Deși neagă orice implicare, Rusia este dispusă să discute cu Olanda despre doborârea zborului Malayisian Airlines MH17

Data publicării:
298 Crew And Passengers Perish On Flight MH17 After Suspected Missile Attack In Ukraine
Foto: GettyImages

Rusia este gata să înceapă un dialog cu Olanda despre doborârea avionului Malaysian Airlines MH17, a declarat vineri ministrul adjunct de externe Alexandr Gruşko agenţiei Interfax, preluată de Reuters.

Air Malaysian Passenger Jet Crashes in Eastern Ukraine
Foto: GettyImages

„Dialogul nostru nu s-a întrerupt, inclusiv la nivel politic. (...) Ne referim la acele probleme, suntem gata de discuţii”, a spus Gruşko.

Comentariile oficialului rus au urmat la o zi după ce Ministerul de Externe olandez a anunţat că este „tot mai încrezător” că Rusia va trimite reprezentanţi la discuţii private despre doborârea avionului.

Aeronava Malaysian Airlines a fost doborâtă în iulie 2014, deasupra teritoriului controlat de separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei. Toţi cei 298 de pasageri şi membri ai echipajului au fost ucişi. Circa două treimi dintre ei erau olandezi. În mai 2018, guvernele Olandei şi Australiei au anunţat că vor trage la răspundere Rusia pentru această tragedie.

Rusia neagă orice implicare, iar ministrul de externe Serghei Lavrov a declarat anul trecut că este nepotrivit ca Moscova să primească de la Haga şi Canberra ultimatumuri referitoare la despăgubiri.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri