Directorul general al AIEA atrage atenția că o verificare nucleară „foarte amănunţită” este necesară în Iran

Data publicării:
IAEA ZAPORIZHZHIA NUCLEAR POWER PLANT
Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) / Sursa foto: Profimedia Images

Un sistem de verificare "foarte amănunţit" este necesar în Iran după recentul conflict pentru a se garanta că ţara nu dezvoltă arme nucleare, a declarat vineri directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, relatează AFP și Agerpres.

"Obiectivul acestui acord (între SUA şi Iran) este de a garanta că nu există (un program de) dezvoltare de arme nucleare în Iran. Guvernul iranian a declarat foarte clar că nu aceasta este intenţia sa", a afirmat Rafael Grossi într-o conferinţă de presă în Japonia.

"Dar, desigur, intenţiile nu sunt suficiente. Trebuie să punem în aplicare un sistem de verificare foarte amănunţit cât mai curând posibil", a adăugat Grossi.

El a precizat, de asemenea, că AIEA "abia a început" discuţiile cu Iranul în urma recentului său proiect de acord cu Statele Unite privind viitorul stocului de uraniu al Teheranului.

"Au avut loc discuţii iniţiale. Ne aşteptăm ca aceste discuţii să se accelereze în curând", a mai spus Grossi.

Teheranul a negat întotdeauna că ar încerca să obţină o bombă atomică, susţinându-şi în acelaşi timp ferm dreptul său de a dezvolta un program nuclear civil complet.

Conform unei legi adoptate de Parlament, autorităţile iraniene au suspendat cooperarea cu AIEA în iulie 2025.

Cu toate acestea, Teheranul a acceptat în septembrie să-i primească din nou pe inspectorii AIEA, după ce au convenit asupra unui nou cadru al inspecţiilor, iar membrii AIEA au mers de mai multe ori în Iran, inclusiv în iunie 2026 pentru a vizita centrala nucleară de la Bushehr. Ei nu au avut însă acces la siturile bombardate în timpul războiului.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $...
Newsweek
900 lei pensie după 19 ani munciți plus 15 ani „pe caz de boală”. De ce pensionarul a primit atât de puțin?
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”