Democraţii propun o lege pentru „protejarea libertăţii de exprimare” amenințate de președintele Trump

Data publicării:
Chelsea FC v Paris Saint-Germain: Final - FIFA Club World Cup 2025
Donald Trump Foto: Getty Images

Aleși democraţi au anunţat joi că vor propune o lege pentru „a proteja libertatea de exprimare” ameninţată, potrivit acestora, de preşedintele american Donald Trump şi administraţia sa, în special de la asasinarea activistului conservator Charlie Kirk, notează AFP, preluată de Agerpres.

Consacrată în Primul Amendament al Constituţiei, libertatea de exprimare este un element fondator al democraţiei americane.

Oponenţii săi acuză administraţia Trump că o încalcă şi denunţă drept cenzură suspendarea, miercuri, a popularei emisiuni a prezentatorului vedetă Jimmy Kimmel, pentru comentarii considerate nepotrivite în urma asasinării lui Charlie Kirk din 10 septembrie.

„Aceasta este cenzură. Controlul statului asupra exprimării. Aceasta nu este America”, a protestat senatorul Chris Murphy la o conferinţă de presă la sediul Congresului din Washington, acuzându-l pe Donald Trump că "exploatează" această "tragedie naţională" pentru a "distruge opoziţia politică" în loc "să unească ţara".

Proiectul de lege, susţinut de mai mulţi congresmeni democraţi, îşi propune să "creeze o protecţie specifică pentru cei vizaţi din motive politice", a explicat el.

Prevede "consecinţe reale pentru responsabilii guvernamentali care îşi folosesc puterea pentru a ataca libertatea de exprimare", a adăugat el, fără a specifica aceste măsuri sau un posibil calendar pentru adoptarea proiectului de lege în Congres.

"Libertatea de exprimare este o piatră de temelie a democraţiei noastre, iar această administraţie încearcă să o înăbuşe. Nici măcar nu vor ca oamenii să vorbească atunci când nu le place ceea ce spun. Este o alunecare spre autocraţie", a avertizat liderul minorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, numind-o o "cruciadă fără sfârşit".

Declaraţiile recente ale procurorului general Pam Bondi, care a afirmat că "discursul instigator la ură" nu este protejat de Primul Amendament, au provocat, de asemenea, agitaţie, la fel ca şi atacurile administraţiei Trump asupra presei tradiţionale acuzată de a fi partizană.

Donald Trump a anunţat marţi că dă în judecată New York Times pentru defăimare, cerând 15 miliarde de dolari daune, după ce a declarat în iulie că solicită, de asemenea, cel puţin 10 miliarde de dolari de la Wall Street Journal pentru defăimare.

Proiectul de lege al parlamentarilor democraţi va avea ca scop "protejarea bisericilor, asociaţiilor, jurnalelor, universităţilor, studenţilor şi lucrătorilor de orice preşedinte care îşi vizează adversarii politici" - dintre care unii au fost vizaţi în mod special de Donald Trump de la revenirea sa la Casa Albă - a subliniat alesul din Camera Reprezentanţilor Greg Casar.

Parlamentarii democraţi le-au cerut omologilor lor republicani, care deţin majoritatea în ambele camere, să le susţină iniţiativa "dând prioritate sănătăţii democraţiei noastre înaintea loialităţii faţă de liderul lor".

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Are 47 de ani, iar partenerul ei doar 27. Emilia Ghinescu, despre cum au reacționat părinții iubitului...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nimic nu mă poate opri, sunt LIBERĂ”. Jennifer Lopez, atitudine și abdomen parcă sculptat într-o filmare...
Film Now
Apariția lui Sydney Sweeney în „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, eliminată din film: „Părea nelalocul ei”
Adevarul
Un criminal din Ucraina a încercat să se spânzure în fața instanței. Barbatul a ucis o cunoscută profesoară...
Newsweek
650 parlamentari iau pensie specială de 6.200 lei, deși au contribuit pentru doar 700 lei. Urmează primarii
Digi FM
Cât câștigă Mugur Isărescu în fiecare lună. Lista completă a salariilor din conducerea BNR
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
„Ce mai frumoasă femeie de 50 de ani”. Ali Larter, o nouă declarație de stil pe covorul roșu. Fanii, cuceriți...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment