„Doamna de Fier” a SUA îi spune lui Trump să nu cadă în capcana lui Putin: „Este foarte inteligent și foarte disciplinat”

Data actualizării: Data publicării:
Madeleine Albright
Madeleine Albright

Fostul secretar de stat al SUA Madeleine Albright şi alţi 15 foşti miniştri de externe din întreaga lume i-au cerut preşedintelui american Donald Trump să-şi consolideze "relaţia pe cale de deteriorare" cu aliaţii occidentali, avertizându-l totodată că ar fi o „greşeală gravă" să ignore ameninţarea reprezentată de Rusia lui Vladimir Putin, a consemnat portalul Politico, transmiste Agerpres

Madeleine Albright
Madeleine Albright



Totuşi, într-o scrisoare trimisă luni preşedintelui american, cei 16 diplomaţi veterani - între care şi fostul ministru român de externe Mircea Geoană - îi adresează acestuia şi laude, afirmând, de exemplu, că trebuie să i se recunoască meritul de a stimula alte state din NATO să-şi majoreze cheltuielile de apărare.

Scrisoarea foştilor miniştri de externe survine înaintea summitului NATO care are loc săptămâna aceasta la Bruxelles şi a summitului Trump-Putin prevăzut pentru 16 iulie la Helsinki.

În Europa atmosfera este una „atât de teamă, cât şi de confuzie", a declarat pentru Politico Madeleine Albright, şefa diplomaţiei americane în timpul administraţiei lui Bill Clinton. „De foarte mult timp nu am mai văzut o asemenea îngrijorare în legătură cu ce se întâmplă şi incertitudine cu privire la poziţia SUA".

Preocupările au fost agravate, a afirmat Albright, de comportamentul lui Trump în timpul summitului G7 din iunie, la care i-a umilit pe liderii unor importante state aliate de SUA, cum sunt Canada şi Germania. Summitul G7 a fost urmat de întâlnirea sa cu dictatorul brutal din Coreea de Nord, Kim Jong Un, pe care l-a copleşit cu elogii, notează Politico.

Liderii NATO se tem să nu se întâmple la fel şi zilele următoare şi să încaseze critici de la Trump, care să se arate în schimb prietenos cu Putin.

„Ar fi o surpriză plăcută (ca Trump) să fie amabil şi cooperant" în discuţiile sale cu liderii NATO, a menţionat Albright.

Semnatarii scrisorii către Trump - între care se mai află britanicul David Miliband şi germanul Joschka Fischer - au încercat să imprime un echilibru, dându-i dreptate liderului de la Casa Albă în legătură cu unele critici, dar insistând că s-au făcut şi progrese.

Donald Trump se plânge că SUA susţin o parte prea mare din povara financiară a NATO, ceea ce nu este nimic nou în sine, având în vedere că o întreagă serie de preşedinţi republicani şi democraţi s-au plâns că majoritatea aliaţilor din NATO nu îndeplinesc obiectivul convenit de a consacra cel puţin 2% din PIB pentru apărare.

Foştii diplomaţi au admis faptul că SUA cheltuiesc mult mai mult pe apărare, dar au subliniat că toţi membrii NATO şi-au crescut în acest moment bugetul apărării, în termeni reali, şi circa jumătate dintre ei şi-au planificat să atingă obiectivul de 2% până în 2024.

„Summitul de săptămâna aceasta de la Bruxelles reprezintă o şansă pentru dumneavoastră să puneţi în evidenţă acest progres şi să vă asumaţi meritul de a stimula ţările europene să cheltuiască mai mult pentru apărare", au scris cei 16.

În scrisoare nu este menţionat faptul că în mare parte majorarea cheltuielilor militare din prezent poate fi asociată cu angajamente asumate în 2014, înainte de Trump.

Semnatarii scrisorii recunosc totodată importanţa pe care o poate avea cooperarea dintre SUA şi Rusia în unele probleme, inclusiv în legătură cu războiul civil din Siria. „Dar îmbunătăţirea relaţiilor cu Rusia este un mijloc de a realiza obiective strategice şi nu un obiectiv în sine", notează diplomaţii, amintind că, „aşa cum arată clar strategia de securitate naţională a administraţiei Trump, Rusia este angajată într-un efort de a slăbi influenţa SUA şi de a o îndepărta de aliaţii din Europa".

„Acţiunile Rusiei din Crimeea şi din estul Ucrainei au încălcat suveranitatea Ucrainei şi dreptul internaţional, iar intervenţia sa în alegeri în toată lumea a subminat încrederea în democraţie", insistă foştii diplomaţi, adăugând că a „ignora sau accepta aceste acţiuni ar fi o mare greşeală care ar invita la noi agresiuni şi instabilitate".

Întrebată de ce au ţinut să-l flateze pe Trump în privinţa cheltuielilor NATO, Madeleine Albright a explicat: „Suntem toţi diplomaţi. (Textul) ne reflectă opiniile fără a adopta un ton depreciativ şi fără a atrage un răspuns depreciativ".

Fostul secretar de stat american a publicat recent volumul intitulat „Fascism: A Warning" („Fascism: Un avertisment"), în care descrie ascensiunea autoritarismului şi îl critică pe Trump pentru aparenta sa slăbiciune faţă de autocraţi. Albright îşi manifestă în special precauţia faţă de Putin, care pare încântat de fisura dintre SUA şi Europa.

„Am avut de-a face cu el şi este foarte inteligent şi foarte disciplinat. Preşedintele Trump trebuie să fie foarte atent pentru că are de-a face cu un fost ofiţer KGB care ştie foarte bine să-şi disimuleze intenţiile", a spus Albright. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri