Directorul general de la JPMorgan avertizează că slăbiciunea Europei ar putea afecta economia americană

Data actualizării: Data publicării:
drapelele ue si sua
Foto: Shutterstock

Jamie Dimon, directorul general de la JPMorgan Chase & Co, cea mai mare bancă americană, a criticat sâmbătă birocraţia greoaie din Europa, avertizând că un continent „slab” reprezintă un risc economic important pentru SUA, transmite Bloomberg.

„Europa are o problemă. Fac nişte lucruri minunate cu sistemele lor de protecţie socială, dar au alungat afacerile, au alungat investiţiile, au alungat inovaţia”, a declarat Dimon la Forumul Naţional de Apărare Reagan.

Deşi a lăudat anumiţi lideri europeni, care în opinia sa sunt conştienţi de aceste probleme, Dimon a avertizat că elaborarea politicilor este un proces „complicat”, notează Bloomberg, citată de Agerpres.

Dimon susţine de mult timp că riscul unei Europe fragmentate se numără printre principalele provocări cu care se confruntă lumea. În scrisoarea sa către acţionarii JPMorgan Chase & Co, publicată la începutul acestui an, el a spus că Europa are „câteva probleme serioase de rezolvat”.

Sâmbătă, Dimon a lăudat crearea monedei euro şi eforturile Europei pentru pace. El a avertizat că o reducere a eforturilor militare şi provocările în încercarea de a ajunge la un acord în interiorul Uniunii Europene ameninţă continentul.

„Dacă se fragmentează, atunci se poate spune că America First nu va mai exista. Ne va afecta mai mult decât pe oricine altceva, deoarece sunt un aliat major în toate privinţele, inclusiv valorile comune, care sunt cu adevărat importante”, a spus Dimon.

Acesta a adăugat că SUA ar trebui să ajute Europa. „Avem nevoie de o strategie pe termen lung pentru a-i ajuta să devină puternici. O Europă slabă este dăunătoare pentru noi”, a subliniat directorul celei mai mari bănci americane.

JPMorgan Chase & Co şi-a intensificat eforturile spre majorarea investiţiilor în sectorul apărării naţionale. În octombrie, banca a anunţat că va direcţiona 1.500 miliarde de dolari către industrii care consolidează securitatea şi rezilienţa economică a SUA în următorii zece ani, cu 500 de miliarde de dolari mai mult decât ar fi oferit în mod normal.

De asemenea, Dimon l-a lăudat sâmbătă pe Trump pentru că a găsit modalităţi de a reduce birocraţia în guvern. „Nu există nicio îndoială că această administraţie încearcă să reducă o parte din birocraţia care a ţinut America în loc”, a spus Dimon. „Acesta este un lucru bun şi putem face asta şi totuşi să menţinem lumea în siguranţă, pentru alimente sigure, bănci sigure şi toate aceste lucruri”, a adăugat directorul JP Morgan.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum pot obține românii din Italia bonusul de 1.000 de euro pentru fiecare copil
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Michael J. Fox, prima apariție publică după ce a fost nevoit să dezmintă că a murit. Ce a spus despre...
Adevarul
Incident la bordul unui avion TAROM: un pilot a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a zburat fără să fi...
Newsweek
Un pensionar a obligat Casa de Pensii să îi recunoască 15 ani ca munciți la grupa a II-a. Ce meserie a avut?
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce fac zilnic oamenii fericiți și sănătoși. Șase obiceiuri simple, confirmate de un studiu Harvard desfășurat...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Tom Cruise, transformat total în comedia „Digger”. Inarritu: „Poate cea mai mare provocare” din cariera lui
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...