Video Cutremur puternic în Columbia: Cel puțin 111 morți și mai multe clădiri prăbușite. Guvernul a decretat stare de urgenţă

Data actualizării: Data publicării:
oameni care intervin la o cladire prabusita in columbia
Pagube semnificative și victime după cutremurul resimțit în mai multe țări sud-americane. Foto: Profimedia

Peste o sută de persoane şi-au pierdut viaţa în puternicul seism înregistrat luni în vestul Columbiei, cu o magnitudine de 7,4. Majoritatea victimelor se înregistrează în „regiunea cafelei” şi la Cali, al treilea oraş ca mărime din ţară, potrivit unui nou bilanţ, informează AFP.

ACTUALIZARE 22:25 - Preşedintele Columbiei, Abelardo de la Espriella, va declara „stare de urgenţă” în Columbia în urma seismului puternic care a făcut cel puţin 111 morţi şi 87 de răniţi în vestul ţării, potrivit AFP şi Reuters.

„S-a decis declararea stării de urgenţă, care va fi semnată în cursul zilei”, a anunţat de la Bogota şeful statului, prezentând un bilanţ actualizat al seismului cu magnitudinea 7,4.

„Guvernul naţional a mobilizat toate resursele pentru a proteja vieţile, a asista comunităţile afectate şi a acorda ajutor acolo unde este nevoie”, a spus el într-un discurs adresat naţiunii la orele prânzului, odată cu declararea stării de urgenţă naţionale.

„Prioritatea noastră este să salvăm oamenii prinşi sub dărâmături”, a mai spus el.

ACTUALIZARE 21:30 - Potrivit bilanţurilor provizorii ale guvernatorilor şi primarilor colectate de AFP, 40 de decese s-au înregistrat în provincia Risaralda, cu capitala la Pereira.

S-au înregistrat de asemenea „numeroşi răniţi” şi persoane „prinse sub dărâmături”, iar „situaţia este critică”, a declarat primarul Pereira, Mauricio Salazar, într-un interviu pentru Radio Caracol.

La Manizales, un alt oraş care aparţine „regiunii cafelei”, au fost semnalate două decese, iar una dintre turlele catedralei s-a prăbuşit.

„Sunt enorm de multe clădiri cu avarii structurale sau la faţade, iar în acest moment circulaţia este paralizată, oamenii nu vor să revină la domicilii întrucât se tem de replici”, a explicat pentru AFP Jaime Zuluaga, în vârstă de 50 de ani.

În provincia Valle del Cauca, care are capitala la Cali, 27 de decese au fost înregistrate. Un fotograf AFP a constatat numeroase distrugeri şi a observat o femeie vârstnică evacuată pe o targă de salvatori după ce a fost extrasă din dărâmături.

Şase aeroporturi din vestul ţării şi-au suspendat operaţiunile pentru a evalua amploarea pagubelor suferite de infrastructură.

Preşedintele columbian Abelardo de la Espriella, învestit în funcţie vinerea trecută la Cali, a precizat pe X că se va deplasa la Bogota pentru a „se consacra gestionării urgenţei prin care trece ţara”. „Nu sunteţi singuri”, a declarat el referindu-se la columbieni.

„Nu mai avem electricitate şi nici reţea de telefonie mobilă”, a declarat pentru AFP Martha Estrada, de 66 ani, care a resimţit seismul în această regiune. Cutremurul „a fost puternic, foarte puternic (...), au căzut lucruri prin casă”, a adăugat ea.

La Cali, autorităţile au anunţat prăbuşirea a 20 de imobile, mai multe persoane fiind prinse sub dărâmături.

Într-un parc unde s-au strâns numeroase persoane evacuate, Ana Milena Grijalba îşi revine din şoc: „Am început cu toţii să ne rugăm (...), alţii plângeau, dar slavă Domnului suntem bine”. „Lămpile se mişcau în toate direcţiile”, a povestit Ana Hernandez, o femeie de 66 de ani din oraşul venezuelean Maracaibo.

Israelul şi-a oferit ajutorul pe fondul reluării relaţiilor diplomatice în urma sosirii la putere în Columbia a unui preşedinte care reprezintă dreapta radicală.

Administraţia Trump, un alt susţinător al lui Abelardo de la Espriella, a spus că „este gata să susţină poporul columbian” într-un mesaj pe X al şefului diplomaţiei americane, Marco Rubio.

Preşedinta mexicană Claudia Sheinbaum a oferit de asemenea „toată susţinerea necesară” Columbiei. 

Știrea inițială:

Cutremurul de magnitudinea 7,4, potrivit Institului american de geofizică USGS şi serviciilor columbiene, care a avut loc luni în Columbia, la o adâncime de aproximativ 100 de kilometri, a provocat „pagube importante”, în curs de evaluare cu drona, relatează AFP.

Cutremurul a fost resimţit în oraşe mari, inclusiv în capitala columbiană Bogota şi la Cali (sud-vest), dar şi în capitala Ecuadorului, Quito şi în Panama, potrivit autorităţilor şi unor jurnalişti AFP.

Epicentrul cutremurului a fost localizat în apropiere de San José del Palmar, în departamentul Choco (vest), pe litoral, la Oceanul Pacific.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Seismul nu a declanşat nicio alertă de tsunami.

 Guvernatoarea departamentului Choco a anunţat pe X că există „răniţi” şi „pagube grave la edificii” la Quibdo, capitala acestui departament sărac, notează AFP, citată de News.ro.

Primarul Cali, al treilea cel mai important oraş din Columbia, a anunţat, de asemnea, „pagube importante”, în curs de evaluare cu ajutorul unor drone.

Presa locală a difuzat imagini cu faţade ale unor imobile distruse.

La Bogota, clădiri au fost evacuate, potrivit unor jurnalişti AFP aflaţi la faţa locului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Mai multe persoane au ieşit, în pijama, în stradă, în timp ce răsunau sirenele de alarmare.

Cutremurul a fost cel mai puternic resimţit în partea de vest a Columbiei, până la Quito, capitala Ecuadorului vecin, şi până în Panama.

La 24 iunie, un dublu seism, de magnitudinea 7,2 şi 7,5, s-a soldat cu peste 6.000 de morţi în Venezuela şi a cauzat distrugeri masive.

Aceste ţări se află pe Centura de Foc a Pacificului, o zonă cu activităţi seismice şi vulcanice puternice, din cauza mişcării plăcilor tectonice Nazca şi Caraibă, care intră sub placa sud-americană.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Cursa infernală care a schimbat istoria unei națiuni. Aventura fascinantă a doi războinici și a unui copil...
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Migrația păsărilor, în pericol din cauza vremii extreme. Ce se întâmplă cu berzele și pelicanii
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță