Donald Trump, atac virulent la adresa Europei pe tema imigraţiei: „Să facă ceva înainte să fie prea târziu”

Data publicării:
Președintele american Donald Trump.
Președintele american Donald Trump. Foto: Shutterstock

Reluând o linie de atac care a devenit recurentă de la revenirea sa la putere, Donald Trump a afirmat marţi că Europa trebuie să acţioneze împotriva „imigraţiei scăpate de sub control” şi asta „înainte să fie prea târziu”, notează AFP, potrivit Agerpres. 

„După cum poate vedea acum întreaga lume, imigraţia scăpată de sub control duce la haos, disfuncţionalităţi şi dezordine. Şi ştiţi ce? Acesta este cazul şi în Europa. Asta se întâmplă în multe ţări din Europa”, a declarat el în timpul unui discurs la o bază militară, referindu-se la ciocnirile de la Los Angeles dintre forţele de ordine şi manifestanţii care se opun politicii preşedintelui american de expulzări forţate.

„Nu le place când spun asta, dar o spun sus şi tare. Ar trebui să facă ceva înainte să fie prea târziu”, a adăugat Donald Trump, vorbind în faţa unor militari îmbrăcaţi în uniformă şi cu berete roşii.

Casa Albă prezintă acum lupta împotriva imigraţiei ilegale ca pe o problemă de „civilizaţie”, o retorică care îi îngrijorează pe apărătorii drepturilor civile şi pe activiştii antirasism.

Vicepreşedintele american J.D. Vance a atacat deja virulent ţările europene într-un discurs fulminant la Conferinţa despre Securitate de la München în februarie, considerând că nu există o problemă „mai urgentă” decât imigraţia ilegală pe continent.

De asemenea, Casa Albă a susţinut public grupări şi personalităţi de extremă dreapta din Europa, printre care Marine Le Pen şi partidul german AfD.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Lecția ucraineană de care ar trebui să țină cont și Armata Română. Profeția sumbră a unui general NATO
Newsweek
Un pensionar trebuie să returneze 100.000€ din pensie și să se reangajeze. Cum a rămas fără 19 ani de grupa I
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro