Dolarul american se prăbușește: a atins cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani. „Piaţa transmite un semnal clar”

Data publicării:
dolar american
Foto: Shutterstock

Dolarul american a continuat să se deprecieze luni, atingând cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, în contextul retragerii investitorilor globali din activele americane, pe fondul escaladării conflictului dintre preşedintele Donald Trump şi preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, transmite CNBC, citat de News.ro. 

Indicele ICE U.S. Dollar, care măsoară valoarea dolarului faţă de un coş de valute internaţionale, a coborât până la 97,92, cel mai jos nivel înregistrat din martie 2022, potrivit datelor FactSet. În jurul orei 10:00 ET, indicele era în scădere cu 1,1%, la 98,24.

Dolarul s-a depreciat semnificativ de la preluarea mandatului de către Donald Trump în ianuarie, iar introducerea pe 2 aprilie a tarifelor globale reciproce a determinat o primă rundă de vânzări. Criticile recente ale preşedintelui la adresa lui Powell, pe care l-a numit „Domnul Prea Târziu” şi „un mare ratat”, într-o postare pe rețeaua Truth Social, au agravat presiunea asupra monedei americane.

În plus, consilierul economic de la Casa Albă, Kevin Hassett, a declarat că administraţia Trump analizează posibilitatea înlocuirii actualului şef al Fed.

„Piaţa transmite un semnal clar că nu agreează nici măcar ideea ca preşedintele să încerce să îl demită pe Powell. S-a pierdut o parte din încrederea în politica economică a SUA,” a declarat Krishna Guha, vicepreşedinte la Evercore ISI, potrivit sursei citate. 

Andy Laperriere, şeful diviziei de politici publice din SUA la Piper Sandler, a exprimat îngrijorări similare într-o notă adresată investitorilor: „Avem de-a face cu un preşedinte hotărât să răstoarne regulile de la Washington. Ignorarea declaraţiilor lui Trump legate de tarife s-a dovedit a fi o greşeală, iar acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi în privinţa politicilor monetare”.

Dolarul, considerat moneda de rezervă globală, a beneficiat de o cerere ridicată în ultimul deceniu, datorită performanţei superioare a activelor americane. Însă recentele dispute comerciale şi incertitudinile privind politica economică au dus la scăderea simultană a burselor şi obligaţiunilor americane, afectând negativ şi cursul dolarului.

Luni, euro a crescut cu 1,3% faţă de dolar, în timp ce yenul japonez şi francul elveţian s-au întărit, reflectând continuarea tendinţei de fugă a capitalului din activele americane către monede considerate mai stabile.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum va afecta El Niño România. Meteorologii avertizează că urmează episoade de vreme extremă, cu efecte până...
Digi FM
O fată de 18 ani ar fi fost drogată și violată la balul de absolvire, în Cluj. Polițiștii au fost sesizați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Sharon Stone, mărturii despre drama ascunsă și abuzurile din familie: "Mă arunca pe scări și mă bătea cu...
Adevarul
Rusaliile Negre. Amintiri din vara în care 45.000 de oameni au fost condamnați la exil în Bărăgan: „N-am avut...
Newsweek
Lovitură la pensie pentru pensionarii cu grupe de muncă. Justiția a decis: „Totul e oprit”. Cine pierde bani?
Digi FM
Cât oferă nașii la nuntă în 2026. Val de reacții după ce un român a dezvăluit câți bani vrea să pună în plic...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
John Travolta, confesiune rară despre durerea care l-a urmărit ani la rând: „Privesc întunericul, dar nu...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...