De ce nu s-a prăbușit încă regimul din Iran. Cele trei structuri care conduc din umbră statul și țin în viață sistemul lui Khamenei

În timp ce protestele se răspândeau din nou în mai multe orașe din Iran, toată lumea se întreba același lucru: Este Republica Islamică aproape de colaps? Dilema principală nu este dacă iranienii își doresc o schimbare, ci cum a reușit regimul de la Teheran să supraviețuiască unor cicluri repetate de proteste în masă care ar fi destabilizat guvernele din multe alte țări. Răspunsul se găsește în felul în care regimul aflat la putere a fost construit, potrivit unei analize Foreign Policy.

Republica Islamică funcționează ca un regim teocratic de securitate organizat în jurul Ayatollahului Ali Khamenei și a familiei sale. Puterea este structurată în cercuri concentrice, avându-l pe liderul suprem în centru. Supraviețuirea politică depinde mai puțin de instituțiile oficiale și mai mult de apropierea de conducător și fiii lui.

Khamenei nu se consideră un simplu conducător politic, ci un gardian căruia i-a fost încredințată datoria divină de a proteja Republica Islamică – o credință ce nu lasă loc de ezitare sau compromisuri în vremuri de criză.

De când a preluat rolul de lider suprem, în 1989, Khamenei a transformat treptat sistemul într-un stat teocratic de securitate care se bazează mai mult pe coerciție decât pe consens, având în spate un aparat de represiune foarte instituționalizat și dedicat din punct de vedere ideologic.

Această realitate structurală, mai mult decât opinia publică, definește acum limitele schimbării politice în Iran și reflectă imaginea unui lider care consideră supraviețuirea regimului o datorie sacră și nu o alegere politică negociabilă.

Un stat paralel vast și opac

Imediat în jurul centrului de putere se află Beit-e Rahbari – sau Biroul Liderului Suprem – cea mai puternică și puțin vizibilă instituție din Republica Islamică. Aceasta joacă practic rolul de autoritate executivă a regimului.

În ultimele trei decenii, Beit a evoluat într-un stat paralel vast și opac cu o autoritate mai mare decât constituția, parlamentul sau președintele.

Biroul Liderului Suprem este format din mii de clerici, oficiali de securitate și tehnocrați ideologici loiali regimului care influențează procesul decizional în ceea ce privește armata, serviciile de informații, economia, justiția și domeniile culturale.

Beit nu este doar o extensie a autorității lui Khamenei, ci reprezintă mecanismul care îi permite regimului său să îndure, să absoarbă șocurile și să își desfășoare activitatea din umbră.

În jurul Beit se află o rețea clericală extinsă care îi conferă regimului legitimitatea religioasă. Încadrarea teologică a autorității lui Khamenei transformă obediența într-o datorie religioasă și represiunea într-o necesitate morală și nu o alegere politică.

Regimul justifică uciderea a mii de oameni prin faptul că apărarea statului islamic este cea mai importantă misiune. Protestatarii sunt considerați „mohareb” (inamici ai lui Dumnezeu), ceea ce legitimizează represiunea, violența extremă și atrocitățile comise împotriva disidenților.

Pe următorul nivel al autorității se află Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (CGRI) și aparatul de securitate mai larg ce formează scutul coercitiv al regimului.

Principala misiune a Gardienilor Revoluției este să apere regimul prin prevenirea loviturilor de stat, suprimarea disidenței și protejarea liderului suprem. Cu timpul, CGRI a devenit o organizație cu servicii de informații, unități expediționare și diverse miliții profund integrate în societate.

CGRI este înrădăcinat economic și politic prin rețele vaste și companii susținute de stat, controlând sectoare cheie ale economiei și fiind independent financiar. De aceea, Gardienii Revoluției sunt strâns legați de liderul suprem și de Beit, iar supraviețuirea lor depinde de sistemul lui Khamenei.

Ministerele, municipalitățile și instituțiile administrează societatea, dar nu dețin cu adevărat puterea

Aceste trei straturi din jurul lui Khamenei reprezintă regimul și instrumentele care îl susțin. Dacă regimul ar fi un om, Khamenei ar fi capul și Beit trunchiul corpului, care împreună controlează și coordonează sistemul.

Gardienii Revoluției și rețeaua clericală reprezintă cele două brațe care impun autoritatea și conferă legitimitate religioasă. Sub acestea se află guvernul și administrația publică ce susțin sistemul, dar nu îl dirijează.

Ministerele, municipalitățile și instituțiile care furnizează servicii mențin aparența unui stat care funcționează normal, dar în realitate ele nu dețin puterea. Birocrația administrează societatea, dar nu conduce regimul.

Această configurație structurală reduce drastic riscul ca nemulțumirea poporului să producă o ruptură în rândul elitelor, de care ar fi nevoie pentru o prăbușire a autorității.

Protestele sunt înăbușite de forțele de securitate împuternicite de discursul clerical, sunt obscurizate de un aparat de propagandă controlat de Biroul Liderului Suprem și sunt absorbite de rutinele birocratice. Puterea rămâne centralizată, izolată și apărată de instituții a căror supraviețuire depinde de conservarea nucleului.

Republica Islamică nu rezistă pentru că se bucură de susținerea poporului, ci pentru că a fost concepută special pentru a redirecționa presiunea, pentru a concentra puterea și pentru a proteja nucleul autorității atât de societatea largă, cât și de propriile instituții.

Editor : Raul Nețoiu