Democrații americani se bucură de victoria lui Peter Magyar. Ei văd înfrângerea lui Orban ca pe un avertisment pentru Trump

Data publicării:
Peter Magyar claims victory in Hungary's general election
Peter Magyar. Foto: Profimedia

Democraţii americani s-au bucurat duminică de înfrângerea prim-ministrului ungar Viktor Orban, în timp ce aliaţii preşedintelui Donald Trump şi colegii republicani au avut o reacţie mai nuanţată faţă de pierderea liderului pe care Trump îl susţinuse puternic în campanie, relatează Reuters, preluată de News.ro.

Trump îl susţinuse pe Orban în perioada premergătoare votului, ţinând chiar un scurt discurs săptămâna trecută la un miting electoral în Ungaria, când vicepreşedintele american JD Vance l-a sunat pe şeful său în momentul în care era pe scenă.

Orban a pierdut puterea după 16 ani, întrucât maghiarii au votat în număr record pentru o orientare pro-UE condusă de rivalul de centru-dreapta Peter Magyar.

Congresmenii americani din ambele partide de la Washington l-au felicitat pe Magyar pentru victoria sa.

Unii democraţi au interpretat înfrângerea lui Orban ca un semn prevestitor a ceea ce va urma la alegerile intermediare din noiembrie din Statele Unite. „Atenţie, Donald Trump. Aspiranţii la dictatură îşi pierd repede bunăvoinţa (oamenilor)”, a spus liderul minorităţii din Senat, Chuck Schumer.

„Autoritarul de extremă dreapta Viktor Orban a pierdut alegerile. Adepţii lui Trump şi extremiştii MAGA din Congres sunt următorii pe listă în noiembrie”, a declarat liderul minorităţii din Camera Reprezentanţilor a SUA, Hakeem Jeffries.

Republicani precum senatorul american Roger Wicker consideră că rezultatul alegerilor din Ungaria este o respingere a preşedintelui rus Vladimir Putin, cu care Orban a cultivat legături de-a lungul anilor. Wicker, un republican din Mississippi care prezidează Comisia pentru Forţele Armate a Senatului, a declarat că rezultatele au arătat că populaţia Ungariei a respins „influenţa malignă a lui Vladimir Putin” şi „şi-a decis propriul viitor”.

Trump n-a reacționat la rezultatul alegerilor

Trump nu a menţionat alegerile din Ungaria duminică, chiar dacă şi-a exprimat opiniile cu privire la diverse subiecte prin postări pe reţelele sociale, un interviu televizat şi o scurtă întâlnire cu reporterii. Întrebat direct, într-o întâlnire cu jurnaliştii la aeroport, a refuzat să răspundă şi a plecat.

Însă câţiva dintre aliaţii săi pro-Orban, precum magnatul tehnologic Elon Musk, au deplâns rezultatul. „Organizaţia Soros a preluat controlul asupra Ungariei”, a scris Musk pe platforma sa X.

Finanţatorul miliardar şi importantul donator al Partidului Democrat, George Soros, un imigrant maghiar în Statele Unite, a fost mult timp denigrat de mulţi conservatori.

Orban a fost în conflict cu Uniunea Europeană pe o serie de probleme, inclusiv războiul Rusiei în Ucraina.

„Democraţia iliberală”, aşa cum o descrie el însuşi, a preluat politicile promovate de Trump, inclusiv o linie dură împotriva imigraţiei, ostilitatea faţă de instituţiile globale şi atacurile asupra mass-media şi universităţilor.

Orban a fost primul lider european care l-a susţinut pe Trump în timpul campaniei sale prezidenţiale din 2016.

Trump a declarat săptămâna trecută că administraţia sa este pregătită „să folosească întreaga putere economică a Statelor Unite pentru a consolida economia Ungariei” dacă Orban ar câştiga.

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andra, spectaculoasă după ce a slăbit considerabil. Val de reacții după ce artista a apărut într-o rochie...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează...
Newsweek
Parlamentarii au votat pentru creșterea unor pensii cu 200 lei. Care perioade vor deveni contributive?
Digi FM
Dan Negru critică două dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor: „Nu le-aș recomanda”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Pericol ascuns în sezonul cald. Bacteria rară care poate provoca simptome severe după mușcătura de căpușă
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme