Diplomaţi americani, reţinuţi în Rusia, în apropiere de locul unde s-a produs accidentul atomic din luna august

politie rusia moscova
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Trei diplomaţi americani au fost reţinuţi în timp ce încercau să ajungă la Severodvinsk, oraş aflat în apropierea unui poligon militar unde în luna august s-a produs un accident atomic, aparent în cursul testării unei rachete cu propulsie nucleară, informează postul BBC News, citat de MEDIAFAX.

Cei trei s-au îmbarcat luni într-un tren care ajungea la Severodvinsk, oraş în care accesul cetăţenilor străini este restricţionat.

Autorităţile ruse au transmis că cei trei au afirmat că intenţionau să ajungă la Arhangelsk, oraş aflat la aproximativ 30 de kilometri de Severodvinsk.

Ministerul de Externe de la Moscova a comunicat miercuri că diplomaţii americani se aflau într-o călătorie oficială şi au informat ministerul rus al Apărării în legătură cu acest lucru.

"Doar că ei au spus că intenţia lor este să viziteze Arhangelsk şi au ajuns pe ruta spre Severodvinsk", a explicat MAE rus.

"Probabil s-au pierdut. Suntem gata să oferim ambasadei SUA o hartă [a Rusiei]", se mai afirmă în comunicatul dat publicităţii de Minister.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington a declarat: "Diplomaţii americani erau într-o călătorie oficială şi au notificat autorităţile ruse în mod corespunzător în ceea ce priveşte călătoria lor".

În luna august, autorităţile militare ruse au susţinut că accidentul s-a produs în cursul testării unui motor de rachetă cu combustibil lichid şi au negat informaţiile privind o creştere a radioactivităţii.

Agenţia nucleară din Rusia (Rosatom) a confirmat ulterior că explozia accidentală din zona arctică s-a produs în timpul testării unor noi tipuri de „armament”, subliniind că proiectele militare vor continua.

Nivelul radiaţiilor în oraşul Severodvinsk, aflat la 40 de kilometri de Poligonul militar Nionoksa din regiunea Arhanghelsk, a crescut de patru până la 16 ori peste valorile normale, a anunţat agenţia rusă de meteorologie, Rosgidromet.

Conform experţilor americani, deflagraţia ar putea avea legătură cu testarea noii rachete de croazieră cu propulsie nucleară 9M730 Burevestnik (SSC-X-9 Skyfall, conform terminologiei NATO). Imediat după explozie, nivelul radiaţiilor a crescut în orăşelul Severodvinsk, situat la 40 de kilometri est de Poligonul militar Nionoksa din regiunea Arhanghelsk.

În pofida riscurilor asociate cu o astfel de tehnologie, pentru preşedintele Vladimir Putin, care se confruntă cu o opoziţie crescândă în plan intern, dezvoltarea de noi arme este o parte cheie a argumentul său potrivit căruia scopul său este să aşeze Rusia în poziţia pe care Uniunea Sovietică o deţinea pe scena globală ca mare putere.

Digi OnlineLive
Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate