Video De la Budapesta, Vance acuză UE de „amestec” în viitoarele alegeri din Ungaria. Vicepreședintele SUA se dezlănțuie la adresa Uniunii
Vicepreşedintele SUA, JD Vance, a adus marţi o mulţime de laude Ungariei şi prim-ministrului Viktor Orbán, inclusiv pentru relaţia cu Moscova, reluând teme de campanie ale acestuia şi criticând prin urmare Uniunea Europeană, la adresa căreia s-a dezlănțuit și a lansat acuzații dure. El l-a lăudat pe Viktor Orban pentru relaţiile cu liderul rus Vladimir Putin. Vance îl consideră pe premierul ungar drept „cel mai influent lider din Europa” în materie de securitate energetică . Orbán, cunoscut pentru pozițiile sale pro-Moscova și eurosceptice, este considerat principalul aliat al președintelui american Donald Trump în cadrul Uniunii Europene, iar prezența lui Vance la Budapesta este văzută ca un gest de unitate transatlantică între cei doi, scrie TVPWorld.
Vicepreședintele SUA, JD Vance, s-a întâlnit cu premierul Ungariei, Viktor Orbán, la Budapesta, cu doar câteva zile înaintea unor alegeri decisive, spunându-i veteranului lider ungar că „președintele Trump te iubește”.
Vance a adus laude fără număr Ungariei și lui Orbán la sosirea sa marți la Budapesta, într-o misiune menită să sporească șansele naționalistului în cea mai dificilă campanie de realegere din cariera sa, scrie TVPWorld.
„Relația și prietenia dintre Ungaria și Statele Unite sunt foarte importante pentru noi”, i-a spus Vance lui Orbán înainte ca cei doi să intre în discuții în spatele ușilor închise.
„În parte pentru că iubim poporul ungar și această națiune și cultură uimitoare, dar și pentru că președintele te iubește, la fel ca și mine, deoarece ești o parte atât de importantă a ceea ce a făcut Europa puternică și prosperă”, i s-a adresat Vance lui Orban.
O „nouă epocă de aur”
Orbán și partidul său, Fidesz, se confruntă cu o mișcare populară în ascensiune condusă de Péter Magyar, liderul partidului Tisza, care încearcă să-l înlăture de la putere după 16 ani.
Orbán, pro-Moscova și eurosceptic, este considerat principalul aliat al președintelui american Donald Trump în cadrul Uniunii Europene, iar prezența lui Vance la Budapesta este văzută ca un gest de unitate transatlantică între cei doi.
Călătoria de două zile are loc cu mai puțin de o săptămână înainte de scrutinul crucial din 12 aprilie. Vance și soția sa, Usha, au fost întâmpinați la aeroportul din Budapesta de ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, care a descris vizita ca pe un semn al „unei noi epoci de aur în relațiile dintre SUA și Ungaria”.
Szijjártó a declarat că Vance și Orbán vor discuta despre migrație și securitate globală, precum și despre cooperarea economică și energetică.
Szijjártó a anunțat, de asemenea, că compania petrolieră națională maghiară MOL va cumpăra 500.000 de tone de petrol american pentru aproximativ jumătate de miliard de dolari.
Orbán a fost deja susținut fără echivoc de Donald Trump, care l-a numit un „lider cu adevărat puternic și influent”, dar se află totuși în urma lui Magyar în majoritatea sondajelor de opinie.
„Interferență electorală”
Magyar a profitat de vizita lui Vance pentru a avertiza pe platforma X împotriva interferenței străine în alegeri.
„Nicio țară străină nu poate interveni în alegerile ungare”, a scris el. „Aceasta este țara noastră. Istoria Ungariei nu se scrie la Washington, Moscova sau Bruxelles – se scrie pe străzile și în piețele Ungariei.”
După ce au avut o întâlnire cu uşile închise, Orban și Vance au ţinut o conferinţă de presă comună, ocazie pentru vicepreşedintele lui Donald Trump de a transmite mesajele Casei Albe.
JD Vance s-a grăbit să critice presupusul amestec al UE în alegerile din Ungaria, afirmând de mai multe ori acest lucru în cursul declaraţiilor făcute. El a spus că presupusul amestec străin în alegerile parlamentare din Ungaria este fără precedent şi „ruşinos”, în timp ce, de fapt, el însuşi a venit în Ungaria pentru a-l susţine puternic pe Viktor Orbán ca să câştige votul de duminică, într-un gest pe care criticii îl vor considera, fără îndoială, ca fiind propriul său amestec în procesul electoral al ţării, notează The Guardian, preluat de News.ro.
Este „unui dintre cele mai grave exemple de amestec străin în alegeri pe care le-am văzut vreodată”, a spus Vance, criticând dur „birocraţii de la Bruxelles (care) au încercat să distrugă economia Ungariei”.
„Au făcut toate astea pentru că îl urăsc pe tipul ăsta”, a fost argumentul lui.
El le-a spus alegătorilor ungari că ar trebui să ia în considerare „nu cine este pro sau anti-Europa, cine este pro sau anti-SUA, ci cine este pro-voi şi pro-poporul maghiar”.
Fără să se abată deloc de la subiect, JD Vance a trecut cu uşurinţă de la a-i critica pe „birocraţii” europeni pentru „unul dintre cele mai grave exemple de interferenţă străină în alegeri” pe care le-a văzut vreodată şi a-i acuza că încearcă să „distrugă economia Ungariei”, la a spune că se află la Budapesta pentru a-l ajuta în această campanie electorală, aşteptându-se ca acesta să câştige alegerile de duminică.
Lăudându-l pe prim-ministrul aflat în dificultate, el a susţinut că vede în Orbán un om care „şi-a apărat cu înverşunare” ţara, care „apără valorile civilizaţiei occidentale” şi are, în general, dreptate în tot felul de chestiuni, de la energie până la Ucraina..
Atacurile sale repetate la adresa „Bruxelles-ului” şi a Ucrainei - doi dintre duşmanii preferaţi ai lui Viktor Orbán în această campanie - vor trezi probabil şi mai multă îngrijorare în rândul celorlalţi lideri ai UE, care trebuie să găsească o modalitate de a răspunde la această nouă diatribă a vicepreşedintelui american la adresa Europei, aşa cum o făcuse deja încă de la Conferinţa de Securitate de la Munchen de anul trecut.
De asemenea, JD Vance a acuzat “birocrații de la Bruxelles” de corupție și că “devin milionari amenințând și lingușind suveranitatea popoarelor de pe acest frumos continent”. În continuare, Vance a lăudat politica premierului ungar, pe care l-a descris drept “un model pentru Europa și singurul lider capabil să gestioneze securitatea și independența energetică”.
“Este amuzant să-i vezi pe prim-miniștrii și liderii din unele capitale vest-europene vorbind despre criza energetică, când, sincer să fiu, ar fi trebuit să urmeze politicile lui Viktor Orbán din Ungaria. Dacă ar fi făcut-o, criza energetică cu care se confruntă acum ar fi fost mult mai puțin gravă”, a spus vicepreședintele SUA. Totodată, a adus în discuție și problema migrației și a vorbit despre “dușmanul din interior” care încearcă să distrugă identitatea țărilor occidentale. JD Vance a făcut și numeroase referiri la religie, dar și la istoria Ungariei, inclusiv la Sfântul Ștefan, primul rege al maghiarilor, un simbol foarte important pentru aceștia.
O ciocnire de ideologii
Cursa parlamentară ungară a fost prezentată ca o confruntare ideologică crucială, Magyar fiind descris ca reformatorul progresist și pro-UE, iar Orbán ca autoritarul prietenos cu Kremlinul.
Orbán se află de mult timp în conflict cu Uniunea Europeană pe o serie de teme, inclusiv Ucraina, despre care el spune că nu se va putea alătura niciodată UE.
El a făcut din Ucraina și din liderul acesteia, Volodimir Zelenski, un punct central al campaniei sale electorale, prezentându-i pe Magyar și Tisza ca fiind la cheremul atât al Kievului, cât și al Bruxelles-ului.
Această loialitate, susține Orbán, riscă să atragă Ungaria într-un conflict cu Rusia, iar el a prezentat Fidesz ca fiind partidul păcii.
După discuțiile bilaterale, prim-ministrul ungar și vicepreședintele SUA urmau să participe la un miting organizat cu ocazia Zilei Prieteniei Ungaro-Americane.
"Le mulţumim preşedintelui Donald Trump şi vicepreşedintelui JD Vance pentru că au susţinut Ungaria. Statele Unite sunt cea mai puternică ţară din lume, iar astăzi sunt aliaţii noştri; astfel, pacea şi securitatea Ungariei sunt garantate", a declarat Viktor Orbán la conferinţa de presă comună cu vicepreşedintele american.
Premierul a reamintit că ultima vizită a unui vicepreşedinte american în Ungaria a avut loc în urmă cu aproximativ 30 de ani, iar de două decenii nu a mai existat o vizită de un nivel atât de înalt din partea Statelor Unite.
Conferința comună de presă, la care au participat JD Vance și Viktor Orban, a fost marcată de momente bizare, critici dure lansate la adresa UE și propagandă politică în favoarea premierului ungar.
Vicepreședintele american a încercat să-l contacteze telefonic pe Donald Trump chiar de pe scenă, iar după o primă tentativă, în cele din urmă, președintele a răspuns la al doilea apel.
Trump a transmis un mesaj de susținere pentru Orbán în fața a mii de participanți, spunând că “iubește Ungaria” și descriindu-l pe premierul ungar drept “un om fantastic”. În plus, într-un stil caracteristic, i-a lăudat politica în materie de imigrație și a afirmat că “a menținut țara într-o stare bună”.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„JD Vance: Bună ziua, domnule președinte, ce mai faceți?
Sunteți în direct alături de aproximativ 5000 de patrioți maghiari, și cred că vă iubesc chiar mai mult decât îl iubesc pe Viktor Orbán”, i s-a adresat vicepreședintele american lui Donald Trump, în fața unei mulțimi de 5.000 de participanți.
Editor : M.C
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News