Departamentul de Stat al SUA dezminte că Steve Witkoff va participa la discuțiile Zelenski-Erdogan din Turcia

Data publicării:
Steve Witkoff
Steve Witkoff, emisarul Casei Albe pentru Orientul Mijlociu / Sursa foto: Profimedia Images

Emisarul special al preşedintelui SUA pentru Rusia şi Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, nu va merge în Turcia, a declarat miercuri un oficial american, în contextul în care Volodimir Zelenski se află la Ankara pentru a încerca „să relanseze” negocierile de pace, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

„Este falsă afirmaţia că emisarul special Steve Witkoff va merge în Turcia”, a declarat un oficial de rang înalt al Departamentului de Stat al SUA, sub rezerva anonimatului.

O sursă ucraineană de rang înalt menţionase anterior prezenţa lui Witkoff la aceste discuţii cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Potrivit Reuters, o sursă turcă a declarat la rândul său că emisarul special Steve Witkoff ar putea merge în vizită în Turcia, însă nu a existat niciun anunţ privind o astfel de vizită din partea oficialilor americani.

O altă sursă din cadrul Ministerului turc de Externe a declarat că oficialii turci se vor întâlni doar cu Zelenski, iar Witkoff nu este aşteptat să participe la discuţiile de la Ankara.

Surse Bloomberg citate de European Pravda susțin că ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, va transmite personal Moscovei rezultatul întâlnirii dintre Zelenski și Erdogan.

Turcia a jucat un rol de intermediar, găzduind negocierile anterioare dintre Ucraina și Rusia.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Există motive sau scuze care justifică violența împotriva copiilor? Răspunsul dat de un specialist la...
Newsweek
Casa de Pensii, obligată să schimbe formula de recalculare pentru un pensionar cu grupe. Ia bani mai mulți
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...