Danemarca suplimentează cu 7 miliarde de euro bugetul apărării. Își ia rachete Mistral și blindate Patria

Data publicării:
mistral
Sistem portabil de rachete Mistral. Foto: Profimedia Images

Danemarca, ţară care a aprobat recent o anvelopă de aproape 7 miliarde de euro suplimentari pentru apărarea sa, a anunţat marţi că achiziţionează rachete Mistral, pentru o sumă nedezvăluită, şi 130 de blindate Patria, pentru 254 de milioane de euro, informează AFP, preluată de Agerpres.

"Acest acord constituie o nouă etapă importantă în consolidarea apărării aeriene daneze", a declarat ministrul danez al Apărării, Troels Lund Poulsen, citat într-un comunicat al ministerului său.

Vrea sisteme de apărare antiaeriene

Danemarca, unul dintre principalii susţinători ai Ucrainei, a recunoscut că are nevoie în special de sisteme de apărare antiaeriene.

"O cooperare strânsă cu Franţa este absolut necesară pe timp de război în Europa şi într-o situaţie securitară în constantă evoluţie", a explicat ministrul, în vizită oficială la Paris.

Nici numărul de rachete antiaeriene de la grupul MBDA, nici detaliile legate de livrarea lor sau de suma contractului nu au fost făcute publice.

"Întărirea industriei europene a apărării este crucială pentru succesul de reînarmare (al Europei) în curs", a insistat Troels Lund Poulsen.

Danemarca va achiziţiona de asemenea 130 de vehicule blindate pentru transportul trupelor, de la producătorul finlandez Patria, pentru suma de 1,9 miliarde de coroane (254 de milioane de euro). Un mic număr dintre ele ar urma să fie livrate începând din acest an.

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România care exportă miliarde de euro anual. Cum a devenit unul dintre cele mai puternice centre...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Dumnezeu era într-o dispoziție excelentă când te-a creat", i-au scris fanii. J.Lo s-a filmat nemachiată, la...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Cum a devenit Bacalaureatul la Limba Română o formalitate de nivel de clasa a opta. De la eseu critic la „te...
Newsweek
Cine se va ocupa de pensii după ce Nicușor Dan a numit un nou premier? Pensionarii, o veste bună și una rea
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Ryan Reynolds a fost la un pas de moarte la 18 ani. Actorul a petrecut o lună în spital după un accident...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme