Donald Trump ia din nou în calcul revenirea la un „război total” în Iran. Discuții „indirecte” între oficiali americani şi iranieni

Data publicării:
Donald Trump
Președintele SUA, Donald Trump. Foto: Profimedia

Oficiali americani şi iranieni poartă miercuri, la Doha, discuţii tehnice indirecte la nivel inferior, prin intermediul unor mediatori din Qatar şi Pakistan, în timp ce președintele Trump  pare a reflecta din nou la ideea unui „război total”.

Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, şi ginerele preşedintelui Donald Trump, Jared Kushner, care nu participă personal la discuţii, s-au întâlnit marţi la Doha cu prim-ministrul Qatarului pentru a pregăti terenul pentru negocierile indirecte de miercuri, a declarat pentru CNN o sursă diplomatică la curent cu negocierile, scrie News.ro..

Iranul a declarat marţi că nu se va întâlni cu înalţii reprezentanţi ai SUA care au zburat în regiune în urma izbucnirii ostilităţilor, ceea ce afectează perspectivele unei păci durabile între cele două ţări, potrivit Reuters.

Oficialii iranieni au mai afirmat că cele două părţi trebuie să clarifice mai întâi termenii acordului de încetare a focului semnat în urmă cu două săptămâni, înainte de a putea aborda subiecte mai delicate, precum eventualele restricţii impuse programului său nuclear.

Evoluţiile au indicat că cele două părţi - SUA şi Iranul -  sunt la mare distanţă în ceea ce priveşte pilonii-cheie ai cadrului iniţial, care prevede ca Iranul să ridice blocada asupra Strâmtorii Ormuz în schimbul unor stimulente financiare şi stabileşte o perioadă de 60 de zile de negocieri pentru a ajunge la un acord de pace permanent.

„Nu a fost programată nicio întâlnire, la niciun nivel, cu partea americană pentru zilele următoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe iranian, Esmaeil Baghaei.

Revenirea la un „Război total”

În căutarea unor modalităţi de a ieşi din impas, Trump a luat în calcul revenirea la un război total, purtând discuţii cu secretarul apărării Pete Hegseth şi cu şeful Statului Major Interarme, generalul Dan Caine, cu privire la lansarea unor noi atacuri, a relatat The Wall Street Journal (WSJ), citând surse americane familiarizate cu discuţiile. Însă, deocamdată, Trump, care a ameninţat public Iranul cu noi atacuri, a decis să acorde mai mult timp diplomaţiei, se arată în articol.

Traficul maritim a fost parţial reluat prin strâmtoare, care gestiona o cincime din petrolul şi gazul natural lichefiat la nivel mondial înainte de izbucnirea războiului, pe 28 februarie.

Însă oficialii iranieni au declarat că au dreptul de a gestiona traficul împreună cu Omanul, aliat al SUA, care se află de cealaltă parte a acestei căi navigabile strategice, şi că vor impune taxe de trecere la jumătatea lunii august, când expiră perioada de 60 de zile.

„Suveranitatea asupra Strâmtorii Ormuz aparţine Iranului şi Omanului, iar traficul în strâmtoare este supus unor acorduri stabilite de Iran”, a declarat la televiziunea de stat principalul negociator al Iranului, Mohammed Bagher Ghalibaf.

Vicepreşedintele SUA, JD Vance, a afirmat că Iranul nu va putea percepe taxe de trecere pe această cale navigabilă internaţională, declarând în cadrul emisiunii „The Michael Knowles Show”: „Situaţia nu se va încheia cu iranienii percepând taxe de trecere de la navele care traversează Strâmtoarea Ormuz”.

Vance a mai afirmat în interviul înregistrat luni, dar difuzat marţi, că fluxurile de petrol prin Strâmtoarea Ormuz au revenit la nivelurile dinainte de război, depăşindu-le chiar în unele zile, fără a cita cifre.

Efecte economice

În ciuda incertitudinii, preţurile petrolului au scăzut începând cu sfârşitul săptămânii, când SUA au bombardat instalaţii militare iraniene ca răspuns la atacurile cu drone asupra navelor comerciale, iar Iranul a atacat obiective militare americane din Kuweit şi Bahrain.

Economiile vulnerabile ar putea însă să rămână expuse riscului creşterii preţurilor la alimente şi combustibili chiar şi după ce pieţele energetice se vor calma, a declarat marţi agenţia ONU pentru comerţ şi dezvoltare.

Războiul a determinat creşterea inflaţiei globale şi l-a pus pe Trump sub presiune politică înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului din noiembrie, care vor decide controlul asupra Congresului SUA. Atât Trump, cât şi secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, îi îndeamnă pe comercianţii cu amănuntul de benzină să scadă preţurile.

Acordul provizoriu dintre SUA şi Iran prevede, de asemenea, încetarea conflictului dintre Israel şi gruparea militantă Hezbollah din Liban, susţinută de Iran. Însă puternicul preşedinte al parlamentului libanez, Nabih Berri, un aliat al Hezbollah, a pus la îndoială un acord-cadru separat, negociat de SUA, între Liban şi Israel, menit să pună capăt acelui război. Analiştii au afirmat că acordul riscă să consolideze o situaţie de impas, legând retragerea Israelului din sudul Libanului de dezarmarea grupării Hezbollah.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum poți ieși la ‘pensie’ la 40 de ani. Strategia financiară urmată de tot mai mulți tineri, cum se aplică în...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
Fructul dulce al verii care nu ar trebui consumat fără coajă: partea pe care mulți o aruncă este cea mai...
Newsweek
Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii: Unul din doi pensionari are probleme cu pensia. Despre ce e vorba?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...