Decizie istorică în Arabia Saudită. Femeile vor avea voie să plece de acasă fără să aibă acordul unui bărbat

saudita

Arabia Saudită a început implementarea unor schimbări anunţate anterior prin care femeile adulte vor avea voie să călătorească fără permisiunea soţilor, taţilor sau fraţilor lor dar şi permisiunea de a exercita mai mult control asupra chestiunilor de familie, conform agenţiei de presă a statului saudit SPA, citată de publicaţia Daily Sabah.

„Departamentele pentru paşapoarte şi ramurile lor administrative din toate regiunile regatului saudit au început implementarea amendamentelor care au devenit lege prin decret regal”, se arată în raportul care citează o sursă a ministerului de interne din ţara arabă. 

Vechea lege, acum abrogată, prevedea că femeile trebuie să aibă permisiunea unui bărbat pentru a ieşi din închisoare, dintr-un adăpost pentru femeile abuzate sau pentru a se căsători. Femeile, spre deosebire de bărbaţi, încă nu pot să transmită cetăţenia urmaşilor lor şi nu le pot da permisiunea pentru căsătorie.

Sub sistemul de „tutelă” pe care bărbaţii o exercită asupra femeilor în Arabia Saudită, femeile sunt dependente de „bunăvoinţa” rudelor lor de gen masculin pentru a determina cursul vieţii lor. În anumite cazuri, de exemplu, tinere femei saudite ale căror părinţi au divorţat, nu puteau accepta burse de studiu în străinătate pentru că nu aveau permisiunea taţilor înstrăinaţi pentru a călători. 

Femeile saudite care voiau să scape de abuzuri şi violenţă domestică au încercat să atragă atenţia comunităţii internaţionale referitor la supliciul pe care îl îndurau, precum Rahaf al-Qunun, o tânără de 18 ani care a reuşit să ajungă în Canada, ţară care i-a acord azil. Poveştile femeilor fugare au produs o serie de ştiri negative în presa internaţională despre regatul saudit.

Pentru a părăsi ţara, femeile saudite trebuiau să fure telefonul „tutorelui”, să schimbe setările pe aplicaţia guvernamentală prin care să-şi acorde singure permisiunea de a pleca. Mai multe voci de la Washington au cerut Google şi Apple să blocheze complet accesul la aplicaţia respectivă.

Editor: Adrian Dumitru

Digi OnlineLive
Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate