Directorul CIA s-a întâlnit cu președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, la ordinul lui Donald Trump. Ce mesaj i-a transmis

Data actualizării: Data publicării:
Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, și președintele SUA, Donald Trump
Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, și președintele SUA, Donald Trump Foto: Profimedia

Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a SUA, John Ratcliffe, a avut o întâlnire la Caracas cu preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, scrie vineri publicaţia New York Times, citând un oficial american, transmite agenţia Reuters.

Această agenţie de presă nu a putut verifica imediat informaţiile cu privire la întâlnirea despre care New York Times afirmă că a avut loc joi şi nici Casa Albă nu i-a răspuns unei cereri de a comenta relatarea.

John Ratcliffe s-a întâlnit cu preşedinta Delcy Rodriguez la ordinul preşedintelui american Donald Trump, pentru „a transmite mesajul că Statele Unite doresc o relaţie de colaborare îmbunătăţită”, conform publicaţiei citate.

Discuţia a abordat colaborarea între serviciile de informaţii, stabilitatea economică şi necesitatea de a lua măsuri pentru ca Venezuela să nu mai fie „un refugiu sigur pentru adversarii Americii, în special pentru narcotraficanţi", notează aceeaşi publicaţie.

În perioada cât a fost vicepreşedintă a Venezuelei, Delcy Rodriguez a fost implicată în negocieri cu emisarul special american Richard Grenell asupra unei înţelegeri prin care preşedintele venezuelean Nicolas Maduro să părăsească de bunăvoie puterea, potrivit New York Times.

„Preşedintele este mulţumit”

Capturat pe 3 ianuarie de un comando american la Caracas, Nicolas Maduro a fost adus în SUA şi este judecat în prezent de un tribunal american pentru trafic cu droguri. Trump nu a exclus noi operaţiuni militare împotriva Venezuelei şi a ameninţat-o pe Delcy Rodriguez că „va plăti mai scump ca Maduro" dacă „nu va face ceea ce trebuie".

Vicepreşedintă şi aliată a lui Maduro, Delcy Rodriguez denunţase anterior „răpirea" acestuia de către SUA şi a promis că nu va permite ca Venezuela să devină colonia nimănui, în timp ce Trump râvneşte la vastele resurse petroliere ale Venezuelei.

Totuşi, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat joi că Delcy Rodriguez a îndeplinit până în prezent „toate cererile" Washingtonului. „Preşedintele (Trump) este mulţumit de ceea ce vede şi speră că această cooperare va continua", a adăugat ea.

Conform unei surse citate de AFP, Statele Unite au finalizat o primă vânzare de petrol venezuelean pe piaţa internaţională, după ce Trump a anunţat săptămâna trecută că „autorităţile interimare din Venezuela urmează să transfere Statelor Unite între 30 şi 50 de milioane de barili de petrol supus sancţiunilor şi de înaltă calitate".

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...