Decizie fără precedent în Anglia: Starmer desființează agenţia care administrează serviciul naţional de sănătate. Care este motivul

Data actualizării: Data publicării:
keir starmer vorbeste la o conferinta
Keir Starmer, premierul Marii Britanii. Foto: Profimedia

Prim-ministrul Marii Britanii, laburistul Keir Starmer, a anunţat joi desfiinţarea NHS England, agenţia sanitară ce administrează serviciul naţional de sănătate în Anglia, care va trece sub conducerea directă a Ministerului Sănătăţii, ceea ce va permite economii de fonduri şi eliminarea unui nivel birocratic.

Măsura face parte dintr-un plan ambiţios prezentat de Starmer de reformare a administraţiei de stat, care să reducă birocraţia şi să introducă mai multă digitalizare şi inteligenţă artificială, vizând, potrivit şefului guvernului, eliberarea de fonduri pentru a fi investite în serviciile publice, informează EFE şi dpa, potrivit Agerpres.

Vorbind cu ocazia unui eveniment în oraşul Hull, comitatul East Yorkshire, Starmer a spus că precedentul guvern conservator a greşit atunci când a făcut NHS England mai independent de guvernul central, el avertizând că statul este „mai slab ca niciodată”.

„Supraextins, neconcentrat, încercând să facă prea multe, făcându-le prost”, a spus el, citat de dpa.

„Nu pot, sincer vorbind, să le explic britanicilor de ce ar trebui să îşi cheltuiască banii pe două niveluri de birocraţie. Acei bani ar putea şi ar trebui să fie cheltuiţi pe asistente, medici, operaţii, programări la medicul de familie”, a continuat el.

„Aşadar, astăzi pot să anunţ că vom tăia birocraţia (...) Aduc managementul NHS înapoi sub control democratic prin desfiinţarea organismului independent NHS England”, a afirmat Starmer.

Potrivit lui, continuarea digitalizării serviciilor guvernamentale ar trebui să genereze economii şi câştiguri de productivitate de până la 45 miliarde de lire (53 miliarde de euro), mai scrie EFE.

Starmer a promis să reducă cu 25% costurile administrative ale întreprinderilor prin conformarea la noile reglementări şi să stimuleze utilizarea AI în ministere pentru creşterea eficienţei.

Conform acestor planuri, un funcţionar din zece va lucra în posturi legate de tehnologie şi digitalizare în următorii cinci ani.

Starmer nu a precizat dacă planul său de reforme va duce la desfiinţări de locuri de muncă, în contextul în care sindicatul funcţionarilor publici şi unii deputaţi laburişti se tem de o revenire la politicile de austeritate.

Vorbind cu presa mai devreme în cursul lunii, ministrul tehnologiei, Peter Kyle, nu a exclus posibilitatea unor reduceri de personal, dar a subliniat că obiectivul planului este să crească eficienţa şi „să încurajeze oamenii să facă faţă schimbărilor, nu să-i sperie”.

Kyle a negat, de altfel, că strategia guvernului britanic ar putea fi comparată cu cea a Departamentului de eficacitate guvernamentală (DOGE) din SUA, condus de Elon Musk.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are un subofiţer în 2026: Sumele, dezvăluite chiar de militari
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...