flegrei la începutul anilor 1980, provocând perturbări pe scară largă şi forţând mii de oameni să-şi părăsească locuinţele.

Cutremurele sunt relativ frecvente în Italia.

O serie de cutremure puternice au lovit Italia centrală în 2016, devastând părţi din regiunile Lazio, Umbria şi Marche şi provocând moartea a aproximativ 300 de persoane.

Cel mai letal cutremur din ultimele decenii a fost unul cu magnitudinea 6,9 care a lovit zona Irpinia din sudul Italiei în noiembrie 1980, provocând moartea a aproximativ 2.700 de persoane şi devastând sute de localităţi.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meseriile pe care tinerii le-au ocolit ani la rând sunt acum la mare căutare. Salariile ajung la 7.000 de euro
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Amintirile unui fost șef de far. Cum a fost reparat după cutremurul din ’77 și cum era păzită Constanţa de la...
Newsweek
Pentru ce perioade nu se acordă puncte de stabilitate la pensie? Cum pierd bani pensionarii cu grupe de muncă?
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Momentul impresionant când un bărbat salvează un câine de pe șinele de tren. Oamenilor nu le-a venit să...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...